Volum cu versurile lui Dan T. Gürtesch lansat postum

Volumul de poezii „Moartea mea, dragostea mea – Poeme de tarabă” semnate de jurnalistul şi poetul Dan T. Gürtesch, apărut la Editura Iuni Smart a lui Neculai Roşca, a fost lansat postum la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”.

După ce Gabriel Cărăbuş, directorul bibliotecii, a urat bun venit tuturor celor care s-au întâlnit să-i aducă un omagiu lui Dan T. Gürtesch, decedat recent, şi le-a mulţumit lui Sandrinio Neagu, Cezar Straton, Neculai Roşca şi Dan Acibotăriţei pentru efortul lor de a publica acest volum, prefectul Mirela-Elena Adomnicăi şi-a exprimat aprecierea pentru Dan T. Gürtesch, iar conf. univ. dr. Aurel Buzincu, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, l-a rememorat pe cel comemorat, spunând că a fost „un poet pur sânge, de un lirism pe care nu-l arăta înfăţişarea şi purtarea lui în lume, ci sensibilitatea sa, creaţia lui intrând în sfera celei mai profunde poezii”. Cezar Straton, vicepreşedinte al SSB, a spus despre Dan T. Gürtesch că a fost „o colecţie, o alăturare de paradoxuri”, Sandrinio Neagu a vorbit despre activitatea lui Gürtesch la publicaţia pamflet „Metroul de Suceava”, iar artistul plastic Constantin Ungureanu-Box a schiţat din cuvinte un portret al poetului, asemănându-l cu François Villon. Printre alţii, şi Relu Gavrilă Ursache i-a adus un omagiu lui Dan T. Gürtesch, îndemnându-ne să îl păstrăm în memorie ca pe un om şi un prieten care a ştiut să trăiască într-o lume în care spiritul său ascuţit, talentul gazetăresc şi sensibilitatea poetică au reuşit să se întâlnească la intersecţia dintre viaţă şi moarte, dragoste şi speranţă.

LAVINIA ŢĂRANU

Foto: ADRIAN POPOVICI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI