Slujirea ca preot sau episcop a Sf. Liturghii fără credinţa puternică a prezenţei reale a lui Iisus Hristos sub forma pâinii şi a vinului nu este altceva decât o ceremonie de ruinare a sufletului personal şi comunitar, ba chiar a universului, dacă ne gândim la aspectul cosmic al Sf. Liturghii.
Acolo unde este Hristos real euharistic, niciun microb sau boală molipsitoare nu-şi are locul, întrucât Sf. Împărtăşanie este foc mistuitor, deci „sterilizator dumnezeiesc”.
Cel care gândeşte altfel este clar că a eşuat în necredinţă şi reduce fiinţa teologică a omului doar la conţinutul său fizic, material, devalorizându-l astfel din ontologia sa iconică, liturgic-eclezială şi-l transformă într-un subiect de biologie, de epidemiologie, deci, într-o problemă medicală.
În acest context, creştinul în faţa Sf. Potir este văzut exclusiv ca un rezultat al reacţiilor psihico-fizico-chimice ale creierului şi ale pântecelui. Privit din această perspectivă, orice activitate spirituală a omului devine la fel de inteligibilă şi previzibilă precum mecanismul digestiei. Conform acestei gândiri creierul ar produce inteligenţa, raţiunea şi mintea, la fel cum ficatul secretă bila. Dispar complet taina Persoanei şi prezenţa proniatoare a harului lui Hristos şi chiar dragostea lui Dumnezeu Tatăl, iar de împărtăşirea Sf. Duh prin Sf. Taine nici nu mai poate fi vorba…!
Eşecul unei astfel de gândiri – strict de igienă medicală – corespunde unei gândiri seculare acute. Dacă sunt şi preoţi care consimt pastoral la astfel de propuneri de igienă liturgică, atunci eşecul unei educaţii teologice post-revoluţie este vizibil, erodarea conştiinţei preoţeşti este catastrofală, egală cu pierderea credinţei şi cu transformarea Bisericii într-o instituţie de prevenţie epidemiologică.
„Manierele bune şi faţă de Dumnezeu” nu-şi au locul aici, întrucât a împărtăşi cu aceeaşi linguriţă pe toată lumea nu este o lipsă de maniere faţă de Dumnezeu sau faţă de oameni, ci o întărire a comuniunii frăţeşti.
Clericul care renunţă la tradiţia sfântă liturgică de veacuri şi inventează linguriţa necredinţei, în locul Sfintei Linguriţe, pune o gravă barieră psihologică şi îl aşează pe creştin sub lupa microbiologiei, unde-l uită în laboratorul vegetativ, în loc să-l ducă pe drumul îndumnezeirii.
Nu mai este o chestiune de meditaţie filosofică sau teologică constatarea că Biserica Ortodoxă şi lumea, în general, trec printr-o criză morală, cauzată de răsturnări de valori perene.
Societatea, din păcate, continuă să elimine şi să nesocotească valori ale Sf. Scripturi şi ale Sf. Tradiţii, valori morale şi spirituale, introducând nonvalori raportate la lumea seculară şi la globalizarea fără de Hristos şi împotriva lui Dumnezeu.
Acestea produc o dezorientare completă, induc panica incertitudinii, a îndoielii, a fricii, a necredinţei şi provoacă o gravă criză a lipsei de sens.
Pr. dr. docent MIHAI VALICĂ
Parohia ortodoxă „Sfânta Treime”, Vatra Dornei
Comentarii