Dragostea, cea mai de preţ valoare morală

Valorile umane includ cele mai alese manifestări ale binelui. Aceste virtuţi sunt: binele, dragostea, prietenia, libertatea, dreptatea, milostenia, sinceritatea, generozitatea. A pătrunde în esenţa fiecăreia din aceste valori morale este un pas anevoios, un pas pentru a studia minuţios sensul vieţii pe pământ. Aceste calităţi umane trebuie însuşite de copii, tineri şi vârstnici. Omul, în decursul întregii sale vieţi, caută răspunsuri la întrebările: pentru ce trăim, cum trebuie să trăim? Valorile umane indică direcţia generală a vieţii. Fiecare om are destinul său şi diverse condiţii de trai. Adeseori suntem nevoiţi să alegem între „vreau” şi „trebuie”. Ca să atingem scopul pus în faţă, suntem nevoiţi să îndeplinim diferite însărcinări. Datoria esenţială pentru un tânăr constă în respectarea regulilor de conduită în şcoală – obligaţia morală. Una dintre cele mai importante virtuţi ale omului este dragostea. Nu există om să nu dorească să fie iubit de părinţi, de fraţi şi surori, de prieteni şi de toţi cei care-i înconjoară. Cineva spunea: „Dragostea se naşte din dragoste, iar dacă doreşti să fii iubit, fii primul care iubeşte”. Oare procedăm aşa? Spre marele regret, nu! Adeseori ne irităm şi dăm vina pe omul nevinovat. Ce scandal a ieşit pe seama faptului că nu am pus într-un articol numele unei persoane care se vrea evidenţiată fără merit! Aici ar fi binevenite ideile psihologilor care susţin că sentimentul dragostei în comportarea noastră de zi cu zi se manifestă în stima faţă de cel apropiat, în politeţe, în tandreţe şi afecţiune, în ajutorul pe care-l acordăm celor dragi. Calitatea de a simţi dragostea, de a o primi şi a o dărui altora este un gest al maturităţii spirituale a omului.  Dragostea ne face să privim în adâncul sufletului nostru. Să analizăm detaliat faptele noastre este un pas corect spre autoperfecţionare. Un om îndrăgostit poate să se calmeze în situaţii complicate, să lupte pentru a dezrădăcina din sufletul lui brutalitatea, iritarea, răutatea, zgârcenia şi alte deprinderi neadecvate. Dar, cu trecerea anilor, ea capătă alte sensuri. Oamenii deseori uită să-şi analizeze faptele. Aceste lacune le au nu numai tinerii, dar, cu părere de rău, şi cei vârstnici. În timpul de azi tineretul nu prea cunoaşte alfabetul conduitei populare. Poate şi de aceea că părinţii n-au avut grijă ca odraslele lor să aibă cei 7 ani de acasă. Apoi, de au păşit pragul şcolii, în lumea cunoştinţelor, nu toţi se străduiesc să acumuleze cât mai multe cunoştinţe. Vina n-o poartă nici învăţătorii, şi nici diriginţii, ci sistemul de învăţământ care a anulat definitiv un sistem de a face carte, care a dat cunoştinţe trainice milioanelor de copii din România. S-au introdus noile concepţii de studii, când profesorul, sărmanul, nu mai ştie cum să-i atragă pe elevi să facă carte. Elevii ştiu că ei vor intra oricum la licee prin repartiţie, fie şi cu media 2. Mă cutremur făcând comparaţie între generaţii de elevi temeinic pregătiţi şi prin ore suplimentare pentru examene susţinute la admiterea în licee şi şcoli profesionale şi de uşurinţa de acum de a intra la licee prin repartiţie. Prin temeinicia acumulării cunoştinţelor, prin seriozitatea cu care era privit învăţământul, am umplut ţara de ingineri, medici, ofiţeri, profesori, învăţători, dar şi meseriaşi cu înaltă calificare, care ne-au făcut cinste, bucurie, dar şi satisfacţie că munca noastră a dat roade. Mai dureros e când tânărul sau tânăra lucrează în străinătate, iar diploma de studii superioare se fabrică în ţară! Cum să altoim dragostea faţă de aproapele, dacă la televizor şi pe internet privim filme cu subiecte zguduitoare, cruzime, ură, dispreţ? Ar fi bine ca asemenea emisiuni în general să fie interzise sau, dacă nu, să apară pe ecran în timpul nopţii. Cum să altoieşti la elevi generozitatea dacă informaţiile transmise pe post poartă un caracter agresiv? Avem ceea ce avem. Prin democratizarea exagerată a procesului de învăţământ s-a greşit. De aceea, se cere de urgenţă să se acorde o mai mare atenţie nu numai instruirii generaţiei tinere, ci, în mod special, educaţiei. În această direcţie trebuie să-şi dea concursul în primul rând părinţii, societatea şi, nu în ultimul rând, toţi profesorii. Statul a avut grijă să ridice nivelul de trai prin creşterea salariilor cadrelor didactice din învăţământ, mai ales că ei sunt cei care niciodată în viaţa lor n-au furat nimic, pe când alţii mai fură fără ruşine şi în ziua de azi şi sunt onoraţi şi de prietenii de teapa lor. Umblă cu nasul pe sus de nu le ajunge prăjina la nas şi nu uită de cunoscutul proverb: „Eşti întâmpinat după haină, dar condus după minte”. De mirare este faptul că aceştia mai ocupă şi funcţii înalte în stat?! Şi se ţin de „scaunul” pe care l-au dobândit prin naivitatea celor pe care i-au mituit cu o geacă, un kilogram de ulei ori zahăr. De parcă au diplomă de primar, consilier, parlamentar, ministru, premier…

Cu nostalgie şi regret mi-aduc aminte că noi, pensionarii de azi, am fost remuneraţi ca nişte lucrători fără profesie, care trebuie să muncească zi şi noapte pentru a exista, care munceau ca la furnale, iar sâmbăta şi duminica la „Cântarea României”, „Daciada”, program la căminul cultural în fiecare duminică, serile – repetiţii (cor, piese de teatru, montaje literare, recitări etc.), cercuri de citit, învăţământ politic cu conspecte, apoi examene la centre organizate de examinatori, ore suplimentare cu nemiluita, gratuite, recensământul copiilor pe teren, recensământul animalelor, de serviciu la telefon la primărie, duminica, pe teren, pe munţi cu lămurirea oamenilor pentru a se înscrie şi să organizeze ferme zootehnice, dar câte altele!

În loc să auzim cuvinte de recunoştinţă că am lucrat în condiţii vitrege, dar cu rezultate excepţionale, auzim la televizor ameninţări în legătură cu pensiile, care duc la nesiguranţa zilei de mâine, mai ales că pentru mulţi acest „mâine” nu mai există.

Şi atunci, cum să prindă rădăcini adânci dragostea în sufletele oamenilor, mai ales în rândul celor nedreptăţiţi?

De aceea, speranţa şi dragostea se îndreaptă către Bunul Dumnezeu. Despre faptele Lui binefăcătoare ar fi bine să se vorbească mai mult, iar religia să se predea şi la clasele superioare. Nivelul educaţiei în şcolile din România s-ar îmbunătăţi cu mult…

Numai aşa se va putea urni carul educaţiei din loc şi se vor culege roade bogate, iar omenia şi credinţa vor triumfa în lume.

ARTEMIZIA GHEORGHI