> Prefectul mulţumeşte tuturor firmelor, instituţiilor, asociaţiilor şi persoanelor care au făcut donaţii
Prefectura Suceava a anunţat, ieri, printr-un comunicat de presă, că numărul celor aflaţi în carantină instituţionalizată se ridică la 1284 de persoane, luni fiind 1273. Până ieri au ieşit din carantină instituţionalizată 244 de persoane, iar în judeţ mai erau 73 locuri disponibile.
Sursa mai arată că, la nivelul judeţului, în autoizolare la domiciliu erau 2798 de persoane, până ieri ieşind din autoizolare 7126 de persoane.
În cursul zilei de ieri, forţele de ordine (poliţişti, jandarmi şi militari) au efectuat verificarea a 3893 de persoane aflate în autoizolare şi/sau carantină privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu şi/sau carantinare şi a 74 de societăţi comerciale, pentru impunerea interdicţiilor pe timpul stării de urgenţă.
Prin urmare, au fost aplicate 157 de sancţiuni contravenţionale în valoare cumulată de 294.000 lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei militare privind circulaţia persoanelor.
Prefectura reaminteşte cetăţenilor „să respecte prevederile ordonanţelor militare, dar şi să înţeleagă că prevenirea şi limitarea răspândirii Covid-19 depinde de fiecare dintre noi, iar actele normative sunt reguli de drept obligatorii, nu doar opţionale. Respectând normele de distanţare socială şi igienă personală ne protejăm pe noi, îi protejăm pe ceilalţi!”.
„De asemenea, prefectul judeţului Suceava mulţumeşte tuturor firmelor, instituţiilor, asociaţiilor şi persoanelor care au făcut donaţii către instituţiile implicate în lupta împotriva Covid-19. Aceste gesturi de solidaritate şi responsabilitate civică sunt necesare şi binevenite în această perioadă” a mai transmis Prefectura Suceava. (N.B.)























Comentarii