De-a roata

S-a întâmplat să mai semnalez în câteva rânduri că „trendul” e a se scrie din ce în ce mai multe vorbe cu majuscule, poate (şi) ca efect al emoţiilor şi sentimentelor pe care vorbitorul/scriitorul le încarcă în respectivele noţiuni. Posibil ca trendul să continue cu îngroşarea, sublinierea, scrierea cu roz ori vernil… Altfel, nu de ieri de azi – emanate de gândirea celor care ne conduc, trecute în documente administrative, în discursul mediatic iar apoi în cel (şi) mai popular – la Suceava ştim (câte ceva) despre Sala Polivalentă, Divizia Electrică (iar aici, despre Autobaza Electrică; auzim că, în curând, vor sosi chiar şi Autobuze Electrice!), nu în ultimul rând, despre Roata Panoramică. Prin (răs)repetiţie şi multiple sublinieri, aşadar patinând din frumoase orizonturi onirice în realitatea planificată (şi, evident, majusculată) a administratorilor de azi ai cetăţii/târgului, astfel de obiective (nu musai în halou himeric) deja îmi par a fi existând, ba chiar pe cale să se învechească puţintel… Dacă azi m-ar întreba cineva – un încă străin de astfel de poveşti, dar ins foarte curios, posibil turist –, i-aş zică ce Sala Polivalentă e în sens opus faţă de Roata Panoramică, iar Divizia Electrică mai dincolo, după cum se observă (cu un strop de imaginaţie). Iei un Autobuz (depinde cum îl prinzi, fie şi neelectric) până la Roată, te sui în ea, te dai cu ea şi, de acolo, de sus, vezi şi ce nu este. Iar când cobori, pune picioarele pe Pământ, deschide Ochii şi vezi ce-i. Ce Este.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: