ACET Suceava va creşte preţul apei potabile până în 2023

Consiliul Judeţean Suceava urmează să aprobe, în şedinţa de joi, planul anual de evoluţie a tarifelor pentru furnizarea serviciilor publice de alimentare cu apă, colectare şi tratare ape uzate conform rezultatelor analizei cost-beneficiu pentru proiectul regional „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Suceava, în perioada 2014 – 2020”, proiect în valoare de 240 de milioane de euro care urmează să se implementeze în judeţul Suceava prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare şi va avea ca beneficiari peste 200.000 de locuitori din 14 localităţi.

Potrivit iniţiatorului proiectului de hotărâre, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Viorel Seredenciuc, creşterile de tarife (în termeni reali) vor fi necesare până în anul 2023, cu scopul de a asigura un nivel de recuperare al costurilor legate de asigurarea serviciilor de apă şi apă uzată precum şi viabilitatea financiară a operării serviciului.

De asemenea, creşterile de tarife au fost proiectate ţinând cont de planul de implementare atât a investiţiilor în derulare cât şi a celor care urmează a fi realizate prin proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Suceava în perioada 2014-2020 “.

Majorările de tarife se vor aplica în fiecare an la data de 1 ianuarie.

Tarifele vor fi ajustate atât în termeni reali, cât şi cu creşterea indicelui preţurilor de consum (IPC), înregistrată de la precedentă majorare până la cel mai recent IPC comunicat de Institutul Naţional de Statistică, conform formulei din contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare.

Astfel, potrivit planului, preţul apei potabile va creşte de la 4,58 de lei fără TVA/mc în 2019 la 4,70 lei/mc în 2020 (creştere de 2,7%), la 4,85 lei/mc în 2021 (creştere de 3,2 %), la 4,91 lei/mc în 2022 (creştere de 1,2%) şi la 4,96 lei/mc (creştere de 1%).

În ceea ce priveşte preţul apei uzate, tariful va creşte de la 3,16 lei/mc fără TVA la 3,48 de lei/mc în 2020 (creştere de 10,1%), la 3,55 lei/mc în 2021 (creştere de 2%) la 3,83 lei/mc în 2022 (creştere de 8%) şi la 4,51 lei/mc în 2023 (creştere de 17,8%).

Prin proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Suceava, în perioada 2014-2020”, promovat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) continuă procesul investiţional derulat prin POS Mediu 2007-2013 şi sunt propuse investiţii pentru modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în 14 localităţi din judeţul Suceava, respectiv în localităţile: Suceava, Şcheia, Salcea, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Vicovu de Sus, Marginea, Siret, Suceviţa, Putna, Dolhasca şi Mitocu Dragomirnei, în valoare totală de 234.476.395 euro, beneficiari fiind aproximativ 226.000 locuitori. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: