Plicul

N-am aflat în aceste foarte dificile zile din urmă, din ce în ce mai dificile – din mesajele devenite publice pe varii canale mediatice, inclusiv cele transmise sub protecţia anonimatului – ca cineva dintre cadrele medicale (de la medic la infirmier) să fi solicitat parale. Au tot cerut (insistent!) echipamente de protecţie, teste, medicamente, au cerut înţelegere şi gânduri bune din partea noastră, dar n-am aflat (citit, auzit) să ceară parale în plus pentru ceea ce fac. I-am înţeles până şi pe cei care (şi ei fiind, la rândul lor, nişte oameni îngroziţi – pentru ei şi familii, pentru toţi cei apropiaţi lor), „din prima linie”, au dat să facă paşi înapoi, să se pună la (teoretic) adăpost; chiar i-am înţeles. Estimp, nu altul decât „şeful statului” a ieşit cu promisiuni de „bonus”: câte 500 de euro de căciulă şi lună, în ţara în care plăţile oficiale încă se mai fac în lei, pentru… (de la doctor la infirmier?). Tradiţionalul „plic” românesc, nu doar pentru cadrul medical, nu pentru cel care taie cu bisturiul sau îşi aminteşte să schimbe cearşaful, ci mai ales pentru acel reazem de încredere al celui care îl vâră în buzunarul halatului sau între filele registrului de pe birou convins că, plasat plicul fiind, „va fi bine”! Cu diferenţa că omul obişnuit, de pe stradă (pardon, din casă acum), care procedează astfel, scoate paraii din portofelul propriu, pe când „şeful” dă să-i scoată din portofelele oamenilor de pe stradă (pardon, din casă)… Recent arătam că, potrivit unor sondaje din urmă, încrederea în sistemul de sănătate românesc a crescut brusc, chiar în zilele în care, ajuns în cleştii coronavirusului nou, dădea (cum la Suceava!) evidente semne de neputinţă. Dar încă rămâne iluzia că un plic plasat la momentul oportun e semn că totul va fi bine. Cu un bonus picat de sus, până şi cel mai urât virus va da înapoi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: