Grădiniţă reconstruită în centrul Sucevei, în detrimentul uneia noi, moderne, în cartierul Obcini

> Vechi de circa 100 de ani, imobilul de pe str. Dobrogeanu Gherea va fi dărâmat, iar în condiţiile în care terenul disponibil este limitat, capacitatea grădiniţei va creşte cu doar două grupe >Pe motiv de afectare a spaţiului verde, consilierii PSD, susţinuţi de elevi şi cadre didactice, au votat împotriva ridicării unei grădiniţe cu program prelungit în parcul Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” din Obcini >„Dacă atunci aveam acceptul şcolii – şi nu exista acea manipulare – astăzi aveam o grădiniţă frumoasă în cartierul Obcini, care nu ar fi deranjat cu nimic” declară primarul Ion Lungu

  Primăria Municipiului Suceava a semnat contractul de modernizare a grădiniţei de pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea din zona centrală a municipiului Suceava. Este vorba despre o valoare a investiţiei de 2,82 de milioane de lei. În comparaţie cu cea a indicatorilor tehnico-economici aprobaţi în Consiliul Local, execuţia a fost adjudecată la 99,93% din preţul de pornire la licitaţie. Termenul de realizare a lucrărilor este de 24 de luni, însă responsabilii constructorului au declarat că reabilitarea ar putea fi gata la jumătatea termenului asumat prin contract. Până la terminarea lucrărilor, grupele respective de copii vor fi educate la Seminarul teologic, adică la centrul bugetar în subordinea căruia grădiniţa din centrul urbei reşedinţă se află. Imobilul actual, vechi de circa 100 de ani, va fi dărâmat, iar în condiţiile în care terenul disponibil este limitat, capacitatea grădiniţei va creşte cu două grupe.

Licitaţia a fost adjudecată de societatea comercială Safe Steel Suceava.

„Este o firmă care a avut lucrări mult mai ample în Bucureşti şi vor să vină şi înspre Suceava. Din punctul de vedere al lor, această grădiniţă va fi făcută într-un an de zile. Sigur, grădiniţa urmează a fi dărâmată, iar copiii vor fi mutaţi la Seminarul teologic, astfel încât să putem emite ordinul de începere a lucrărilor. Din păcate, nu am avut teren disponibil să o facem mai mare” a precizat edilul-şef Ion Lungu.

Serviciul de consultanţă pentru construirea, cu finanţare europeană nerambursabilă, a unei grădiniţe cu program prelungit în zona centrală a municipiului Suceava a fost realizat de firma EDG Construct Craiova, judeţul Dolj, contra a 117.000 de lei.

Aceasta după ce membrii PSD din Consiliul Local au votat împotriva proiectului prin care Primăria intenţiona să obţină finanţare europeană pentru construirea unei grădiniţe cu program prelungit în parcul Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” din cartierul Obcini. În august 2017, consilierii locali ai PSD au propus ca grădiniţa să fie amplasată pe alte terenuri din cartierul Obcini, respectiv în preajma Bisericii „Sfântul Mina” sau pe locul de joacă de pe strada Staţiunii. La şedinţa deliberativului au asistat cadre didactice şi elevi ai unităţii şcolare gimnaziale, aceştia pronunţându-se împotriva proiectului, pe motiv că spaţiul verde al acesteia va fi afectat. „Dacă atunci aveam acceptul şcolii – şi nu exista acea manipulare – astăzi aveam o grădiniţă frumoasă în cartierul Obcini, şi nu ar fi deranjat cu nimic” a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: