Vicepreşedintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, consideră că intenţia PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis de a declanşa proceduri pentru organizarea de alegeri anticipate este total greşită, pentru că vor genera cu bună ştiinţă o instabilitate politică în România în contextul geopolitic actual.
„Demisia premierului în contextul geopolitic actual pentru declanşarea alegerilor anticipate echivalează cu dezactivarea scutului de la Deveselu” a precizat Cătălin Nechifor.
El a arătat că suntem într-o zonă geopolitică din ce în ce mai fierbinte, iar preşedintele SUA Donald Trump solicită NATO o prezenţă sporită în Orientul Mijlociu.
„Mi se pare total greşit să generezi cu bună ştiinţă o instabilitate politică în România, doar de dragul unor iluzorii procente în Parlament” a adăugat Nechifor.
El a subliniat că istoria i-a reţinut pe cei demni şi curajoşi şi care au pus mai presus interesul naţional faţă de cel personal sau politic.
Cătălin Nechifor a arătat că aşteaptă ca premierul Ludovic Orban să facă publică strategia pe care doreşte să o abordeze în vederea declanşării alegerilor parlamentare anticipate. (N.B.)

























Comentarii