Înţelepciune dublu distilată

– aforisme –

> Spui „te iubesc” şi poţi cheltui o jumătate de salariu.

> Când minţi, caută vinovaţi printre duşmani.

> Zăpada şi răspunderea se scutură de pe umeri.

> Fii tu însuţi după cum vor alţii; fă ca alţii, după cheful tău.

> Întrebarea „de ce?” stârneşte remuşcări; „de ce nu?” fortifică.

> Caută adevărul, dar nu eşti obligat să-l găseşti.

> Speranţa este un desert după o masă inexistentă.

> Compasiunea nu te apropie de cei slabi; te face să-i eviţi.

> Moartea nu elimină problemele; le transferă.

> Maternitatea este un fel de cutie a Pandorei.

> Fii darnic cu ce nu-ţi foloseşte.

> Preţul unui lucru nu reprezintă valoarea lui, ci cât de mult îţi trebuie.

> Ratează prima căsătorie, să-ţi faci mâna pentru a doua.

> Femeile nu te părăsesc niciodată, doar se schimbă între ele.

> O căsătorie liniştită îţi adoarme vigilenţa.

> Ori un par pe spinare, ori o mustrare, efectul este zero.

> Dacă femeile şi-ar satisface toate curiozităţile şi capriciile, bărbaţii ar dispărea de pe Pământ.

> Văduva de profesie este similară ucigaşului în serie.

> Hoţii profesionişti n-ar trebui să renunţe la meserie. Ei sunt un fel de artişti.

> Cultivă-ţi viciile până devin virtuţi.

> Moralitatea înseamnă şi omenie; iar omenia, cât eşti de porc.

> Binele pe care ţi-l doreşti ţie îl afectează pe altul.

> Când nevasta îţi face mâncare, sigur se gândeşte să te părăsească.

> Când o femeie este majoritară într-o afacere, înseamnă că deţine 100% din acţiuni.

> O femeie nu cere; obţine.

> Dacă femeile n-ar fi sex distinctiv, ar fi asimilate bărbaţilor puturoşi.

> Otrava eficientă trebuie să aibă gust plăcut. Ca iubirea.

> Femeia poate exista în următoarele stări de agregare: solidă, când o simţi sub tine; lichidă, când îţi scapă printre degete; gazoasă, când alţii o miros.

> Femeia nu-ţi aduce necazuri; ţi le reaminteşte pe cele vechi.

> Păcatele vechi stârnesc remuşcări, dar şi nostalgii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI