Cu Mircea Sfichi, preşedintele Societăţii pentru Vânătoare „Bucovina” Suceava, despre vânătoare şi vânători

Că este vânător, ştiam despre fostul meu coleg, ziaristul şi scriitorul Mircea Sfichi. L-am ascultat, în timp, prin redacţie, povestind despre vânătoare şi vânători, despre incursiuni în natură şi am auzit şi ceva poveşti vânătoreşti spuse cu har şi umor de cel care acum este preşedinte al Societăţii pentru Vânătoare „Bucovina” Suceava. Societatea a luat fiinţă acum douăzeci de ani, iar Mircea Sfichi este în funcţie din 21 aprilie 2018, dată la care Judecătoria Suceava a validat Hotărârea Adunării Generale, fiind el, după cum mi-a spus, „împuternicit să reprezinte societatea în relaţiile cu orice instituţie a statului, societăţi ori persoane private”. Aşa încât stăm de vorbă despre vânătoare şi despre vânat, aşa cum le vede şi le simte Mircea Sfichi.

70 de vânători, cu vârste între 19 şi 81 de ani

Societatea de Vânătoare „Bucovina” Suceava este „autonomă şi independentă, apolitică şi cu caracter non-profit” îmi spune preşedintele ei. Are în gestiune o suprafaţă de aproape 20.000 de hectare de teren (câmpie, deal şi munte) şi este împărţită în două fonduri: Solca şi Baia. Cam 60.000 de vânători sunt în România şi 70 dintre aceştia sunt membri ai societăţii sucevene. Este o pasiune care nu ţine cont nici de statutul social şi nici de vârstă, fiind practicată, în condiţii legale, de la „oameni simpli, care au preluat arma şi pasiunea de a vâna de la bunicii şi străbunicii lor” până la absolvenţi de şcoli înalte. Mezinul, Gheorghe Marius Săvuţ, din Todireşti, are 19 ani, iar decanul de vârstă Emilian Vasileanu are 81 de ani, este „verde şi plin de viaţă şi a fost zeci de ani pădurar” spune Mircea Sfichi.

Cote de recoltă bine stabilite

Vânătoarea se face în limita unor cote de recoltă bine stabilite de către autorităţile publice centrale, care răspund de vânătoare şi de mediu. Asociaţia primeşte o cotă de recoltă, care este emisă în limita sporului populaţional. „În general, vânătoarea se face în mod selectiv, contribuindu-se, astfel, la îmbunătăţirea calităţii populaţiilor de vânat, iar acest lucru îl facem pe cheltuiala noastră. Dacă nu s-ar organiza partide de vânătoare şi nu s-ar extrage surplusul de animale sălbatice s-ar crea un haos şi un dezechilibru între om şi natură. Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă într-un an nu s-ar vâna niciun mistreţ. Recoltele oamenilor de pe terenurile aflate în apropierea pădurilor ar fi complet distruse. Cei care locuiesc în acele zone ştiu prea bine asta. Dacă nu s-ar stârpi, de către vânători, câinii hoinari de pe câmp, n-ar mai exista un iepure sau un ied. La fel s-ar întâmpla şi cu o parte dintre vulpile existente, care produc mari pagube.”

Şi, pomenind de câinii hoinari, îmi relatează, pentru a întări cele spuse, despre „o scenă terifiantă” la care a asistat şi pe care nu a putut-o uita, în timp: „Eram la vânătoare undeva, la marginea unei păduri din zona Dolhasca, şi am auzit, într-un tufiş, un zbierat sfâşietor, un fel de strigăt de ajutor. M-am apropiat şi am văzut o căprioară de toată frumuseţea, care era atacată de câţiva câini hoinari. Văzând probabil că nu are nicio scăpare, aceasta s-a aşezat în genunchi, pe picioarele din faţă şi, cu lacrimi în ochi, zbiera după ajutor. Am salvat-o şi am împuşcat câinii, aia era singura soluţie corectă”.

La vânătoare, doar cu autorizaţie

„La noi în ţară, deşi avem un număr foarte mare de urşi şi de lupi, cu mult peste efectivul optim necesar (numai lupi există peste 3000 de exemplare, România situându-se pe primul loc din Europa din acest punct de vedere, îmi spune interlocutorul meu), aceste animale sunt ocrotite de lege şi s-au înmulţit în mod exagerat, ajungându-se să devină un pericol iminent pentru om. Acest fenomen se petrece şi în Fondul de vânătoare Solca”. Nu trebuie să pătrunzi adânc în pădure ca să te întâlneşti cu Moş Martin. „Recent, de pildă, când ne aflam la o vânătoare de mistreţi în zona Tocari, unui coleg de-al nostru, Gheorghe Gorcea, din comuna Cacica, i-au ieşi în cale, la câţiva metri distanţă de el, cinci urşi, din care unul foarte mare, de câteva sute de kilograme. Noroc că omul nu este fricos, are experienţă multă într-ale vânătorii şi a ştiut să se retragă la timp, fără să ne înregistrăm cu un necaz îngrozitor. Acest caz s-a încheiat în mod fericit, dar nu-i exclus ca oamenii care vin în această zonă după lemne sau slatină (aici există izvoare cu saramură), să fie atacaţi de urşi”.

Orice partidă de vânătoare se efectuează pe baza unei autorizaţii speciale, ţine să precizeze Mircea Sfichi. „Fără acest document, niciun vânător nu are voie să pătrundă cu arma într-un fond de vânătoare. Dacă încalcă această regulă, fapta sa devine infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare. În autorizaţia respectivă se specifică foarte clar ce este voie de vânat în ziua respectivă şi numărul animalelor ce pot fi recoltate.

Am făcut această precizare pentru a se şti că vânătoarea se efectuează după reguli clare şi nicidecum după pofta cuiva. Fiecare vânător este instruit şi ştie bine că înainte de a ridica arma asupra vânatului el nu este un răpitor inconştient, ci este un om integru”.

De ce mai vânează oamenii?

Om al literelor fiind, îmi aminteşte despre legenda întemeierii Moldovei şi despre bourul urmărit de copoi, despre „Descriptio Moldaviae” a lui Dimitrie Cantemir, „lucrare scrisă la solicitarea Academiei din Berlin, care include capitole dedicate vânătorii”, sau despre lucrarea lui Alexandru Odobescu, „Pyeudokinegetikos”. Ca să nu mai spunem despre Sadoveanu.

Şi, totuşi, de ce vânează oamenii la început de mileniu trei? Interlocutorul meu ştie prea bine că vânătoarea este asociată cu cruzimea, cu omorul şi că este des condamnată de oameni şi mai ales de asociaţiile de protecţie a animalelor şi a drepturilor lor. „Dacă privim lucrurile mai în profunzime şi cunoaştem cât de cât regulile ce guvernează activitatea de vânătoare, atunci ne dăm uşor seama că situaţia nu este chiar aşa cum pare. Vânătoarea se face, în primul rând, pentru menţinerea echilibrului agro-silvo-cinegetic. Vânătorii sunt oameni calificaţi, dau examen pentru această calitate, iar acest aşa-zis sport îl practică după nişte reguli stricte, riguros gândite”. Şi mai spune că dacă nu ar face ei asta, statul ar trebui să angajeze profesionişti, pe cheltuiala sa.

În plus, oamenii vânează pentru plăcerea de a-şi petrece în mod activ timpul liber, în mijlocul naturii: „Vânătoarea este un hobby costisitor, o armă costă mult, cartuşele sunt scumpe, echipamentul de asemenea. Costă să plăteşti gonaşii, costă transportul spre fondul de vânătoare, costă analizele pe care este obligatoriu să le faci pentru vânat. Dar toate astea sunt compensate de plăcerea de a te afla în mijlocul naturii, din care faci parte, dar pe care simţi că o stăpâneşti. Să nu uităm că vânătoarea în sine creează emoţii, creşte adrenalina, reîncarcă bateriile, îndepărtează obişnuita comoditate oferită de căminul conjugal. Vânăm şi cuceriţi de tehnica şi arta vânătorii, cei mai mulţi nefiind interesaţi de cât vânat dobândesc”.

Există şi vânători, ce-i drept, puţini, admite el, care sunt mai mult interesaţi de vânatul pe care-l pot folosi în bucătărie.

În ajutorul animalelor

Membrii Societăţii de Vânătoare „Bucovina” Suceava vin în sprijinul animalelor pădurii. Cifrele sunt relevante: „An de an, fie iarna mai grea sau mai uşoară, noi avem asigurate şi administrăm vânatului peste 15 tone de fân în locuri special amenajate. Totodată, avem vreo 70 de sărării, unde punem peste 1000 kg bulgări de sare. La toate acestea se adaugă, drept hrană pentru o iarnă, 11,7 tone de concentrate (cereale, seminţe), 3,5 tone de suculente (mere, sfeclă etc.). Toate produsele menţionate sunt procurate din banii vânătorilor, aceştia suportând, nu de puţine ori, diverse cheltuieli mai puţin justificate. Bunăoară, nu de mult, s-a dublat contravaloarea analizelor pentru trichină. Statul, în loc să ne sprijine în vreun fel, ne obligă la cheltuieli. Recent, s-a împuşcat un godac, a cărui valoare nu depăşea 75 de lei. Valoarea analizelor însă, dacă mă gândesc şi la transportul acestora de la Solca la Suceava, depăşeşte 100 de lei. Nu-i corect, nu-i drept. Mai mult ca atât, probele pentru analize trebuie însoţite de o sumedenie de hârtii, pe care trebuie puse nu mai puţin de 9 ştampile. Printre acele «documente» se află şi un chestionar cu nişte întrebări care te fac să râzi. Întrebări concepute, probabil, de nişte oameni cu funcţii înalte undeva pe la Bucureşti, dar care se vede că nu au fost vreo dată la vânătoare.

Nu sunt cazuri de pestă porcină pe teritoriul judeţului Suceava

„Din fericire, deşi focare ale acestei maladii s-au răspândit în aproape toată ţara şi s-au înregistrat cazuri în judeţele vecine Botoşani, Iaşi, Bacău şi Bistriţa, judeţul Suceava a fost ocrotit de Dumnezeu” afirmă Mircea Sfichi. Vorbim despre un virus foarte periculos pentru porcii mistreţi, dar şi pentru cei din gospodăriile oamenilor, nu şi pentru om, care stă la baza acestei epidemii, denumită „pesta porcină africană”. Semnele maladiei apar în 3-4 zile, iar mortalitatea intervine într-un timp foarte scurt, aceasta fiind de sută la sută. „Semnele bolii sunt evidente: temperatură mare, de peste 40 de grade, roşeaţă sau învineţirea pielii, a marginilor urechilor a abdomenului şi pieptului, lipsa poftei de mâncare, apatie şi împleticire în mers, diaree, uneori, cu sânge. Demn este de ştiut cum se transmite acest virus foarte periculos, care rezistă în carnea congelată mai mulţi ani şi împotriva căruia încă nu a fost descoperit un vaccin. Şi nici tratament. Singura soluţie este izolarea imediată a porcului bolnav şi uciderea acestuia şi a celorlalţi porci ce prezintă semne de boală. Cadavrele vor fi distruse în condiţii de maximă securitate. Virusul pestei porcine africane se transmite prin contact direct între animalele sănătoase şi cele bolnave sau prin alţi vectori infectaţi cum ar fi: haine, adăposturi, ţesuturi provenite de la animale infectate, fluide, resturi de la bucătărie, când originea cărnii de porc folosite nu este cunoscută etc. Societăţile de vânătoare, în general, au un rol important pentru prevenirea şi combaterea pestei porcine africane. De altfel, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ne-a trimis o serie de reguli de biosecuritate care trebuie respectate în timpul partidelor de vânătoare, printre care figurează şi obligativitatea strictă a recoltării probelor pentru laborator de la animalele vânate, lucru pe care îl şi facem fără nicio discuţie”.

„Respectând cu stricteţe regulile, vânătorul adevărat creează o armonie, un echilibru necesar şi util pentru natură şi societatea umană”, conchide Mircea Sfichi, preşedintele Societăţii de Vânătoare „Bucovina” Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. “Pescuit, Vanatoare.
    …indeletniciri milenare.
    Vânătoarea… cu cartușul.
    Pescuitul…. cu viermusul.
    ………………………………….
    Pictori,scriitori,actori
    ……………………………..
    Vânători, pescari..
    …………………………….
    Talentati povestitori.. “

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: