Politicienii englezi sunt români?

Deschid mereu televizorul aici la Londra şi de o lună întreagă am senzaţia că, în afara celebrei clădiri a Parlamentului britanic şi a mobilierului foarte modest, mă aflu în Casa Poporului, iar umbra lui Ceauşescu planează nu numai asupra Palatului Westminster şi a guvernului din Downing Street 10, reşedinţă privilegiată a celebrului motan, Larry, ci şi asupra spaţiului public: ameninţări deloc voalate din partea unui prim-ministru autoritar, ahtiat după imagine publică şi întâietate, parlamentari trădători, excluşi din partide, traseişti mai mult ori mai puţin vocali, guvern lipsit de majoritate parlamentară, ceartă cât încape, procese de intenţie, jocuri politice de sumă nulă, manipulare de o parte şi de alta, miniştri demisionari, decizii politice contradictorii, voturi şi legi când de o parte, când de alta…, inexplicabil pentru ţara cu cea mai veche constituţie din lume, Magna Carta Libertatum, promulgată la 1215 de regele John Lackland (Ioan fără de ară). Şi peste toate, o mulţime de protestatari cu steagurile înstelate ale UE în vânt şi ploaie cerându-şi drepturile de europeni la uşa Parlamentului britanic. De parcă ne aflăm la Bucureşti după OUG 13.

Dar să trecem peste… Bolnav de ziduri şi universităţi vechi, două de peste 8 secole, de biblioteci cu incunabule şi scrieri de când lumea, de cărţi de politică şi lingvistică, aflat în vizită la librăria principală din Oxford, una cu multe etaje şi plină ochi de studenţi şi pensionari asidui, am descoperit că România stă mai bine la capitolul civic: măcar avem reacţii publice dure faţă de excesele de putere şi faţă de încercările de cult al personalităţii la fapte de mai mică gravitate decât ale dregătorilor UK, dar stăm cât se poate de prost la cititori, biblioteci, librării şi la cumpăratul cărţilor. Semn rău.

De unde îmi vine nu curiozitatea, ci furia? De pe un singur raft al librăriei pe care se aflau cărţile deloc subţiri: 1. Boris Johnson, „The Churchil Factor” (Sunday Telegraph), 2. „Boris, The making of the Prime Minister” (Andrew Gimson), 3. „The wit and wisdom of Boris Johnson” (Mary Mount)…, moment în care m-am tras deoparte şi-am renunţat la căutări în zona istorie & politică, de frică să nu mai dau şi de altele. Să fi renunţat UK la democraţie şi rule of the law (statul de drept) şi să fi trecut la politica one man show? Adică pe limba noastră, un tătuc, un salvator, unul care le ştie şi le face pe toate? După 8 veacuri de democraţie descoperă şi ei „beneficiile” dictaturii, ceauşismul şi comunismul? Nu cumva a dat liderul conservator în damblaua puterii?

Iată una şi mai şi. Deunăzi, BBC a prezentat un reportaj cu prim-ministrul en titre, Boris Johnson, trăgând de funie un taur de o frumuseţe şi vigoare rare, dar cu veriga-n nări, iar simbolistica e atât de jenantă pentru cea mai respectabilă televiziune din lume, că mi-e greu s-o pun pe hârtie curată: feriţi-vă, Boris cel Puternic e stăpân pe popor, îl duce unde „vrea muşchii lui”, nu vă puneţi cu el că „mai bine zace mort într-un şanţ” (to lie „dead in a ditch”), decât să respecte hotărârea Parlamentului de a ieşi fără acord din UE.

Cum au ajuns cetăţenii UK în această situaţie care-i nemulţumeşte pe toţi? După un referendum cu cântec în care poporul, manipulat, se spune, din interior dar şi din afară, a votat cam în grabă şi în necunoştinţă de cauză pentru Brexit, deşi din 1972 încoace a atins un nivel de dezvoltare şi bunăstare pe care nu-l mai avusese. De remarcat că puternica elită intelectuală engleză nu a susţinut niciodată altceva decât deplina unitate între UE şi UK, apartenenţa la cultura şi civilizaţia europeană. Unii n-au uitat, nici subsemnatul, îndelungile şi grelele negocieri ale guvernului englez la admiterea în UE din 1972. Ce să se fi schimbat atât de radical între timp?

Cât despre conţinutul altercaţiilor între Putere (conservatorii) şi Opoziţie (laburiştii), câteva observaţii în răspăr cu atotpricepuţii analişti români: sunt discuţii dure în Camera Comunelor fiindcă acum se joacă soarta Angliei şi e firesc ca discursul politic să fie pătimaş. Să sperăm că în final se va lua cea mai bună decizie. În schimb, aici lipsesc motivele etalate de fiecare dată de experţii şi influencerii noştri manipulatori legate de Soros, Coldea, statul paralel, lipsesc şi scenarii goale de orice conţinut, dar bune în lipsă de informaţii, ştiinţă de carte şi ideologie. Măcar aici politicienii discută pe faţă, iar BBC dă mai multe puncte de vedere, obligatoriu şi al Puterii, şi al Opoziţiei. De ţinut minte.

Partea cea mai interesantă a fost, însă, suspendarea parlamentului (9 septembrie 2019), după încercarea prim-ministrului de a convinge două treimi dintre membrii Camerei Comunelor să accepte alegerile anticipate. N-a reuşit. Deja liderul Opoziţiei laburiste tună şi fulgeră…

O lecţie dură din care noi, românii, am putea învăţa că politica nu e joacă, nici manipulare odioasă, nici şmechereală atunci când e vorba de viitorul patriei, când există preocupare pentru soarta guvernării în favoarea propriilor cetăţeni, când este vizată poziţia ţării faţă de Uniunea Europeană.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: