De 3 x trădare

Iată că opoziţia înmulţită – făcând rost de 237 de semnături de senatori şi deputaţi, inclusiv câteva de la PSD – a depus la Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Cât despre premier, privind în curtea proprie, i-a acuzat pe cei care vor vota moţiunea de trei trădări (PSD, speranţa primarilor, stabilitatea ţării). Va fi (votată) sau nu va fi? După ce oarece vreme chiar depunerea moţiunii era pusă de unii la îndoială, de-acum să mai avem puţintică răbdare, doar câteva zile, şi vom afla. Eventual vom afla şi cui face bine (politic). Variante de vorbă sunt mai multe…, cel puţin trei. Că e o manevră în spatele apropiatului front al alegerilor de la finele anului şi de la anul, spre a se vedea cum şi unde ocupă poziţii armatele. Că e o victorie prea timpurie a preşedintelui în exerciţiu care, astfel deja înfrângând „ciuma roşie”, s-ar putea găsi faţă în faţă, la turnirul al doilea, cu un neprevăzut oponent din gruparea actualilor aliaţi (printre vasalii circumstanţiali numărându-se Ponta, Popescu-Tăriceanu, Hunor, trei maeştri în ale trădărilor). Că e o victorie clară, cu bătaie lungă, vrednică de a schimba decisiv „speranţa primarilor”, talpa ţării, care, vorba ceea, spre a-şi duce la capăt proiectele promise poporenilor, se vor reaşeza binişor, după cum bate vântul puterii. Pe curând, să avem puţintică răbdare!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: