Deputatul Alexandru Băişanu (Forţa Naţională):

Nu voi vota Guvernul Câţu, pentru că e mai slab decât cel al PSD şi format din „slugi perfecte”

 > De hoţi mai poţi scăpa, că îi ia DNA, dar de proşti nu te mai scapă nimeni, consideră el

Vicepreşedintele Partidului Forţa Naţională, deputatul de Suceava Alexandru Băişanu, a declarat, sâmbătă, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că nu va vota Guvernul Câţu, pentru că este format din persoane care nu au nicio legătură cu interesul ţării şi care sunt „slugi perfecte”.

„Domnul Câţu, am observat că a lucrat pe afară, că a făcut, că a dres, că are experienţă în bănci, undeva prin Australia, prin Noua Zeelandă, pe unde a lucrat el. Asta îmi spune un singur lucru: că omul ăsta a fost plătit de afară, a fost creat de cei de afară şi trimis în ţară pentru a ocupa funcţii şi pentru a întoarce nişte favoruri care s-au făcut cândva” a spus Băişanu.

El a mai declarat că există o pleiadă de tineri politicieni care au primit – nu de la statul român, ci de la alte instituţii europene sau mondiale – nişte burse, nişte bani, pentru a face studii afară şi acum se întorc pe poziţii-cheie.

„Guvernul tehnocrat, de exemplu, cel pe care ni l-a oferit USR… Erau toţi, unu şi unu, din această zonă foarte interesantă, foarte drăguţă, a ONG-urilor, de parcă aceste ONG-uri trăiesc cu bani de la Doamne-Doamne. ONG-urile astea trăiesc cu bani de la grupuri de interese, chiar multinaţionale, care joacă pe piaţă într-un fel sau altul” a spus Băişanu.

El a reamintit că existau trei tipuri de ONG-uri care se băteau cine să scoată sau nu gazul de la Pungeşti la Vaslui, ruşii sau americanii.

Alexandru Băişanu a arătat că Guvernul propus de PNL este mai slab decât cel al PSD.

„Este un guvern slab, aş putea spune mai slab decât Guvernul PSD, care avea şi el oameni care nu aveau ce căuta acolo. De hoţi mai poţi scăpa, că îi ia DNA, dar de proşti nu te mai scapă nimeni, şi asta e drama României, că a avut în funcţii slugile altora care nu s-au băgat în faţă, care au executat perfect exact ceea ce li s-a spus, indiferent dacă li s-a cerut să-şi vândă ţara. Au făcut-o fără să crâcnească” a spus deputatul sucevean.

Băişanu a exemplificat cu situaţia Companiei Naţionale a Uraniului care se închide, se desfiinţează şi lasă loc unei firme canadiene care să exporte, iar noi să importăm uraniu, deşi avem uraniu în ţară.

El a mai arătat că o altă situaţie gravă este cea de la Roşia Montana, unde ministrul actual al Culturii, Bogdan Gheorghiu, a semnat ca Roşia Montană să intre în patrimoniul mondial UNESCO, ceea ce va favoriza firma Gold Corporation să obţină 4,3 miliarde de euro despăgubiri, după ce a dat statul român în judecată pentru că ar împiedica firma să extragă aurul de acolo.

Deputatul a spus că acum firma Gold Corporation nu are nicio justificare în cererea sa, dar prin includerea în patrimoniul UNESCO, firma are o motivaţie să obţină despăgubiri.

Deputatul a arătat că în calitate de membru al delegaţiei parlamentare române la UNESCO, a reuşit să amâne includerea Roşiei Montane în patrimoniul mondial, până când procesul se va încheia, dar că actuala guvernare acţionează în favoarea altor interese.

„Aşa lucrează mai nou unii din afară. Vin, nu fac nimic, dau în judecată statul român şi cu nişte funcţionari fac bani” a spus Băişanu.

El a subliniat că, evident, nu va vota Guvernul Câţu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI