Fântână arteziană muzicală de 60.000 de euro, amenajată cu scop terapeutic, în faţa Spitalului Judeţean

O fântână arteziană în valoare de 60.000 de euro, cu jocuri de lumini şi muzică terapeutică, a fost amenajată în faţa Spitalului Judeţean Suceava. Investiţia s-a realizat din taxa de parcare percepută de unitatea medicală, transmite corespondentul Mediafax.

În faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă din Suceava a fost amenajată o fântână arteziană în valoare de 60.000 de euro, cu jocuri de lumini şi muzică terapeutică, investiţia fiind realizată din taxa de parcare percepută de spital.

Proiectul a fost început în anul 2012, beneficiarul fiind Consiliul Judeţean Suceava, ca proprietar al terenului pe care a fost construită fântâna, însă au existat mai multe probleme cu constructorul şi, în cele din urmă, după procese, lucrarea nu s-a mai finalizat.

Anul acesta conducerea spitalului a reuşit să preia spaţiul în administrare şi să amenajeze fântâna arteziană.

„Noi ne-am dorit mult ca această fântână arteziană să fie finalizată, dar nu am putut interveni până acum. Am găsit ca sursă de finanţare taxa de parcare, care nu a fost instituită cu acest scop, ci cu scopul de a face ordine în curtea instituţiei. Taxa a fost corect încasată şi evidenţiată şi am decis ca resursele care vin de la oameni să fie folosite tot în interesul oamenilor – se fac lucrările de amenajare a curţii, curăţenie, lucrările de deszăpezire, iar fântâna este parte din aceste lucrări făcute pentru oameni. Ea are rol terapeutic, estetic şi de bun gust. Ţinem să fim un spital prietenos, iar fântâna arteziană nu este vârful de lance al investiţiilor din spital, este un apendice al infrastructurii şi dotării spitalului. (…) Ne interesează foarte mult şi arealul spitalului, dar din păcate nu toţi furnizorii sunt de cuvânt. Am pregătit locul pentru băncuţe şi la sfârşitul acestei săptămâni acestea urmează să fie montate. Nu am început şi nu am terminat cu această fântână arteziană modernizările la spitalul din Suceava. Am investit foarte mult în infrastructură, în aparatură medicală, vrem să dăm o altă perspectivă, o altă imagine spitalelor din România şi sunt bucuros că am reuşit să o finalizăm” a declarat corespondentului Mediafax managerul Spitalului de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu.

Fântâna arteziană are scop terapeutic şi de ea se pot bucura atât pacienţii, cât şi oamenii care ies la plimbare în oraş şi vor să se relaxeze.

Fântâna va funcţiona în fiecare zi, de la ora 18 la ora 22.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: