Deputatul Pro România Cătălin Nechifor are propriile convingeri

„Oamenii ştiu câte parale facem fiecare”

Sunt vremuri în care oamenii sunt mai preocupaţi de sănătate decât de politică. Reuşesc politicienii să rămână „în trend”?

– Să ştiţi că şi politicienii sunt oameni, chiar dacă uneori impresia este alta. Ne-am schimbat şi modul de a lucra în Parlament, în relaţia cu oamenii în teritoriu. Folosim mijloace electronice, participăm la videoconferinţe, apelăm la votul electronic la distanţă, avem tot soiul de întâlniri pe aplicaţii şi platforme care permit participarea mai multor persoane în acelaşi timp. Sunt discuţii la fel de multe şi la fel de bune ca şi înainte, doar că a fost o sesiune parlamentară ciudată. Parlamentul a jucat un rol destul de important în aceasta perioadă, chiar dacă lucrurile n-au ieşit tocmai bine. Pro România n-a votat ultima lege, cea a carantinei, deoarece are multe chichiţe şi capcane ce pot să aducă, ulterior, atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Sunt vremuri în care toţi, indiferent cu ce ne ocupăm, trebuie să ne resetăm şi să ne schimbăm modul de a trăi, de a gândi, dar să păstrăm ce am avut bun în trecut şi speranţa că vom avea din nou traiul fără temeri de dinainte.

Se „coace” planul de redresare economică, domnul preşedinte Iohannis a venit cu sacul de bani de la Bruxelles. Putem spera că ne va fi şi bine?

– Ceea ce se dezvoltă la nivel parlamentar ca şi plan, se întinde pe 8 ani, până în 2027. Dacă luăm cele aproape 80 de miliarde de euro care vor veni de la UE, nu mai par atât de mulţi bani, când orizontul e atât de larg şi în contextul în care ne-am obişnuit ca la noi în ţară lucrările să dureze la nesfârşit, ca proiectele să fie promise şi neîncepute vreodată. Discutând pragmatic, noi am cam venit cu mâna goală de la Bruxelles. Marile câştigătoare sunt Polonia şi Ungaria, care au negociat dur, cu cuţitul pe masă, până la a ameninţa cu dreptul de veto, care ar fi dus la blocarea discuţiilor, şi au plecat, cu adevărat, cu traista plină. Pentru România nu e mare reuşită că avem 80 de miliarde de euro, din care mai puţin de jumătate alocaţi planului de redresare şi din care cam două treimi sunt nerambursabili, iar restul i-am împrumutat şi îi vom da înapoi cu dobândă şi comisioane.

– Avem 14 parlamentari, plus 2 la minorităţi. S-a bătut cineva dintre ei, cu adevărat, pentru Suceava?

– Evident că s-au bătut. Nu să fii vocal la tribună te recomandă ca pe un bun parlamentar, ci votarea unor legi şi, bineînţeles, accesul la guvernare. Au fost proiecte de legi pe care le-am susţinut împreună, fără excepţie. De exemplu, legea prin care s-a putut face transferul parcului Şipote la Primărie. Am votat toţi, din 2018 chiar, legea prin care trebuia să se construiască Autostrada Nordului care ar lega Suceava de Maramureş.

Am votat toţi, de asemenea, construirea Autostrăzii Unirii, Suceava – Iaşi – Tg. Neamţ – Tg. Mureş. Problema a fost că cele două guvernări, PSD şi PNL, incapabile să poarte un dialog, să negocieze, să facă compromisuri politice, nu au promovat decât propriile iniţiative. Aşa că mai toate proiectele, inclusiv cele votate în Parlament, s-au blocat.

Aşadar, parlamentarii noştri şi-au făcut treaba?

– Asta o va judeca electoratul. Sucevenii, românii sunt conectaţi la toate informaţiile din social media şi ştiu câte parale am făcut şi facem fiecare. Cred că nu am avut abilitatea, la Suceava, să avem miniştri pe portofolii importante. L-am avut pe dl Popa la Educaţie, care a prins câteva luni şi n-a avut timp să mişte ceva. Îl avem pe dl Gheorghiu la Cultură, care în afară de promovarea lui Brâncuşi, cu Irina Rimes, n-am văzut să facă altceva. Personal, cred că nu s-a dorit să se ducă la Bucureşti persoane puternice, deşi Suceava are oameni cu experienţă în multe domenii.

Care ar fi marile realizări ale judeţului Suceava în perioada 2016-2020?

– În afară că s-a finalizat Centura Sucevei, care nici acum nu este a Sucevei, pentru că încă nu este plătită, în afară că s-a făcut drumul DN 18 Iacobeni – Ciocăneşti – Cârlibaba, nu prea sunt realizări. Astăzi se vorbeşte despre aceleaşi proiecte promise în 2016, care se repromit. Este halucinant! Gazul la Vatra Dornei se promite din 2000 încoace. Autorizaţia de construcţie este dată din 2015, a expirat, şi anul trecut a fost reînnoită. În niciun caz coronavirusul nu poate fi invocat ca explicaţie că n-avem gaz la Vatra Dornei, şi nici blocajul juridic, nici lipsa banilor. Acolo n-a existat minima decenţă de a crea un acord politic între PSD şi PNL, care şi-au tras la picioare unii altora în timp ce lucrările nu s-au mai făcut.

„Nu există scuze pentru nimic !”       

– Dacă vom avea alegeri pe 27 septembrie şi 6 decembrie, cu ce vor fi diferite în 2020, faţă de cele din 2016?

– Diferenţa este uriaşă. În 2016, un partid politic, PSD, se remarca şi câştiga la galop totul, după o guvernare catastrofală. Acum PSD, după ce a dezamăgit, a capotat. PNL, care a venit la guvernare cu speranţe uriaşe, a cam pus batista pe ţambal. Lumea este foarte dezamăgită de ambele partide, dar vom vedea în ce măsură celelalte vor putea convinge electoratul că au soluţii, au oameni, au proiecte, au idei. Cred că la alegerile locale va fi o participare mai mare decât la parlamentare, dar mai mică decât cea din trecut, din cauza pandemiei. Şi mai cred că lumea, chiar dacă are încă aşteptări, este foarte dezamăgită şi nu va avea încredere în politicieni. Probabil multă lume va merge la vot şi va pune stampila peste tot până rămâne fără tuş, ori nu va merge deloc.

 Miza mea pentru Suceava este să încercăm un dialog politic şi împreună să facem ceva

– Ce miză au alegerile de anul acesta?

– Din partea electoratului, miza va fi să-şi pună în fruntea oraşului, a judeţului omul pe care îl simte că poate face ceva. Pentru politicieni, evident, este lupta pentru putere în următorii 4 ani, care vor fi extrem de complicaţi. Miza mea personală, miza pentru Suceava, care a suferit mult în pandemie, este să încercăm un dialog politic şi împreună să facem ceva. Şi nu este doar un vis frumos. Eu am avut capacitatea să conduc un consiliu judeţean în care ai mei, din PSD atunci, erau 11 din 37 de consilieri, şi nu am avut ca obiectiv să fiu stăpânul judeţului. Mă mândresc cu faptul că am putut să lucrez cu toţi, să discut, să negociez şi astfel am realizat proiecte importante: Aeroportul Sucevei, UPU a Spitalului Judeţean şi alte câteva secţii, drumul Transrarău, drumul spre Botoşani, Cetatea Sucevei, Muzeul de Istorie. Sunt proiecte reale, tangibile, duse la bun sfârşit pentru că am avut capacitatea să lucrăm împreună, consilieri din toate partidele. Asta înseamnă administraţie liberă de politică. Am făcut proiecte, dar am şi lăsat proiecte pe mai departe, din păcate nemişcate, precum drumul Iaşi – Suceava, proiectul de apă şi canalizare de 250 de milioane de euro, din 2015, din nou, nemişcat, terminalul 2 al aeroportului, tot din 2015, tot nerezolvat încă.

Are Gheorghe Flutur contracandidat la preşedinţia Consiliului Judeţean?

 – Da, pe el însuşi. În al doilea rând, să vedem cine se va mai înscrie în cursă şi cum va arăta buletinul de vot.

– Ne pregătim de al V-lea mandat Lungu?

– Domnul Ion Lungu a declarat că va fi mandatul său, deci crede că va ieşi din nou primar. Eu spun că mai vedem. Electoratul s-a schimbat foarte mult, iar politicienii care mai gândesc în maniera clasică, habar nu au ce-i aşteaptă. Votul din acest an, dacă vor fi alegeri, va fi surprinzător pentru cei care nu înţeleg că trecem printr-o criză socială uriaşă, că am ajuns în situaţia în care nu mai putem aştepta. Mâine trebuie să fie astăzi şi nu prea mai există scuze pentru faptul că în 16 ani n-am reuşit să facem la Suceava un stadion, o casă de cultură, bulevarde cu adevărat frumoase, nu doar garnisite cu fântâniţe şi roabe din lemn printre starturile cu flori. Nu mai există scuze pentru că nu am construit o sală polivalentă, că n-am dus gazul în Burdujeni. Nu mai există scuze pentru multe nefăcute în 16 ani, în condiţiile în care municipalitatea a cheltuit un miliard şi ceva de euro, o sumă uriaşă pe care Suceava a avut-o disponibilă pentru proiecte, pentru dezvoltarea locurilor de muncă, pentru tot ceea ce ar însemna un oraş „deştept”. (Va urma)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: