O campanie electorală pe vreme de restrişte

Întrucât nu sunt semne că pandemia ne va reda libertatea de mişcare până la declanşarea propriu-zisă a campaniei electorale, e clar că nu toţi alegătorii vor avea posibilitatea să-şi cunoască viitorii candidaţi şi, deci, să voteze în cunoştinţă de cauză. Unii candidaţi, mai ales aceia cu funcţii care le asigură oricum oarece vizibilitate, se vor bucura, alţii, cei noi, nu au cum să ajungă în faţa electoratului neconectat la televiziune şi internet, fiindcă plimbarea din prag în prag şi celebrele băi de mulţime vor fi drastic (auto)restricţionate: nu vor mai avea loc decât cu un număr foarte mic de participanţi şi în spaţii deschise.

Din păcate, nici televiziunile, nici Internetul, cu celebrele sale reţele de socializare, nu vor putea suplini desfăşurarea fizică a evenimentelor specifice: televiziunile se află la cote joase de audienţă, iar site-urile de campanie ale partidelor politice sunt aproape pustii. Situaţia era de aşteptat: după ani întregi de minciuni şi bătălii de sumă nulă, internauţii şi spectatorii refuză să le mai acceseze. De, toată pasărea pre limba ei piere!

În disperare de cauză, se va apela la Facebook ori/şi la tipuri mascate de publicitate electorală: invitarea în studiouri a influencerilor diverselor formaţiuni ori a liderilor, a personajelor cu priză la public, transmiterea selectivă a informaţiilor şi a discursurilor partizane, a imaginilor cu impact emoţional. Fiindcă, orice s-ar spune, cartelarea mediilor româneşti, înregimentarea cu arme şi bagaje în solda partidelor politice sunt mai evidente decât oriunde în altă ţară a UE.

Mai rămâne presa scrisă. Dar, uitându-te la tiraje, observi că jurnalele de informaţie şi comentarii aproape au dispărut: am ajuns ultima ţară europeană la difuzarea presei, căci puterile postdecembriste nu au avut nevoie de jurnale libere, care nu pot fi controlate.

În aceste condiţii se caută cu înfrigurare o „lebădă neagră“, un eveniment emoţional puternic care să-i ajute pe politicienii de doi bani să-şi învingă adversarii, iar încercările se tot înmulţesc de la o vreme. Să le privim cu atenţie:

  1. Creşterea pensiilor cu 40%, dublarea alocaţiilor şi alocarea, cică pentru uniforme (pe care nimeni nu le doreşte), a câte 350 lei fiecărui elev constituie calul troian cu care PSD speră să-şi doboare adversarul aflat la guvernare în condiţiile în care toată lumea este conştientă că nu sunt bani şi mărirea acestora poate aduce guvernul României în incapacitate de plată. Se speră astfel că pensionarii vor ieşi masiv la proteste în Piaţa Victoriei, iar PNL să fie scos ţap ispăşitor. Nu cred că a mai fost vreodată o politică electorală mai cinică.
  2. Pe cale de consecinţă, ameninţarea cu moţiunea de cenzură se va transforma în realitate, iar Guvernul Orban va fi demis. Calculul la rece arată, însă, că PSD nu are niciun avantaj din intrarea la guvernare, chiar dacă cele 80 de miliarde de euro i-ar prinde de minune clientelei roşii. Acelaşi calcul rece arată că până la alegeri e greu de presupus că poate fi schimbat guvernul, chiar dacă de partea lor se află CCR şi Avocatul Poporului, acelea care mor de grija procentelor electorale ale actualei majorităţi, chiar cu riscul morţii câtorva mii de contaminaţi cu Covid-19. 3. Şi, nu în ultimul rând, contrele puse de Parlament, CCR şi Avocatul Poporului se speră că vor crea o situaţie tragică în gestionarea pandemiei, cu spitale ticsite, cu sute de cadavre pe holuri, pe străzi şi în şanţuri, cum cu inconştienţă se adresa publicului un actor celebru şi inconştient. 4. Nici cealaltă parte nu stă degeaba: nu exclud varianta ca PNL-ului să-i surâdă ieşirea de la guvernare, caz în care PSD va fi obligat să-şi respecte propriile legi de creştere a pensiilor, a alocaţiilor şi a atâtor altor pomeni legiferate în ultima perioadă, ca urmare viitorul acestei formaţiuni va deveni incert în mai puţin de 6 luni.

Încerc să văd unde se află România şi poporul român în această bătălie electorală şi nu descopăr niciun susţinător pe bune al ideii de emancipare, de creştere a bunăstării! Politică degeaba!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI