Vineri, 22 noiembrie, scriitorul Grigore Ilisei a făcut un popas în oraşul copilăriei sale, Fălticeni, unde a vizitat şcoala în care a învăţat şi Galeria Oamenilor de Seamă. Grigore Ilisei şi-a început studiile în satul Mănăstioara, după care şi le-a continuat la Şcoala „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni, la Liceul „Nicu Gane”, apoi la Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi, Facultatea de Filologie, Secţia Română, absolvită în 1966. Pe lângă „puii” săi, cum a numit prof. Daniela Ilincăi, directorul Şcolii Gimnaziale „Al.I. Cuza” Fălticeni, numeroasele volume pe care distinsul scriitor le-a donat bibliotecii şcolii, Grigore Ilisei a stat şi la „oleacă de taifas” cu elevii şcolii, împreună cu pictorul Gabrel Baban şi profesoara Ecaterina Ilisei, fostă directoare a Liceului de informatică din Iaşi, care a regăsit-o printre profesorii şcolii gazdă şi pe fosta elevă Arsineta Parfenie.
„Avem şansa de a fi vizitaţi de un om care cândva, la vremea copilăriei domniei sale, când era chiar de vârsta voastră, a învăţat tainele scrisului, cititului aici, la Şcoala «Alexandru Ioan Cuza din Fălticeni» şi a mers mai departe pentru a-şi construi o carieră cu ajutorul cuvântului. Al doilea invitat este artistul plastic Gabrel Baban, profesor de desen, fost director al unităţii de învăţământ” a precizat prof. Daniela Ilincăi.
Preocupările domniei sale, vorbitul şi scrisul, începuturile fiind publicarea în perioada liceului la ziarul „Zori noi” din Suceava. Scrisul, jurnalismul, sportul, jurnalismul de radio şi sport, a remodelat Radio Iaşi, reeditând ceea ce fost postul Radio Moldova în perioada războiului, închis de sovietici datorită legăturii pe care om păstra cu Republica Moldova.
Întoarcerea la izvoarele unde se plămădeşte făptura umană
Jurnalist de radio şi televiziune, de presă scrisă, reîntemeietor, în calitate de director, al Radioului Iaşi în 1989, director fondator al TVR Iaşi în 1991, Grigore Ilisei i-a invitat pe elevi şcolii să se considere adulţi şi „peste un număr de ani întoarceţi-vă la izvoare, adică la locul acela unde se plămădeşte, într-o anumită frenezie a vârstei, făptura umană şi mai ales făptura interioară, făptura spirituală, pentru că acesta este lucrul cel mai important care se întâmplă aici”.
„Totdeauna ne întoarcem cu emoţii. Eu am păşit în această şcoală în urmă cu foarte mulţi ani, în 1954, când tatăl meu, preot într-un sătuc din apropiere, Mănăstioara, comuna Preuteşti, se mutase cu slujirea la Fălticenii Vechi, pe strada Maior Ioan. La vremea respectivă, ca şi astăzi, era o şcoală foarte respectată în comunitate pentru că avea în spate o istorie uriaşă.
Îmi aduc aminte de acea perioadă în care eram un bun elev, destul de isteţ şi dornic de a şti, cu o anumită rostire mai particulară, dar în acelaşi timp şi foarte zbânţuit, foarte obraznic şi greu de domesticit de profesori şi diriginta mea, doamna Onofreiescu, o persoană sifidă, subţire, de o anumită severitate ca şi a soţului ei, profesorul Onofreiescu, directorul Liceului Nicu Gane. Îmi aduc aminte de colegii pe care i-am avut la această şcoală, mai ales de colegele care erau mai sârguincioase, care au făcut performanţă prin efervescenţa minţii şi puterea lucrului şi a trudei. Trebuie şi muncă, şi sclipire.
Această şcoală are o vechime de aproape două secole şi doar măsurând vârsta oamenilor vă daţi seama cât de veche este. Cei care îi învăţau pe copii erau preoţii bisericilor, iar voi ştiţi asta de la limba şi literatura română când aţi citit «Amintiri din copilărie» şi Ion Creangă a învăţat cu dascălul de la biserica din Humuleşti buchia cărţii, după care a venit la Fălticeni la Şcoala de catiheţi, pentru a-şi continua învăţătura. Şcoala acesta s-a numit Şcoala Domnească şi a fost prima şcoală din Fălticeni, întemeiată în 1842, de protosinghelul Neofit Scriban. Şi lui trebuie să îi aducem laude pentru gestul său care a făcut ca, de-a lungul timpului, atâţia copii să deprindă aici învăţătură de carte. Prin învăţătură de carte se deschid nişte uşi. Înveţi literele alfabetului, înveţi să socoteşti şi deodată eşti în alt univers, lumea nu mai este aşa de strâmtă şi dacă ai puterea lăuntrică şi norocul unor dascăli care să te lumineze, începi să călătoreşti pe necuprinsuri, descoperi corola de minuni a lumii, cum spune Lucian Blaga” a precizat Grigore Ilisei.
Biblioteca, izvorul la care trebuie să ne ducem ca la un altar
Într-o lume în care se citeşte parcă tot mai puţin, Grigore Ilisei a avut şi un îndemn la lectură, cititul având efecte asupra modelării personalităţii şi, uneori, oferindu-ne şansa să reuşim să scăpăm de povara existenţei cotidiene.
„Aici am descoperit cu adevărat cartea şi minunăţia scrisului, a poveştilor. La Mănăstioara nu erau cărţi şi eu mă adăpam din cărţile pe care le avea tata din perioada şcolarităţii lui. Cărţile acelea au fost pentru mine o dezvoltare continuă şi o sursă din care m-am alimentat şi ceea ce a urmat s-a clădit pe această temelie. La Fălticeni am descoperit biblioteca oraşului, o comoară pentru mine şi pentru mulţi într-o vreme în care cartea era rară şi accesul la cărţi era pe sponci. Biblioteca a fost pentru noi un izvor şi m-am bucurat astăzi când am văzut biblioteca Şcolii «Alexandru Ioan Cuza», care trebuie să fie pentru noi un loc la care trebuie să ne ducem ca la un altar, închinându-ne şi deschizând o carte frumoasă. Cartea are frumuseţea ei lăuntrică prin cuvânt, dar în acelaşi timp are un veşmânt exterior care este şi el plin de expresivitate şi valoare şi care este rodul celui care face forma fizică a cărţii” susţine Grigore Ilisei.
Grigore Ilisei i-a îndemnat pe elevi să îşi lase pe hârtie impresiile, gândurile, versurile, amintindu-şi de începuturile sale literare prin publicarea de articole, în perioada liceului, la ziarul „Zori noi” din Suceava, în 1961, sub pseudonimul Grigore Spiru. Prima povestire – „Singurătate” – i-a apărut în revista „Cronica” în 1970.
Texte „şlefuite” în cărţile lui Grigore Ilisei
Preocupările domniei sale, vorbitul şi scrisul, jurnalismul de radio şi sport, arta cititului şi virtuţile infinite ale lecturii, au fost alte subiecte abordate în cadrul întâlnirii cu elevii. Memorialistul fălticenean Aurel George Stino, strălucita profesoară de limba şi literatură română Eugenia Scripcaru, cea care i-a dat curajul lui Grigore Ilisei să aibă personalitatea locului, profesoara de geografie, domnişoara Măcărăscu, la care fiul preotului de la Fălticenii vechi era singurul elev cu nota 10, devenită eroina povestirii „Domnişoara M”, din volumul de debut „Năvod pentru scrumbii albastre”, care a stârnit multă vâlvă la Fălticeni în anul apariţiei, 1972, sunt o parte din dascălii fideli şi exigenţi despre care s-a vorbit şi care au contribuit la drumul cunoscutului scriitor spre un dans nesfârşit al cuvintelor şi al gândurilor înţelepte. Grigore Ilisei s-a aplecat şi asupra unor cărţi care au fost dedicate Fălticeniului, „Fălticeni-mon amour” (1996), sau albumului monografic al Fălticenilor realizat în anul 2003, căruia Cătălin Ciolca i-a fost editor.
Omul de litere l-a încondeiat şi „pe omul de culoare”, artistul plastic Gabrel Baban.
„La Colegiul «Nicu Gane» l-am cunoscut pe elevul mai mare, Grigore Ilisei, cu care uneori făceam drumul de acasă spre şcoală. Respectul datorat de diferenţa de vârstă, cinci ani mai mare, m-a împiedicat să îi fiu şi prieten atunci. Iată cât de vechi sunt relaţiile noastre, care s-au concretizat anul trecut în realizarea unei monografii despre creaţia mea în domeniul picturii, graficii, despre viaţa mea, făcută de domnul Ilisei la rugămintea mea. L-am considerat un scriitor de excepţie, cu un discurs fluid, uşor de citit, extraordinar de plăcut. Am fost încântat să îi fiu alături la donaţia de carte pe care o face şcolii la care a învăţat” ne-a spus artistul plastic Gabrel Baban.
Întâlnirea a fost încununată şi de imagini, Grigore Ilisei prezentând filmul realizat împreună cu TVR Iaşi, „Întoarcerea la Izvoare – Ion Irimescu”.
Comentarii