Inspectorii de muncă suceveni au sărbătorit două decenii de activitate

> „De 20 de ani promovăm demnitatea prin muncă” este sloganul sub care a fost aniversată înfiinţarea Inspecţiei Muncii

 Lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava au aniversat, pentru întâia oară, o zi a lor. Aceasta după ce, prin adoptarea Legii nr. 337 din 21 decembrie 2018 privind statutul inspectorului de muncă, ziua de 11 iulie a devenit Ziua Inspecţiei Muncii.

Conform inspectorului-şef Romeo Butnariu, la sfârşitul săptămânii trecute, ziua inspectorilor de muncă a fost marcată prin acţiuni de promovare a prevederilor legislative în vigoare, „menite să promoveze munca sigură şi decentă”.

Înfiinţată prin Legea nr. 108 din 1999, Inspecţia Muncii funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, având în subordine inspectorate teritoriale de muncă, instituţii cu personalitate juridică, organizate în fiecare judeţ. Potrivit lui Romeo Butnariu, istoricul activităţii de inspecţie a muncii în România este mult mai îndelungat, sănătatea şi securitatea „trimiţând în timp cu mai bine de un secol în urmă”. Astfel, în anul 1874, a apărut prima lege care reglementa şi aspecte legate de sănătatea în muncă, iar în 1894 intra în vigoare „Regulamentul pentru industriile insalubre”, act normativ în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă care cuprindea dispoziţii privind atât munca femeilor şi a tinerilor precum şi prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Inspecţia muncii îndeplineşte funcţia de autoritate de stat, prin care asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei. „În exercitarea atribuţiilor sale generale şi specifice, accent se pune comunicare, pe schimbul de informaţii cu autorităţile centrale şi locale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice supuse activităţii de control” a subliniat Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava, menţionând că informarea asupra modului de respectare a prevederile legale îndeplineşte, prin campaniile de conştientizare şi de prevenire, „inclusiv” un rol instructiv.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: