În peisajul atât de bogat în publicaţii din ultimii ani, o nouă apariţie: revista culturală Dragos al cărei prim număr a apărut la Fălticeni în rotundul 2020. Zilele tulburate ale coronavirusului au distras atenţia de la acest eveniment, lăsându-l în umbră.
Drag/o/Stea, o stea în care iniţiatorul publicaţiei a ancorat împlinind proiectul unui vis. Spirit neobosit, Gabriel Todică s-a antrenat şi a antrenat iniţiatorii – Dan Acibotăriţă ca membru fondator, Dan Bistricean şi Dan Şarpe ca redactori – într-o luptă curajoasă cu ei înşişi, din dragoste de frumos artistic. Destinul revistei Dragos a fost ţesut cu lumină şi iubire, urmând să-i înnumărăm anii, dacă destinul îi va fi favorabil. Tehnoredactarea lui Bogdan Todică este fără de cusur. Deocamdată, prima bornă s-a stabilit în matricea spirituală fălticeneană. Faptul trebuie să ne bucure pentru că este onorabil şi demn de semnalat. O nouă faţetă de Înmuguriri, revistă de cultură apărută în urbe în anii 1932-1938. Mihai Havriş, profesorul Virgil Tempeanu şi tânărul artist Dimitrie Loghin trăseseră în timp brazdă bună.
Dragos, un nou semnal de rodnică spiritualitate, format A4, 40 de pagini, certificat de naştere înregistrat la Biblioteca Naţională. În loc de Program, salutul sincer al lui Dan Şarpe copilului frumos care va creşte de la o apariţie la alta.
Titlul, cu ecouri de istorie: Dragoş, descălecătorul, şi rezonanţe de suflet: Dragos, scris intenţionat fără diacritice, dovedeşte că totul e dragoste, că dragostea este fundamentul acestei reviste.
Publicaţia este bine structurată şi realizată profesional, acoperind secţiunile care se luminează cu fiecare pagină. Se trăieşte starea de graţie la foc continuu, prin frumuseţea şi emoţia sentimentului. Colaboratorii păşesc pe cărări de dor, povestesc degajat, aduc argumente impecabile într-o diversitate de tipare narative, poetice, meditative, eseistice, vizuale, propunând chiar polemicile şi dezbaterile de idei. Sper să nu se denatureze, să se rămână la echilibru, armonie şi frumos.
Coperta, Genesis, ilustraţie după Valeriu Sepi, însoţeşte ghidajul şi incursiunea cu ochiul criticului de artă în mitologia personală a artistului bănăţean a cărui amprentă nobilă o intuieşte. Interesant eseul lui Dan Bistricean despre „Supraomul lui Nietzsche sau gândirea pe muchie de cuţit” demonstrând că ideile dinamitarde pot ucide. Grafica lui Gabriel Todică explicitează celebra meditaţie a lui Hamlet…
Publicaţia cu aer tineresc informează prin Gabriel Kelemen despre o tabără de creaţie din zona bănăţeană cu participanţi elitari din România, Serbia, Spania, Germania şi alte ţări, reprezentând postpostmodernismul pe care-l ilustrează prin câteva lucrări.
Poetesele şi poeţii banchetului sunt colaboratori de la diversele publicaţii care au organizat concursuri pentru debutanţi, mulţi dintre ei fiind prezenţi în antologii. Nota lor comună este slujirea lirismului cu instrumente ale modernităţii. Any Drăgoianu, Marina Dirul, Liliana Liciu sunt purtătoare de patos şi sensibilitate, Marius Zavastin şi Cornelius Drăgan exprimă o diversitate a trăirilor. Li se adaugă voci lirice fălticenene: Maria Mitocaru, Lenuţa Rusu, Constantin Bulboacă, Gheorghe Varganici. Şi proza lui Dumitru Simion. De altfel, ne aşteptam ca din zona poetică şi prolifica fălticeneană sa fie prezenţă mult mai mare şi mai puternică.
Există, probabil, încă multe aspecte de organizare. Sperăm ca în numărul următor spaţiul autohton să aibă o mai largă participare. Iniţiativa, entuziasmul şi neastâmpărul creator ale Dragos/tenilor să se răspândească în tot perimetrul fălticenean, încât acest spaţiu fertilizant să fie mai cunoscut. Pledăm pentru autohtonizare (nu exagerată), pentru localism creator, pentru glasul cultural-artistic specific acestui spaţiu. Negreşit, poezia şi artele vizuale sunt universale. Proporţia se cere respectată. Revista, prin programul ei, trebuie să devină o cronică vie, pornită cu dragoste dinăuntru spre afară, pentru a dovedi că nu suntem o provincia deserta.
Iniţiativa începutului este mai mult decât lăudabilă. S-a mai demarat o altă încercare de acest gen de Vasile Nistoreasa în jur de anul 2000, dar a rămas, după câteva numere, doar în analele locale.
Antrenarea unui colectiv mai larg este absolut necesară. Cu atât mai mult cu cât iniţiatorii, în act caritabil, au pornit toate pe cheltuială proprie. Drag de cuvânt sau act donchijotesc?
Sperăm în puterea de judecată a cititorului pus faţă în faţă cu un act de cultură. Putere de muncă şi sacrificiu ctitorilor edificiului şi receptivitate cititorilor!
Dragoste şi viaţă lungă pentru Dragos!
MIOARA GAFENCU
Comentarii