Eduard Dziminschi:

Vom avea gaz natural pe conductă la Moara, în cel mai fericit caz, în luna decembrie

> Avem 600 de cereri şi se vor putea face 15 branşări pe zi

Primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, a anunţat, marţi, la „Interviurile News Bucovina”, că în comună se va introduce gaz natural în toate satele, începând cu Moara şi terminând cu Vorniceni, iar din decembrie speră să înceapă lucrările de branşare ale gospodăriilor.

„Ducem gazul spre Frumoasa, spre Liteni şi spre toate celelalte sate. Joi am avut un CTE la Transgaz în care ni s-a aprobat SRM-ul, Staţia de reglare-măsură. S-a schimbat legislaţia şi acum nu mai e nevoie de licitaţie, ci se atribuite SRM-ul direct celui care operează” a explicat Dziminschi. El a recunoscut că „lumea e nerăbdătoare”, că toţi vor dintr-odată să aibă gaz, dar a explicat că nu se poate face totul deodată.

Primarul de Moara a menţionat că săptămâna viitoare va fi trimisă autorizaţia de SRM şi că, din câte a înţeles, în ţară nu se mai produc SRM-uri şi nu se mai găsesc, iar operatorul de gaz natural din comună ar fi găsit ceva „pe la turci”.

Potrivit lui Dziminschi, în cel mai fericit caz, va fi gaz natural pe conductă în luna decembrie a.c., iar apoi vor fi realizate branşările.

„Ei vor putea face 15 branşamente pe zi. Nu pot mai mult. Până în prezent sunt 600 de cereri pentru branşarea la gaz natural în comuna Moara” a spus primarul.

El a estimat că anul acesta se va ajunge cu gazul natural până la Frumoasa, urmând satele Liteni şi Vorniceni, „să avem toate satele din comună”.

Primarul a explicat că gazul natural înseamnă bunăstare pentru locuitorii comunei.

„Când am venit eu primar, arul de teren era 1000 de euro în zona de la intrarea în comună. Acum este între 3000 şi 5000. Gazul înseamnă bunăstare, iar oamenii din Liteni, din Vorniceni, din Frumoasa, trebuie şi ei să se dezvolte” a spus Dziminschi.

Primarul a explicat că aducţiunea de gaz natural vine din conducta magistrală de la Bosanci şi ajunge mai întâi în Moara, iar după aceasta vor urma celelalte sate. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: