Viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi a anunţat că a recomandat asociaţiilor de proprietari întreruperea activităţii cu publicul şi introducerea plăţilor făcute electronic.
„Pentru că ne aflăm într-o situaţie de urgenţă, am recomandat ca asociaţiile de proprietari să întrerupă activităţile cu publicul, pentru a evita pe cât posibil interacţiunea socială” a transmis Harşovschi.
El consideră că asociaţiile de proprietari trebuie să păstreze legătura cu cetăţenii şi să încaseze plăţile online, motiv pentru care solicită conducerii asociaţiilor de proprietari să implementeze sistemul prin care în Suceava plăţile să fie făcute electronic.
„Fiţi alături de suceveni şi implementaţi online tot ceea ce înseamnă gestionarea cheltuielilor pentru condominii: transmitere index, plăţi, verificare, actualizare” a transmis asociaţiilor de proprietari Lucian Harşovschi. (N.B.)
























Comentarii