Pe trei străzi din Burdujeni-sat

O asociere de firme sucevene va realiza lucrările la reţeaua de canalizare menajeră

> Ion Lungu: Este pentru prima dată când se realizează canalizare prin sistem de pompare

 Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, duminică, semnarea contractului pentru proiectul ce prevede realizarea reţelei de canalizare menajeră pe străzile Dobrilă Eugen, Molidului şi Făgetului din cartierul Burdujeni-sat.

El a menţionat că acest contract prevede atât lucrări de proiectare, cât şi de execuţie, iar câştigătorul licitaţiei este asocierea de firme „Euro Est Group” SRL, „Topgeosys” SRL şi „Jugariu Construct Corporation” SRL, toate din Suceava.

Valoarea contractului este de 1.827.891 de lei fără TVA, iar termenul de realizare este de 10 luni.

„Este prima stradă din Suceava care va avea canalizare prin sistemul de pompare” a declarat primarul, probabil referindu-se la prima dintre cele trei pe care se va realiza lucrarea.

El a menţionat că, după realizarea canalizării, toate cele trei străzi vor fi asfaltate. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI