Omul e sever şi îţi spune verde în faţă ce are de spus. Este pedant în vorbire, dar mai ales în munca sa, iar atunci când are în faţă pe cineva care-i împărtăşeşte pasiunile vorbeşte mult, pătimaș, folosind din pildele ancestrale ale românilor. Pentru el, toată realitatea vieţii secolului 21 are corespondenţă într-o zicală, un proverb, o vorbă de duh. Uneori pare lăudăros şi chiar este, dar are „spate” puternic, real, dovedit, pentru realizările lui. Pe scurt, suceveanul Dănuţ Crainiciuc pare să fi acceptat tacit sensul cuvintelor lui Napoleon cum că „modestia este calitatea oamenilor fără calităţi”. Iar el are câteva, cea mai importantă fiind, cred eu, respectul pentru simbolurile româneşti şi perseverenţa de a le păstra şi readuce la starea de intact şi autentice.
Crainiciuc, cel pe care sucevenii îl ştiu în calitate de colecţionar şi restaurator de autoturisme Dacia, este de asemenea un prieten loial, iar când i să lasă greu „la ficaţi” vreo parşivenie omenească se retrage unde-i place mai mult, la casa lui, în familia lui, printre maşinile partenere cu însăşi istoria României.
Suceveanul moare de dragul a tot de este de demult şi simplu, dar în mod special investeşte dragoste şi bani pentru păstrarea simbolicei Dacii, maşina cu care se confundă copilăria şi adolescenţa lui şi parte din istoria ţării.
Printre colecţionarii de „oldsmobile” din familia Renault-Dacia, Dănuţ Crainiciuc s-a ales cu porecla „Guru” pentru că ştie o mulţime de lucruri despre aceste modele şi aproape tot ce trebuie meşterit la restaurarea lor. Pentru el, sora geamănă a Renault-ului 12, bătrâna şi nobila doamnă Dacia 1300, înseamnă iubire şi pasiune, datorie şi respect, şi mereu, mereu o provocare.
„Am fost al naibii de mândru că sunt român!”
Acum mai bine de două săptămâni, un arbitraj internaţional de cel mai înalt nivel i-a acordat autoturismului Dacia 1300, cu seria de şasiu 00002, din 1969, primul an de fabricaţie în România a acestei maşini, aflat în proprietatea lui Dănuţ Crainiciuc, titlul „Best of Show”. Şi asta nu oriunde, ci în Franţa, în localitatea La Douze, la gala retro care a marcat 50 de ani de la producerea automobilelor Renault 12, modelul sub licenţa căruia (o vreme identică) s-a produs Dacia 1300. De aceea maşinile româneşti fabricate în perioada 1969-1972 sunt numite de cunoscători „franţuzoaice”.
Autoturismul premiat la jubileul din Franţa a fost achiziţionat de Crainiciuc acum 8 ani, de la un pasionat de „oldsmobile” din Bucureşti. Era într-o stare complicată de degradare şi restaurarea ei, realizată de proprietar, a durat aproape 3 ani de zile. Etapele acestui proces migălos, pedant, răbdător, logic au fost fotografiate şi filmate în cel mai mic detaliu, apoi postate pe canale de comunicare ale pasionaţilor de Dacia. Nu era prima dată când comunitatea pasionaților de maşini retro vedea şi de mira de ştiinţa restaurării stăpânită de sucevean. Dar despre acea „primă dată”, ceva mai încolo.
„Am constatat că, iniţial, francezii nu ştiau că maşinile noastre Dacia nu sunt altceva decât Renault 12. În momentul în care eu am scos emblema de Dacia şi dedesubt scria Renault 12, au rămas cu gura căscată. Dacia noastră a fost, în 1969, importată în formă de componente, adică fără motor şi cutie. Aici, în România, era echipată cu cele două. Totul se făcea cu ştirea preşedintelui ţării, în varianta că, adică, noi nu importam maşini, ci componente. În ’69, din câte am înţeles, nu au intrat prea multe maşini în România, vreo 293 de bucăţi, iar în 70, 4128 de bucăţi. Eu sunt proprietarul maşinii cu al doilea şasiu de Dacia produsă, dacă pot să spun aşa, nu în România, nu în Europa, ci în lume. Dacă aş fi fost adult pe vremea aceea, poate că aş fi ştiut mai multe despre aceste aspecte. Aşa doar am studiat, am citit, am căutat informaţii” povesteşte colecţionarul sucevean.
Crainiciuc a plecat în La Douze într-un grup de şase români şi toţi au fost premiaţi. Horaţiu Popa a obţinut locul 1, categoria Renault 12, faza 1; Cezar Popescu, locul 1, categoria Dacia; Andrei Dorobanţu, locul 2, categoria Dacia; iar Dănuţ Crainiciuc care a obţinut premiul premiilor, „Best of Show”, Dacia #00002. Un premiu mare, dar neoficializat a fost şi pentru Remus Azoiţei, celebrul violonist român care trăieşte în Anglia, proprietar al unui Renault 12 cu volan pe dreapta, o „bijuterie” impecabilă, din 1971, maşină restaurată integral tot de suceveanul Dănuţ Crainiciuc. Violonistul a fost însă cooptat în juriu şi n-a considerat fair-play ca maşina sa să intre în concurs.
„Despre La Douze aş putea să spun multe; mai ales despre bucuria şi mândria pe care le-am simţit când am luat premiul suprem al galei. Ce contează însă a fost că Dacia mea 00002 a fost onorată şi apreciată. Dincolo de asta, premiul cel mai mare îl câştigasem deja, acela că fusesem invitat de onoare la jubileul de 50 de ani de Renault 12. Distincţia «Best of Show» a fost doar pomul de cireşe de pe tort” a completat Crainiciuc.
Chestionat şi felicitat din toate părţile, suceveanul a dat şi un interviu pentru postul tv France 3, ajutat la traducere de un român care trăieşte în Franţa. Reporteriţele l-au întrebat despre starea maşinii, ce poate ea la drum şi cât este de confortabilă, iar după ce au fost invitate înăuntru s-au mirat grozav cât de comod se poate călători într-o maşină produsă acum 50 de ani.
„În acele momente am fost al naibii de mândru că sunt român. Sigur, eram mândru de munca mea şi la La Douze am simţit recunoaşterea ei. Cum să nu fii aşa când un arbitru mare de tot, din Argentina, îţi spune că a venit special pentru tine să-ţi vadă maşina, apoi te felicită, te îmbrăţişează şi îţi spune că nu putea câştiga acel concurs decât tu cu maşina ta. Da, dar am fost al naibii de mândru şi că sunt român!” a repetat interlocutorul meu.
Cum încap într-o Dacie patru copii şi părinţii lor
Dănuţ Crainiciuc are 52 de ani şi este în prezent un colecţionar şi restaurator de maşini istorice respectat în lumea europeană a pasionaţilor de „oldsmobile”. Îmi spune însă că sunt persoane care-i contestă valoarea maşinilor, toate atestate istoric de altfel, dar că tot mai rar îl deranjează asta.
„Dacă arăt că sunt mândru de maşinile şi de munca mea, nu e bun. Dacă nu arăt, tot nu-i bun. Să spun drept, m-am cam plictisit să tot explic şi să dovedesc. După atâţia ani nu trebuie să mai conving pe nimeni de nimic pentru că sunt deja conştient de ceea ce pot şi de ceea ce am.
Că ştiu atâtea despre Renault şi Dacia 1300, e normal. N-am cum să nu ştiu cât timp fac ce-mi place şi fac totul cu determinare, cu implicare totală. Cu Dacia românească am trecut dincolo de pasiune. O simt ca o onoare şi o responsabilitate şi aici nu e loc de compromisuri” a declarat Crainiciuc.
Pasiunea lui pentru Dacia 1300 vine din copilărie. Părinţii săi au avut una cu care călătoreau împreună cu cei patru copii ai lor şi în concedii. Dănuţ este al treilea în seria celor patru fraţi şi, legat de asta, are o amintire care-i aduce un râs copios.
„Fiind patru copii, plus părinţii, eram deja cu unul în plus faţă de gabaritul maşinii. Într-o vară mergeam toţi la Băile Felix, iar un tovarăş plutonier l-a oprit pe tata pe drum şi i-a spus că trebuie să-l amendeze pentru depăşirea gabaritului. Tata, care a fost întotdeauna un om dintr-o bucată, i-a răspuns: «Tovarăşe plutonier, toţi sunt ai mei, ce să fac cu unul?! Dar lăsaţi că o rezolv eu. Pe cel mic îl bag în p…m.., aşa rămânem cinci şi nu mă mai amendaţi». Şi tot legat de tata mai am o amintire. Maşina noastră, cumpărată în ’72, era albă şi ţin minte că nea Emil Teleagă, de la scara cealaltă, îşi cumpărase şi el o Dacia, în 73, dar de culoare Roşu 28, vişină putredă, cum îi spuneam atunci. Tata era puţin invidios şi tot spunea «Bă, da’ frumoasă-i maşina lui Emil!». Cumva, frustrarea tatii mi-a rămas în suflet şi de câte ori, mai târziu, am avut pe mână câte o Dacie Roşu 28, mă gândeam la el şi la maşina lui nea Emil. Acum, la 82 de ani, bătrânul îmi tot spune: «Mă băiete, astea nu-s maşini, astea-s bibelouri să le pui în vitrină, să dormi cu ele în pat, nu să faci casă cu ele». Dar ştiu că e mândru de ce fac eu”.
„Renault-ul 12 al lui Remus Azoiţei va rămâne întotdeauna «puiul meu»”
Dănuţ Crainiciuc şi-a cumpărat prima Dacie în 2007. Era fabricată în 1969, primul an de fabricaţie al Daciei 1300, şi avea seria de şasiu 00034.
„Tot atunci am început să folosesc şi calculatorul. Nu mi-e ruşine să recunosc că eram aşa de prost, că, dacă mă puneai să-l închid, îl scoteam din priză. Am învăţat să lucrez pe calculator intrând pe un forum Dacia 1300 numit «Franţuzoaica». Acolo am început să-mi prezint maşina, apoi maşinile şi am încercat să împărtăşesc cu toţi cei interesaţi cunoştinţele dobândite de-a lungul timpului. Bineînţeles că şi pe forum mă confruntam cu tot felul de oameni, aşa că la un moment dat m-am oprit. Intrasem pe «Franţuzoaica» la pagina 50 şi am ieşit la pagina aproape 1000, timp în care am ţinut forumul activ şi «superhot». Nu m-am erijat acolo în lider, nu am impus nimic, pentru că nu poţi impune cuiva ce să facă cu banii lui. Le-am arătat doar calitatea Daciilor mele, cum am procedat cu refacerea lor, ce ştiu despre modelul acesta, şi uite aşa am ajuns să fiu apreciat şi dar bineînţeles, şi contestat” povesteşte Crainiciuc.
Primul eveniment la care a participat în calitate de colecţionar de maşină istorică a fost în 2009, la Kronstadt Classic Rally, la Braşov. A luat locul 2 între cele trei cele mai elegante maşini votate de participanţi, sub un Chevrolete Corvette din 1959, dar peste un Porsche 912 din anul 1969. A auzit după aceea că putea să fie primul în lista frumuseţilor retro, dar au dispărut cumva, pe sub masa juriului, patru voturi pentru maşina lui.
„După Kronstadt mi s-au atestat istoric primele două Dacii, dar foarte greu, pentru că nu oricine intra, acum 10 ani, în Retromobil România. Această structură a fost şi a rămas un club de domni, în care cred că trebuie acceptată atestarea doar a maşinilor aflate la un nivel foarte sus, cu tot ce implică asta” spune colecţionarul care a deschis practic „piaţa”, în zona Moldovei, ca reprezentat Retromobil România, pentru proprietarii de maşini istorice, în urmă cu mai mulţi ani.
În 2010 a fost prima participare a maşinilor lui Crainiciuc la Concursul internaţional de eleganţă de la Sinaia (CES), unde a primit din nou aprecieri.
Pe forumul „Franţuzoaica”, unde activau pasionaţi de maşini istorice din mai multe ţări, Crainiciuc îl cunoscuse deja pe Remus Azoiţei, celebrul violonist român, cetăţean englez, proprietarul unui Renault 12, cu volan pe dreapta, din 1971, abia achiziţionat. Doar că, la început, habar nu avea de celebritatea artistică a persoanei în cauză.
„Mi-a spus acolo de maşina lui şi eu, ca un bucovinean cumsecade, l-am invitat la Suceava să i-o restaurez. Dar plecat de multa vreme din ţară, Remus credea în sinea lui că România e Bangladesh, aşa că a încercat, cu eleganţă, să mă refuze, folosind cu delicateţe tot felul de motive. Clar că nu avea încredere. S-a legat însă o corespondenţă acerbă pe e-mail. A vrut la un moment dat să vadă fotografii ale celor cinci maşini ale mele, câte aveam atunci, şi i-am trimis. Sute… Din toate unghiurile, de a avut nevoie, săracul, de vreo 8 ore să le studieze. În acea perioadă, am aflat şi despre cariera lui, despre faptul că este un mare violonist al lumii, absolvent al Juilliard School din New York, cea mai tare academie de muzică din lume, şi profesor de vioară al Academiei de Muzică din Londra. Dar peste toate mă convinsesem deja că e de mare clasă şi cu un caracter ireproşabil” povesteşte Crainiciuc despre omul cu care a legat o prietenie providenţială.
Povestea lor în calitate de colecţionari este lungă dar, în cele din urmă, în 2011, Remus Azoiţei a acceptat ca Renault-ul său istoric să fie restaurat la Suceava, de Dănuţ Crainiciuc.
„Am muncit la ea zi lumină, într-un elan formidabil. Îi trimiteam permanent lui Remus fotografii cu fazele de restaurare, de la 60 de fotografii pe zi, la 600… În timpul acesta a venit o săptămână la mine acasă, să mă ajute, şi a văzut atunci cu ochii lui ce fac, cum fac, de ce fac ce fac. Mi-a plăcut asta pentru că eu cred că dacă proprietarul nu se implică sufleteşte în restaurarea maşinilor lor, degeaba dă banii. Nu va putea avea aceleaşi sentimente şi trăiri pe care le ai tu, restauratorul. Fiecare maşină pe care am restaurat-o o consider copilul meu. Fiecare a fost altfel, a necesitat o anume abordare, şi pentru fiecare păstrez o anumită doză de afecţiune” mărturiseşte restauratorul de maşini istorice.
„Bijuteria” care a devenit Renault-ul englez, peste câteva luni, i-a scos proprietarului cel mai entuziast „Lovely!” ce s-a pronunţat vreodată în limba engleză. De atunci automobilul, o raritate în lume, cu valoare istorică este apreciat, admirat şi premiat, la toate concursuri de frumuseţe a retromobilelor din Europa.
O vreme, automobilul restaurat de Crainiciuc fost singura maşină folosită de familia violonistului. În admiraţia londonezilor, cu un scaun de copil montat pe bancheta din spate, acesta circula cu ea la muncă, la cumpărături, la plimbare.
„Renault-ul 12 al lui Remus Azoiţei va face parte întotdeauna din viaţa mea şi va rămâne «puiul meu». A fost prima maşină restaurată cap-coadă, din proprietatea altcuiva, nu a mea” a punctat Crainiciuc.
Suceveanul recunoaşte că, prin prisma restaurării, 2011 a fost anul de glorie pentru el. Filmul cu restaurarea Renault-ului a fost postat de proprietar pe „Fraunţuzoaica” şi a avut un ecou puternic printre colecţionarii mărcii şi din Argentina. Dario Maximiliano Filipelli, preşedintele de atunci al Clubului Renault, l-a invitat atunci pe sucevean în Argentina să refacă doar maşinile din club, ceea ce ar fi însemnat ca românul să nu mai aibă grija banilor vreo două generaţii după el. N-a plecat însă, pentru că încă avea treabă acasă.
În anul 2012, Dănuţ Crainiciuc şi soţia, Narcisa-Irinel, au plecat în marea lor aventură. O aventură aducătoare de mândrie naţională. În una din cele şapte Dacii atestate istoric pe care le deţinea, suceveanul a plecat într-un tur al Europei.
La vremea respectivă, ziarul nostru a publicat articole pe această temă având la dispoziţie „jurnalul de călătorie” trimis de cei doi suceveni din locurile străbătute. Maşina, atunci în vârstă de 43 de ani, adusă la perfecţiune de proprietar, le-a fost cel mai bun prieten soţilor Crainiciuc. Pe durata celor 7200 km de drum s-a comportat ireproşabil. Poate că a fost puţin fudulă când claxoanele şoferilor care se dumireau pe cine au partener de autostradă claxonau şi salutau cu admiraţie şi respect.
În acelaşi an, Crainiciuc a fost invitat, în calitate de restaurator al Renault 12 al lui Remus Azoiţei, la Birmingan’s NEC, cel mai tare show automobilist din Regatul Unit al Marii Britanii. Maşina violonistului, purtând pe lunetă marca „by Dănuţ Crainiciuc”, a fost printre cele 16 maşini expuse în mijlocul standului central. Cum s-ar spune, „miezul”!
„Mike Brewer, cunoscutul realizator de emisiuni auto pe Discovery Channel, a apreciat mult ce am făcut eu cu maşina lui Remus şi a mărturisit că de 3 zile de când se învârtea prin acel show automobilistic, în care erau expuse peste 5000 de maşini, unele de sute de mii de euro sau lire, maşini «ţinute în eprubetă», lui i-a rămas sufletul la Renault-ul 12 restaurat de mine. Spune-mi, ce să-mi mai doresc?!” m-a întrebat retoric colecţionarul şi restauratorul sucevean.
Nicăieri mai mândru ca la volanul unei Dacii
În acest moment, în garaj, Dănuţ Crainiciuc are doua Dacii din 1969, dintre care cea cu numărul de şasiu 00002 (singura restaurată) şi cea cu numărul de şasiu 00034, una din 1970, una din 1971, una din 1978 şi una din 1982, aceasta din urmă maşina lui de zi cu zi.
A fost o vreme când a avut în proprietate şi 11 oldsmobile, dar a mai dat din ele, chiar sub preţul de achiziţie, când a avut nevoie de resurse financiare pentru alte lucrări.
Colecţionarul spune că a avut pe mână nu mai puţin de 116 Dacii şi Renault-uri pe care le-a mângâiat şi diagnosticat, le-a reparat, restaurat, cumpărat, vândut, conservat. Câteva dintre ele au devenit copiii lui şi le-a păstrat pentru că sunt lucrări de suflet, niciodată de valoare comercială. Cu Dacia 1300 suceveanul a combinat nevoia sufletească şi de demnitate a colecţionarului, cu nevoile „pământene” ale familiei. În folosul primeia a dat dovadă de o răbdare incomensurabilă, calitatea principală a unui colecţionat. De exemplu, 5 ani a aşteptat să-i pice de undeva un dinam pentru unul dintre modelele sale de Dacia conceput astfel din producţie. Putea să-i fi montat alternator, pentru că legislaţia Federaţiei Internaţionale a Vehicolelor Istorice permite trecerea, dar n-a vrut în ruptul capului să facă acel compromis.
Aproape 30 de ani Crainiciuc a băgat în pasiunea lui bani şi energie de toate felurile, dar după un „mulţumesc lui Dumnezeu” spune că nu a aşteptat să primească ceva înapoi, deoarece „pasiunea nu aduce nevoia de recompensă”.
Vrea să fie sănătos împreună cu familia care îl susţine necondiţionat, „îmbolnăvită” demult de aceeaşi pasiune.
Chiar dacă în viaţă multe sunt imprevizibile şi schimbătoare, Dănuţ Crainiciuc ştie că un singur lucru este sigur şi nu se va schimba niciodată: „Poţi să-mi dai maşina cea mai grozavă, marca cea mai celebră şi mai performantă din lume, maşina de milioane de euro, cu zero kilometri la bord, nu voi fi în niciuna mai mândru ca la volanul unei Dacii!”.
Comentarii