Peste 200 de copii au participat la programul „Cercetaşii Bucovinei”, organizat de Institutul Polonez

 Peste 200 de copii din localităţile în care trăieşte comunitatea poloneză din Bucovina au participat la un program educaţional de 3 luni, ce are ca rol apropierea relaţiilor polono-române şi dobândirea unor abilităţi folositoare în viaţă.

Activităţile au fost organizate de Institutul Polonez din Bucureşti şi de Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”. Programul a fost realizat cu sprijinul unor firme poloneze, dar şi al Uniunii Polonezilor din România.

Programul „Cercetaşii Bucovinei” a constat din cursuri educative, organizate regulat din aprilie 2019 şi conduse de cercetaşii români din Suceava în colaborare cu Institutul Polonez, dar şi dintr-o tabără de vară de câteva zile.

Întâlnirile au avut loc sâmbăta, în satul locuit de comunitatea poloneză din Poiana Micului, la şcoala gimnazială cu predare în limba polonă „Krystyna Bochenek”. La acestea au luat parte peste 200 de copii, inclusiv cei din localităţile apropiate, precum Cacica.

În cadrul programului, copiii au învăţat, printre altele, să organizeze activităţi pentru comunitatea lor, şi-au dezvoltat abilitatea de lucru în echipă, au aflat valorile de bază ale cercetăşiei şi au dobândit abilităţi practice despre cum se construieşte un camping.

„Copiii din localităţile în care trăieşte comunitatea poloneză din Bucovina au puţine lecţii despre Polonia contemporană şi nu au o ofertă bogată de activităţi extraşcolare. Încercăm să umplem aceste lacune şi să-i ajutăm să descopere ţara strămoşilor lor într-un mod interesant şi atrăgător” spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din Bucureşti, care a iniţiat programul „Cercetaşii Bucovinei”.

„Sper că, datorită colaborării cu cercetaşii români şi polonezi, care se desfăşoară de mai mulţi ani, vom contribui şi la formarea şi educarea viitorilor lideri care vor vrea să activeze pentru binele comunităţilor din Bucovina” adaugă ea.

Copiii care au participat la toate activităţile educaţionale organizate în primăvară (peste 40 de persoane), au participat în perioada 21-24 iunie la o tabără de vară în localitatea Putnişoara din Bucovina împreună cu cercetaşii români din Suceava. Mulţi dintre ei au avut ocazia de a dormi pentru prima dată în corturi pe care a trebuit să le monteze singuri, să-şi gătească mâncare sau să stea departe de părinţi timp de câteva zile.

În timpul taberei, organizată în anul în care Polonia şi România sărbătoresc 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, copiii au învăţat, de asemenea, despre istoria şi tradiţiile diferite ale Poloniei şi României.

„Tabăra şi întregul program nu ar fi putut avea loc fără implicarea uriaşă a partenerilor noştri, respectiv Organizaţia Naţională «Cercetaşii României» şi Şcoala «Krystyna Bochenek». Foarte util a fost şi sprijinul venit din partea companiilor poloneze care activează pe piaţa din România, datorită cărora am putut oferi corturi copiilor. Le mulţumesc îndeosebi primilor doi care au răspuns la apelul nostru, adică Ciech Soda şi Grupul Exorigo-Upos. În mod tradiţional, am putut conta şi pe bunăvoinţa Uniunii Polonezilor din România” conchide Agnieszka Skieterska.

Programul „Cercetaşii Bucovinei” va fi continuat în următorul an şcolar. (C.P.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: