Colaborarea dintre USV şi universităţile din Schwaben şi Mayenne trece la o fază superioară

> De la schimburi interregionale, la oferte comune către parteneri externi, inclusiv participarea comună la proiecte cu finanţare europeană

Delegaţia din regiunile partenere judeţului Suceava, Schwaben şi Mayenne, a vizitat Universitatea Suceava, iar în urma discuţiilor s-a concluzionat că este nevoie de o nouă abordare care să se axeze pe proiecte comune pentru exterior şi depăşirea fazei schimburilor interregionale.

Potrivit unui comunicat de presă, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a primit marţi, 6 august a.c., vizita delegaţiilor regiunii Schwaben (Germania) şi departamentului Mayenne (Franţa), conduse de Martin Sailer, preşedintele Consiliului Regional Schwaben, respectiv de Gerard Dujarrier, vicepreşedintele Consiliului Departamental Mayenne, însoţiţi de Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

De-a lungul celor 18 ani de parteneriat al judeţului Suceava cu cele două regiuni, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a beneficiat şi, în egală măsură, a contribuit la dezvoltarea acestor legături, atât prin schimburile academice de profesori şi studenţi, cât şi prin înfiinţarea de laboratoare şi lectorate.

Sursa citată arată că reprezentanţii administraţiilor din Schwaben şi Mayenne au discutat cu reprezentanţii USV despre căile de dezvoltare a relaţiilor USV cu universităţi din cele două regiuni, discuţiile fiind completate de o prezentare a USV efectuată de prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector cu activitatea ştiinţifică, şi de un tur al campusului ce a inclus vizite în laboratoare ale Facultăţii de Inginerie Alimentară, Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, Facultăţii de Silvicultură şi la Biblioteca universităţii.

„Concluziile desprinse în urma întâlnirii au fost prezentate într-un cadru informal, la USV Book Cafe, insistându-se asupra unei noi abordări a relaţiilor academice dintre parteneri, trecând de la prioritatea acordată schimburilor interregionale la prioritatea acordată ofertelor comune către parteneri externi, inclusiv prin participarea comună la competiţii de proiecte cu finanţare europeană” se menţionează în comunicat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: