Din pleiada oamenilor de seamă care au slujit cultura suceveană, Nistor Dominte se distinge clar: un Om cu o personalitate copleşitoare, caracterizat de o bonomie aristocratică, specifică bucovinenilor câmpulungeni din mijlocul cărora a răsărit. Aflu astăzi cu regret că acolo, în pământul unde adastă deja o mare parte din familia sa frumoasă, s-a sălăşluit de curând şi trupul domnului Nistor Dominte. Tocmai acum, când colindele adie deja prin cetina verde.
L-am cunoscut în postura de funcţionar public, contribuind la realizarea de programe şi proiecte culturale în administraţia de nivel judeţean: mereu elegant, mereu conştiincios, mereu în stare să ofere, să consilieze, să inoveze cu spirit creativ rutina funcţionărească. Metodic, calm, informat, dornic să împărtăşească cu noi, cei tineri, bogăţia de cunoştinţe pe care le oferea cu generozitate. Nelipsit în peisajul cultural bucovinean de la evenimente derulate în cadrul instituţiilor de cultură, au ajuns până la noi ecourile activităţii domniei sale, de director performant în instituţiile de spectacol, activitate care s-a desfăşurat pe parcursul mai multor ani. Numele său rămâne indisolubil legat de activitatea Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” în anii săi de aur, la cârma căruia s-a aflat într-o perioadă fastă, dar şi grea, unde a realizat spectacole de excepţie şi unde a impulsionat puternic debutul pe scenă al tinerilor artişti.
Dl Nistor Dominte făcea parte dintr-o generaţie de intelectuali din care a mai rămas foarte puţin, din păcate. Un om integru, ale cărui repere au rămas până la sfârşit neatinse de vicisitudini sau întâmplări: un model, un mentor, un păstrător al unei scări de valori care nu se negociază, exponent al unui patrimoniu spiritual specific înaintaşilor săi. S-a pensionat în anul 2010, retrăgându-se cu farmecul său discret într-o citadelă de linişte şi tihnă binefăcătoare, unde şi-a creat un univers propriu împreună cu iubita şi iubitoarea sa Doamnă Prof. Rodica Dominte.
Mă fac acum vocea colegilor mei din Centrul Cultural „Bucovina” şi îmi exprim regretul pentru pierderea unui veritabil Om de cultură în persoana domnului Nistor Dominte. În acest ceas greu pentru Doamna Prof. Rodica Dominte, cea care a condus Centrul pentru Valorificarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava vreme de mulţi ani, dorim să o asigurăm de întreaga noastră compasiune şi să o asigurăm că nimeni, niciodată, nu va putea să îl uite pe iubitul său soţ.
Închei printr-un mic acrostih dedicat domnului Nistor Dominte, poem scris măiastru de colegul nostru Ion Drăguşanul – cel care duce o luptă continuă pentru salvarea memoriei colective întru evocarea a ceea ce a fost bun, adevărat şi valoros în Bucovina.
Cântecul templului de aur
Nepreţuită-i clipa şi-o respir
intimidat de cosmica-i splendoare,
sunt robul ei, sunt templul ei de mir
totemic folosit la-ncoronare,
o văd aievea, când mă tot închin
rugând-o ca destinul să îmi fie
Din stânca ei cioplit câte puţin
oracular ca versu-n poezie,
mai am, apoi, o rugă să i-o spun
icoanei clipei, când i-aştern pe zare:
nu mă lăsa aiurea să apun,
tu eşti cuprinsul meu întreg şi bun,
eu nu-mi doresc o clipă următoare!” (Ion Drăguşanul, „Cântecele despovărării”, Ed. Muşatinii, Suceava, 2015)
GABRIELA TEIŞANU
Comentarii