„10 pentru folclor”, la a IV-a ediţie

Echipa „10 pentru folclor” şi-a făcut bilanţul celei de a IV-a ediţii miercuri, 18 septembrie, în sala de festivităţi a Muzeului Bucovinei din Suceava.

Iniţiatoarea proiectului, jurnalista Mihaela Zâna Bârsan, a mulţumit, în cadrul unei conferinţe de presă care a precedat gala de premiere, tuturor celor care s-au implicat în buna desfăşurare a acestuia – „scopul final fiind acela de a duce opţionalul de folclor în cât mai multe şcoli din judeţul Suceava” – şi a dat cuvântul invitaţilor implicaţi în buna desfăşurare a proiectului – „fără de care realizarea acestuia ar fi fost greu de conceput”.

179 de opţionale în anul şcolar 2019 – 2020

Prof. Alexandra Chirilă, inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar al Judeţului (IŞJ) Suceava, a avut cuvinte de apreciere pentru profesorii implicaţi în proiect. Şi datorită acestora numărul opţionalelor s-a mărit de la 120 în anul şcolar 2016 – 2017 la 179 în anul şcolar 2019 – 2010, a informat ea. „Ducem o luptă împotriva subculturii maneliste” a spus, referindu-se la importanţa păstrării tradiţiilor.

Prof. Cristian Cuciureanu, inspector general adjunct la IŞJ, a apreciat că proiectul a căpătat consistenţă, manifestându-şi speranţa că acesta îşi va găsi în continuare ecou în şcoala suceveană şi prin intermediul său.

Inspector pentru arte la IŞJ, prof. Loredana Ceică, a ţinut să mulţumească directorilor din şcolile unde echipa a poposit „pentru că au fost alături şi au crezut în el, au fost buni organizatori şi bune gazde”. Cuvinte de apreciere a avut şi pentru primarii localităţilor vizitate care „au adunat la manifestări un număr mare de părinţi, părinţii fiind cei care bifează din oferta de opţionale când aceasta este propusă de către directorul unităţii şcolare”. „De la an la an proiectul a căpătat teren şi ne bucurăm că prin aceasta copiii au înţeles ce înseamnă folclorul” a mai spus Loredana Ceică, dând exemple de câteva opţionale alese de copii.

Coorganizatorul proiectului, prof. Giani Leonte, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, „care a avut curajul se demareze proiectul”, după cum a spus Mihaela Zâna Bârsan, a mărturisit că nu s-a aşteptat ca proiectul să dobândească o astfel de dimensiune. „Deja putem vorbi de un fenomen care a depăşit graniţele judeţului, dat fiind că echipa s-a deplasat şi în judeţele Maramureş şi Botoşani”. Insistând pe necesitatea ca elevii să înţeleagă ce înseamnă spiritualitate românească, tradiţia, Giani Leonte a mai spus că acest proiect de suflet şi-a arătat roadele dar, în acelaşi timp, a făcut ca să se lege şi prietenii. „Suntem obligaţi să-l ducem mai departe” a spus el, arătându-se gata pentru cea de a cincea ediţie.

Prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, a apreciat în mod deosebit, încă din 2017, de la cea de a II-a ediţie la care a participat şi la care s-a implicat, „modul în care s-a dorit implementarea acestuia în ceea ce priveşte parteneriatul, faptul că, alături de şcoală, a adus alături biserica, familia şi primăriile locale”. A mulţumit primarilor, „fără aportul cărora acest proiect ar fi fost mai greu să ajungă în şcoli” şi a apreciat că fiecare întâlnire a celor implicaţi a fost un câştig: „E minunat să faci un proiect frumos şi să îţi propui scopuri ambiţioase şi e şi mai greu să faci o tradiţie. Vă urez să ajungeţi să depăşiţi graniţele ţării şi să ne vedem în comunităţile româneşti din diaspora, acolo unde există o mare nevoie de folclor”.

Subprefectul Silvia Boliacu, participantă la doua acţiuni din cadrul proiectului, şi-a manifestat bucuria că tradiţiile şi obiceiurile populare vor fi transmise mai departe şi prin intermediul acestuia: „Vreau să cred că aceste valori se vor păstra şi în viitor şi că vom trăi într-o Uniune Europeană respectând principiile valorile comune, dar şi unitatea în diversitate”.

Preotul Iulian Florea, „trup şi suflet alături de echipă”, după cum a spus iniţiatoarea proiectului, a ţinut să spună puţine cuvinte: „Comunicare, conlucrare, comuniune. Atâta timp cât sunt cele trei lucruri, între oameni există totul, pentru că există iubire”.

Directorul muzical al Ansamblului Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava, prof. Raimund Johannes Onesciuc, ansamblu care ce a aniversat, recent, 65 de ani de activitate artistică, parte integrantă a proiectului, a asigurat de sprijinul prestigioasei instituţii artistice, „prin tot ceea ce face ansamblul dorind să promoveze, să păstreze şi să ducă mai departe tradiţiile strămoşeşti”.

 Diplome de excelenţă

Au primit diplome, din partea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava, „pentru implicarea în realizarea proiectului 10 pentru folclor, ediţia a IV-a”, prefectul Mirela Adomnicăi, subprefectul Silvia Boliacu, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, ÎPS Pimen. Au primit de asemenea diplome de excelenţă directorii unităţilor şcolare, căminelor culturale şi unităţile administrative teritoriale, prin primarii lor, „pentru efortul depus la implementarea unui astfel de proiect”.

Şi din partea Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, prin preşedintele acesteia, prof. Giani Leonte, au primit diplome prefectul Mirela Adomnicăi, subprefectul Silvia Boliacu, prof. Alexandra Chirilă şi prof. Cristian Cuciureanu, directori de şcoli şi primari din localităţi „pentru sprijinul permanent acordat în promovarea şi păstrarea tradiţiilor populare”.

Spectacol folcloric de ţinută

Seara, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava a avut loc un spectacol folcloric îndelung aplaudat de publicul care a umplut în totalitate sala, susţinut de artiştii implicaţi în proiectul „10 pentru folclor” şi deschis de Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, dirijat de maestrul George Sîrbu. Au urcat pe scenă Angelica Flutur şi Alexandru Brădăţan, Andreea Haisan, Fetele din Botoşani şi Călineştenii Ţării Maramureşului, Maria Luiza Mih şi Ceteraşii din Maramureş, Viorica Lupu din Republica Moldova. Dând părintească binecuvântare, ÎPS Pimen s-a adresat celor prezenţi, cărora le-a vorbit despre felul în care Biserica înţelege să susţină şi să promoveze cultura şi tradiţiile, iar primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a înmânat o diplomă de excelenţă iniţiatoarei proiectului „10 pentru folclor”, Mihaela Zâna Bârsan.

„10 pentru folclor” este organizat de Televiziunea Intermedia Suceava, Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Asociaţia 10 pentru folclor, în parteneriat cu Prefectura Judeţului Suceava, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Primăria Municipiului Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Prefectura Judeţului Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Clubul Copiilor Dorohoi, Primăria Gura Humorului, Primăria Iacobeni, Primăria Vama, Primăria Putna, Primăria Vicovu de Sus, Primăria Capu Câmpului, Primăria Stulpicani, Primăria Iaslovăţ, Primăria Zvoriştea.

 Evenimentul a beneficiat şi de sprijinul sponsorilor Atelierul „Royal Couture”, „Fly Music” Bosanci, „Party Show Enterteinment”, Salonul de Înfrumuseţare Bellisima, Depozitul de Flori „Simfonia florilor”, Suc de mere natural – PFA Flutur Mihai, SC „Ritmic” SRL, SC „Diasil Service” SRL.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: