Între proiectele care ar urma să fie realizate împreună cu regiunea franceză Mayenne

Cursa aeriană Suceava – Paris

> Gheorghe Flutur: Vom aborda modelul de succes pe care am mers împreună cu partenerii din Schwaben pentru deschiderea cursei Suceava – Memmingen

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat joi că, în urma discuţiilor cu delegaţiile din Germania şi Franţa care participă la Suceava la evenimentul „Patru regiuni pentru Europa”, s-au convenit mai multe proiecte care urmează să fie realizate în comun, inclusiv cursa aeriană Suceava – Paris, folosind acelaşi model ca în cazul cursei Suceava – Memmingen.

„Am avut discuţii bilaterale cu delegaţiile regiunilor Schwaben şi Mayenne care participă în aceste zile la Suceava la Turneul «Patru regiuni pentru Europa». Împreună am convenit asupra unor iniţiative concrete pe care să le avem imediat în vederea demarării unor proiecte comune” a spus Gheorghe Flutur.

El a arătat că împreună cu partenerii din Germania a convenit ca în cadrul „Exporeal”, care are loc la München, la începutul lunii octombrie, să fie organizate o serie de întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri din regiunea Schwaben şi din Bavaria.

„Am stabilit ca printre temele abordate să se afle prezentarea oportunităţilor pe care le oferă investitorilor germani recenta deschidere a cursei Suceava – Memmingen, precum şi înfiinţarea parcului industrial din apropierea aeroportului sucevean. Am şi identificat deja câteva domenii care ar putea fi de interes pentru cei din Germania: industria mobilei, industria alimentară, agricultura, IT-ul” a spus Flutur.

El a mai arătat că împreună cu preşedintele regiunii Schwaben, Martin Sailer, a abordat posibilitatea începerii unor proiecte în sănătate, domeniul social şi în educaţie.

Preşedintele Consiliului Judeţean a spus că i-a prezentat acestuia intenţia autorităţilor sucevene de înfiinţare a unui mare complex de recuperare, care ar putea fi ridicat acolo unde CJ Suceava dispune de teren şi chiar clădiri, cum ar fi Pojorâta sau Călineşti.

De asemenea, în vederea promovării Bucovinei, a judeţului Suceava, preşedintele CJ a convenit atât cu partenerii germani, cât şi cu cei din Franţa ca în acest an să fie organizate acţiuni de promovare cu participarea unor grupuri de persoane, instituţii şi firme care desfăşoară activităţi curente în turism, inclusiv presa.

„Împreună cu partenerii francezi, am stabilit mai multe contacte şi am avut deja o serie de discuţii pentru a susţine deschiderea unei linii directe Suceava – Paris, pe modelul de succes pe care am mers împreună cu partenerii din Schwaben pentru deschiderea liniei Suceava – Memmingen” a mai anunţat Flutur.

El a subliniat că reprezentanţii părţii franceze s-au arătat deosebit de interesaţi de produsele sucevene bio, astfel că vor fi identificate în scurt timp posibilităţile prin care producători din judeţul Suceava să desfacă astfel de produse în Franţa. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: