Viaţă de câine

Şi animalele au suflet !

 > Membrii Asociaţiei pentru protecţia animalelor „Casa lui Patrocle” din Suceava se întreabă de ce nimeni nu a reacţionat până acum

Asociaţia pentru protecţia animalelor „Casa lui Patrocle” din Suceava a depistat, duminică, la Siret, un câine subnutrit, ce abia se mai ţinea pe picioare. Într-o postare, membrii asociaţiei acuză atitudinea neglijentă a oamenilor care au rămas martori pasivi la suferinţele patrupedului, care putea fi salvat mai devreme.

Deocamdată nu se ştie dacă va putea fi salvat

„Aceasta este imaginea ignoranţei şi a respectului pe care România îl poartă animalelor! Indiferenţă totală! Un sistem intrat în moarte clinică, care nici măcar resuscitat nu-şi mai revine! Colaps! Haos! Junglă!

Am fost chemaţi abia azi în Siret să ajutăm acest câine! L-am preluat, suntem cu el în maşină, însă este lat, a cedat! Abia mai respiră! Unde sunt oamenii care l-au văzut până acum, şi care n-au făcut nimic?! Câinele ăsta nu s-a degradat în halul ăsta în două zile, ci i-a trebuit timp! Mult timp! Timp în care a trăit printre case de oameni, nu într-o junglă nepopulată!!!

Avem o vorbă! Că cei care simt cu inima din piept, s-au născut şi cu un organ al compasiunii! Restul? Statui reci, monumente de piatră! Cu cine vrem noi să facem Poliţia Animalelor?? Cine ajută aceste schelete de animale care încă mai au putere să respire şi care încă mai poartă suflete în ele? Păi, dacă n-ar exista câteva ONG-uri în România, cam ce ne facem? Este duminică după-amiază, am văzut pozele şi ne-am dus după câine. Dar dacă noi n-am fi existat? Care autoritate competentă punea sufletul la treabă într-o după-amiază de duminică??”

Sistemului nu-i pasă de animalele din România

„Trăim într-un sistem bolnav. Sistemului nu-i pasă de animalele din România. Practic, sistemul nici nu există, ci doar un haos de instituţii şi autorităţi care se ciocnesc şi se duelează în competenţe! Iar când vine vorba de făcut ceva concret, sistemul se împiedică în hârtii, semnături şi proceduri inutile pe care cineva, cândva, le-a inventat şi scris în nişte hârtii. Tragic. Şi nu cred că vom fi contemporanii vreunei schimbări în ceea ce înseamnă Protecţia Animalelor în România!

Cat despre acest suflet chinuit, sperăm să revenim cu veşti pozitive.” (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: