Reacţia PSD Suceava după ce Lucian Harşovchi a fost desemnat înlocuitor de drept al primarului Ion Lungu

Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cuşnir, a solicitat, joi, Prefecturii Suceava să se sesizeze în ceea ce priveşte modul în care în Consiliul Local Suceava s-a desemnat înlocuitorul de drept al primarului Ion Lungu, pentru că nu au fost incluşi la vot ambii viceprimari.

„După ce că de 15 ani Lungu Ioan şi «locţiitorul» sau Harşovschi Lucian încearcă să impună în Suceava alte standarde decât în oraşele civilizate şi decente, mai nou încearcă să impună în Suceava şi interpretări ale legii altele decât cele în vigoare în România”, arată Cuşnir într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, conform noului Cod Administrativ, Consiliul Local trebuie să decidă care dintre cei doi viceprimari va fi înlocuitorul primarului în cazul în care acesta lipseşte.

„În şedinţa de Consiliu Local de astăzi, 22.08.2019, Lungu Ion, cu mentalitatea lui de moşier obosit, a stabilit cine îl va înlocui şi nu a mai supus la vot aşa cum prevede legea. Trebuiau supuşi votului ambii viceprimari, dar la ordinul lui Lungu a fost supus votului consilierilor locali doar viceprimarul Harşovschi”, a arătat Cuşnir.

El a adăugat că este obişnuit cu mentalitatea „de şerif din vestul sălbatic” a lui Ion Lungu, care crede că el este mai important decât Consiliul Local, dar şi cu mentalitatea lui Lucian Harşovschi de fost, actual şi viitor „locţiitor” al lui Lungu.

„Ne-am obişnuit şi cu eleganţa domnului Andronache care, pentru a nu-i panica pe Lungu şi Harşovschi, a anunţat că „visul său în viaţă nu este să fie înlocuitor de primar”. Dar Legea trebuie respectată chiar şi în Suceava, un oraş sufocat de incompetenţă, de interese personale, de compromisuri şi blaturi, de impotenţă administrativă”, a precizat Cuşnir.

El crede că Ion Lungu şi Lucian Harşovschi au încercat să nu respecte legea pentru că le-ar fi fost frică de o nouă majoritate în CL Suceava.

„Am înţeles că de fapt le-a fost frică de faptul că astăzi consilierii locali PSD, ALDE şi PMP ar fi votat altceva decât îşi doreau ei. Şi ca orice conducători cu educaţie îndoielnică, Lungu şi Harşovschi nu pot accepta alte opinii decât ale lor, că doar ei doi le ştiu pe toate şi tot ei “modernizează” Suceava de 16 ani, de la scara blocului bineînţeles”, a menţionat Cuşnir.

Potrivit acestuia, celor doi „le fuge pământul de sub picioare” şi încearcă, chiar şi prin nerespectarea legii, perpetuarea „cuplului toxic Lungu/Harşovschi”, prelungind astfel agonia în care se zbate Suceava.

„Deciziile luate de Lungu şi Harşovschi au fost din nou în detrimentul Sucevei şi al sucevenilor. Instituţia Prefectului trebuie să se autosesizeze în acest caz grav de nerespectare a legii şi să dispună un control riguros al legalităţii acestui proiect de hotărâre”, a conchis Dan Ioan Cuşnir. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: