Tragedie la Valea Glodului

Un bărbat şi-a bătut soţia iar apoi s-a spânzurat

 > Soţii au petrecut împreună 40 de ani din viaţă

  O cotitură dramatică s-a produs într-o familie din satul Valea Glodului, familie compusă din doi soţi ce au petrecut împreună 40 de ani din viaţă.

În dimineaţa de duminică, 12 iulie, poliţiştii au fost sesizaţi că o femeie de 68 de ani a fost găsită în casa sa, în satul Valea Glodului, din comuna Vultureşti, având urme de lovituri. Anterior, câţiva vecini au simţit că ceva e în neregulă, observând că uşa casei e larg deschisă, iar prin grădină se plimba o vacă…

Peste câteva clipe, în aceeaşi ogradă a fost făcută încă o descoperire: trupul neînsufleţit al soţului femeii, şi bărbatul de 68 de ani, spânzurat în grajdul locuinţei.

Femeia a declarat poliţiştilor că în casă nu au intrat persoane străine şi că s-a lovit singură. În ceea ce-l priveşte pe soţ, ea a precizat că bărbatul obişnuia să consume alcool.

De menţionat că soţii au fost căsătoriţi de 40 de ani şi nu se ştia ca între ei să fi existat o stare conflictuală.

 Totul ar fi pornit de la gelozie

Cu toate acestea, cercetările au stabilit că în ultima perioadă relaţiile dintre cei doi soţi erau tensionate din cauză că bărbatul afişa un comportament specific persoanelor cu afecţiuni psihice.

Totodată, pe fondul geloziei, el obişnuia să îşi agreseze soţia, însă ea nu a sesizat autorităţile competente.

Totodată, din audierea unor rude a reieşit că bărbatului îi fusese prescris un tratament psihiatric, însă în ultima perioadă acesta nu-şi mai lua medicamentele.

Astfel, în noaptea de 11/12.07.2020, pe fondul unui conflict generat de gelozie, bărbatul şi-a agresat soţia. Ulterior, s-a deplasat în grajdul situat în curtea locuinţei, unde s-a spânzurat cu o funie din material sintetic.

Cazul este cercetat în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea „ucidere din culpă”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: