Tip de abordare

E de înţeles că România se află printre puţinele state civilizate unde tips-urile (noi încă le zicem mai pe turceşte, „bacşişuri”) nu sunt reglementate, adică fiscalizate. În consecinţă, urmeză să ne aliniem. Mai ales că cererea expresă vine dinspre patronii industriei ospitalităţii autohtone, persoane importante care, de la an la an, tind să guverneze afacerile cu vouchere, zile libere legale/adăugate (în mod declarativ recuperabile într-o sâmbătă, între orele 9.15 şi 10.22) şi dimensiunea vacanţelor şcolare. Influenţi oameni de afaceri despre care se aude că le este cam peste mână să-şi plătească angajaţii, iar prin urmare le dau dezlegare să întindă mâna. Nu ştiu alţii ce experienţe au, dar cea mai recentă mi-a lăsat un gust amar. Într-o ospătărie de mâna a doua, la o consumaţie de un pic peste 80 de lei, am lăsat bacşiş „numai” 7, cât să se rotunjească plata la 90. Puţin, prea puţin, nici măcar un mersi n-am căpătat. Să sper că atunci când tip-ul meu va fi trecut pe bon, spre a fi împărţit ulterior de chelner cu statul (şi cu patronul?!), mi se va spune săru’ mâna coane?… Să nu sper numaidecât. În plus, se zice că „măsura” ar urma să fie extinsă şi la frizeri, coafeze (cu menţiunea că frizerii cu stil lucrează azi la barber shops, unde un „lumberjack – hair and beard” costă aproape suta de lei)! Norocuţul meu e că mă rad acasă, am părul rar şi mă dau tuns, preţ de 10 minute, doar în frizerii ieftine, contra a 20 lei (inclusiv tip-ul). De bon fiscal n-am mai fost întrebat de vreo 12 ani şi reţin bine evenimentul, că s-a produs într-un mic „salon” din Burdujeni, iar frizeriţa era începătoare…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: