Prefectura Suceava:

Toate construcţiile hidrotehnice din judeţ vor fi controlate

Toate construcţiile hidrotehnice din judeţul Suceava vor fi controlate în conformitate cu unui ordin comun al Ministerului Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Afacerilor Interne, arată un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Suceava.

În acest sens, luni, la Palatul Administrativ, s-a desfăşurat întâlnirea de lucru cu reprezentanţii comisiei interinstituţionale de control la construcţii hidrotehnice din judeţul Suceava.

Şedinţa a fost prezidată de prefectul judeţului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi. În acest cadru, directorul SGA Suceava, jurist Daniel Drăgoi, a prezentat programul şi modul de desfăşurare a verificării, precizează sursa citată.

Acţiunea de control va avea în vedere, printre altele, stadiul şi modul de realizare a măsurilor şi lucrărilor stabilite la verificările efectuate în anul 2018, starea tehnică şi funcţională a digurilor, a barajelor şi digurilor de contur, a acumulărilor permanente mici a căror avariere poate pune în pericol localităţi, precum şi a acumulărilor nepermanente cu rol de atenuare a viiturilor. Vor mai fi verificate lucrări de regularizare a cursurilor de apă cu evidenţierea sectoarelor vulnerabile de pe cursurile de apă din judeţ – eroziuni de mal avansate şi active care pun în pericol zone locuite sau stabilitatea digurilor, cursuri de apă colmatate, construcţii hidrotehnice afectate de viituri.

„În judeţul Suceava, acţiunea se va desfăşura în perioada 23 – 25 septembrie 2019, în acest sens fiind constituită o comisie formată din reprezentanţi de la Ministerul Apelor şi Pădurilor, Administraţia Naţională Apele Române, Administraţia Bazinală de Apă «Siret» – Bacău, Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă «Bucovina» Suceava, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – filiala teritorială Suceava şi Direcţia Silvică Suceava“ mai arată comunicatul.

Comisia va verifica starea tehnică şi funcţională a lucrării „Regularizare şi îndiguire pârâu Seaca – Boroaia”, eroziuni de mal pe râul Moldova, sat Giuleşti-Boroaia, şi pe râul Moldova, la Fântâna Mare. De asemenea, controlul din judeţ va viza degradări de albii şi apărări de maluri pe râul Moldoviţa şi afluenţi, pe sectorul Moldoviţa-Vama, precum şi starea tehnică şi funcţională la Acumularea Grăniceşti.

În urma acţiunii de control, pe baza constatărilor de la faţa locului, se vor solicita fonduri de la Ministerul Apelor şi Pădurilor pentru remedierea deficienţelor.

Pe baza unui ordin comun al Ministerului Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Afacerilor Interne, în perioada 9 septembrie – 29 noiembrie 2019, la nivelul fiecărui judeţ va avea loc „acţiunea de verificare a stării tehnice şi funcţionale a construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, de pe râurile interioare şi de la Dunăre, indiferent de deţinător”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: