Zece la sută din primul tronson al rutei alternative spre noul pod al Sucevei se află în proprietate privată

> Există şi varianta exproprierii forţate, dar nu vrem să ajungem acolo, ci să găsim o soluţie pe cale amiabilă” a declarat primarul Ion Lungu

Primăria Suceava lucrează la expertiza tehnică pentru ruta alternativă Suceava – Botoşani. În cauză este tronsonul incluzând strada Apeductului, de la intersecţia acesteia cu Calea Unirii şi strada Traian Vuia, până la podul nou în curs de construire pe râul Suceava. Între timp, s-a constatat că pe traseu există şi proprietăţi private, motiv pentru care sunt căutate soluţii care să nu ducă la blocarea demersurilor şi întârzierea lucrărilor pentru amenajarea arterei.

„Specialiştii Primăriei au discutat cu oamenii care au terenuri acolo. Există şi varianta exproprierii forţate, dar nu vrem să ajungem acolo, ci să găsim o soluţie pe cale amiabilă. Legea ne-ar permite să facem acest lucru, însă cei nemulţumiţi ne-ar putea da în judecată, însă, într-o perioadă cât mai scurtă de timp, vom avea discuţii cu cetăţenii din zonă. Nu sunt multe proprietăţi, 90% fiind terenuri publice şi doar o suprafaţă de 10% este afectată de anumite porţiuni şi terenuri private” subliniază ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Lungimea acestui prim tronson al rutei în cauză este de 1,82 km, trece pe lângă bazinul de decantare a apelor uzate al ACET, continuă pe strada Mirăuţi, traversează pârâul Cetăţii şi ajunge la noul pod, în zona de subtraversare a conductelor de ape menajere orăşeneşti înspre staţia de tratare-epurare.

„Îmi doresc să terminăm cât mai repede expertiza tehnică a rutei, să calculăm indicatorii tehnico-economici, să-i aprobăm în Consiliul Local şi să demarăm licitaţia de execuţie. Astfel, intenţionăm ca, într-un an de zile, să fie funcţională această primă parte din ruta ocolitoare şi finalizat podul, astfel încât să avem încă o cale de acces pentru zona de tranzit către Botoşani, cât şi pentru cei care vin dinspre cartierul Burdujeni, pe DN 29” a precizat edilul-şef.

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a ţinut să arate că, deşi îngreunate de precipitaţii şi de nivelul ridicat al apei, lucrările la pod sunt în grafic, acesta urmând a fi inaugurat, aşa cum s-a avansat, la jumătatea anului viitor. Imediat, adică în lunile care urmează terminării podului, ar putea fi gata şi artera de legătură care duce spre centrul Sucevei.

Lucrările la podul peste râul Suceava au început pe 15 aprilie, fiind executate de Cornell’s Floor, firmă subsidiară a unei companii americane. Valoarea investiţiei se ridică la 4,23 de milioane de lei, fără TVA, termenul de execuţie fiind de 16 luni, finalizarea construcţiei fiind prevăzută pentru 15 august 2020. De la pod, traseul continuă cu strada Energeticianului, strada betonată de pe lângă Termica, traversarea căii ferată, ajungându-se pe strada Traian Popovici şi ieşindu-se în DN 29, în dreptul fostei Avicola.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: