La Belle Époque în România

1881-1907

Această perioadă de 26 de ani din istoria României este extrem de interesantă, sub aspectul modernizării ţării şi a afirmării ei pe plan european ca stat independent. Este perioada când se vor construi căi ferate, clădiri de importanţă naţională, bănci, fabrici, porturi etc. Este perioada când se fac descoperiri ştiinţifice în domeniul chimiei, fizicii, matematicii, când vor apărea valoroase lucrări de literatură, istorie, geologie, când se vor afirma marii pictori şi sculptori ai neamului etc.

În La Belle Époque au trăit mari personalităţi ale neamului, care prin strădaniile lor au făcut cunoscută România în lume. Amintim pe: M. Eminescu, I. Creangă, N. Iorga, Nicolae Densuşianu, I. L. Caragiale, N. Grigorescu, Ion Andreescu, Petre S. Aurelian, Titu Maiorescu, Constantin Brâncuşi, Ioan Georgescu, Alexandru D. Xenopol, C. Nottara, dr. Constantin Istrati, Grigore Tocilescu, Alexandru Odobescu, Victor Babeş, Grigore Antipa, George Coşbuc, I. Slavici, Al. Vlahuţă, Alexandru Macedonski, Ştefan Luchian, Tudor Arghezi, Ludovic Mrazec, Nicolae Teclu, Artur Gorovei, Simeon Florea Marian, Cornel Diaconovici, Dimitrie Onciul, Duiliu Zamfirescu, Şt. O. Iosif, Ovid Densuşianu, Al. Davila, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Traian Vuia, Dimitrie Anghel, Ioan Al. Steriadi, Octavian Goga, Dimitrie Paciurea, Octav Băncilă, Gheorghe Ţiţeica, Alexandru Myller, Vera Myller-Lebeder, Anghel Saligny, Carol Davila etc.

La Belle Époque o regăsim într-o serie de lucrări pe care am reuşit să le lecturez: „Bucureştii de altădată”, a lui Constantin Bacalbaşa, „Talpa Tzarei”, a lui Nicolae Basilescu, „Memorii, Jurnale”, a lui C. Argetoianu şi „Ion Cantacuzino”, a lui Petre Tăutu.

Această perioadă fecundă a istoriei naţionale este inaugurată de încoronarea domnitorului Carol ca rege al României şi a soţiei sale, Elisabeta, născută principesă de Wied, în 1881.

Din păcate, La Belle Époque se încheie în 1907, când se îndeplineşte „profeţia” lui Nicolae Basilescu scrisă în lucrarea „Talpa Tzarei”: „Va veni ziua când focul va mistui palatele, hambarele şi cocioabele, când sângele va curge în valuri”.

În unele din lucrările mai sus pomenite este prezentată pe larg superba zi a încoronării regelui Carol I, 10 mai 1881: „La ora zece cortegiul regal ieşi din Cotroceni şi coborî dealul spre Mitropolie. Regina Elisabeta, născută principesă de Wied, purta o rochie de brocart alb cu o trenă nesfârşită, garnisită cu dantele; un colier de perle multicolore împodobea gulerul de tip «valois»; în păr avea o diademă de perle oferită de oraşul Bucureşti; o eşarfă de saten alb tivită cu zibelină îi acoperea umerii. Caleaşca deschisă, capitonată cu catifea purpurie, era trasă de opt cai albi, cu harnaşamente bogate şi cu surguci albe, pe care călăreau însoţitorii îmbrăcaţi în costume colorate, argintiu cu roşu; de fiecare parte a portierelor erau lachei în livrea de gală. Alături de regină stătea Leopold, fratele regelui, în mare ţinută de general prusac, iar în faţa lor stăteau cei doi fii ai acestuia: Carol, cel mai mare, şi Ferdinand, moştenitorul unchiului său. Regele călărea în faţă, înconjurat de o strălucitoare escortă de ofiţeri. Cortegiul traversă Bucureştiul pentru a ajunge la Mitropolie, unde înaintea încoronării regelui de către mitropolit şi a semnării actului de încoronare de către rege şi de fratele său, se celebră o slujbă ortodoxă.

La ieşire, acelaşi cortegiu sclipitor se îndreptă spre Palatul Regal de pe Calea Victoriei. În sala tronului, 60 de drapele ciuruite de gloanţe şi purtate de eroii de la Plevna i-au întâmpinat pe suverani, care au intrat în sunetul trompetelor. La orele două şi jumătate suveranii se urcară pe tron. Preşedintele Senatului, Dimitrie Ghica, îşi ţinu atunci discursul şi îi oferi regelui coroana de oţel, făcută dintr-un tun turcesc, cucerit la Plevna în 1877. Preşedintele Camerei, ex-republicanul C. A. Rosetti, înaintă spre regină şi, plecând genunchiul la pământ, îi spuse: «Doamnă, privindu-te, naţiunea se vede frumoasă», apoi îi sărută mâna şi îi oferi coroana. După care regele răspunsese printr-un discurs simţit, care încântă asistenţa. Urmă defilarea demnitarilor şi a reprezentanţilor celor 3000 de comune.

Oraşul şi Şoseaua Kiseleff fură iluminate toată noaptea. Ziua a doua fu consacrată defilării carelor alegorice reprezentând activităţile ţării în faţa suveranilor, care le primiră omagiul în faţa statuii lui Mihai Viteazul. A treia zi a avut loc parada militară”.

Bucureştiul era încântat de aceste serbări, cu adevărat de neuitat, ce au marcat începutul acelei Belle Époque care din păcate s-a sfârşit cu răscoalele ţărăneşti, încă şi mai de neuitat.

Prof.

CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: