Anticorupţia ca vânt al schimbării

Tot un vânt al schimbării a bătut cu o putere fantastică şi în 1989, măturând de la putere în doar câteva luni mai toate regimurile comuniste de dincoace de Poarta Brandenburg şi de zidul Berlinului. Unele ţări (şi popoare!) ca Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria au înţeles mai devreme de unde bate vântul schimbării, altele ca Bulgaria şi România, mai târziu. Abia deschiderea oficială a Porţii Brandenburg şi fraternizarea simbolică a est-germanilor cu germanii liberi din Vest au descătuşat şi energiile revoltei la Bucureşti pe 22 decembrie 1989.

Odată cu trecerea în noul mileniu, vântul schimbării s-a mai domolit, permiţând o anume relaxare: Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria… au lăsat-o mai moale cu reformele democratice, făcând încet-încet loc ideilor şi foştilor specialişti „de neînlocuit” din vremea tovarăşilor. S-a socotit că votul cetăţenilor este suficient pentru partidele de la putere să facă ele ce vor, nu ce vrea poporul, astfel că prima pradă a fost pilonul principal al statului de drept, Justiţia. Practic, s-a înlocuit comunismul cu iliberalismul, dând naştere unei aristocraţii autarhice, unui leadership refractar democraţiei reale, nu şi celei afişate.

România nu a fost menţionată mai sus deoarece, cu o nesemnificativă excepţie a perioadei 1996 – 2000, decomunizarea şi statul de drept nu au devenit opţiuni ireversibile, iar Justiţia a avut oarece perioadă de înflorire, e adevărat cu destule sincope şi excese, până prin 2012 – 2015, ca după alegerile din 2016 să se treacă la dezeuropenizare, dereformare şi legitimarea corupţiei de stat. De moment ce încă se face uz de diferite imunităţi la vârful statului, de moment ce se schimbă legi ca să scape corupţii de pedepse, e clar că nu putem încă vorbi de egalitate de şanse în faţa legii.

Numai că tăvălugul anticorupţiei s-a pornit ceva mai devreme de alegerile europarlamentare şi nu mai poate fi întors, iar acum guvernele, majorităţile politice au a da seamă în faţa propriilor electorate: guvernul Austriei a căzut cu zgomot asurzitor, nu e departe vremea când va răspunde şi acela al Cehiei, căci peste un sfert de milion de cetăţeni se află în stradă, în Republica Moldova Anticorupţia a ras prin vot o întreagă majoritate, iar Polonia şi România au lăsat-o mai moale cu acapararea puterii totale şi politizarea justiţiei… Numai că alegerile viitoare vor fi tot pe tema anticorupţiei, iar din această bulă actuala majoritate nu poate ieşi!

Va fi fiind el Occidentul eminamente democratic şi civilizat, dar, iată, clopotele anticorupţiei răsună şi la Roma, şi la Paris, şi la Londra, iar ultimele alegeri europarlamentare au redeschis rănile provocate de corupţie la vârf. Ca urmare, partidele europene care şi-au propus o justiţie mai eficientă şi folosirea cu discernământ şi corectitudine a banului public au câştigat majoritatea voturilor căci anticorupţia a devenit şi acolo un vector politic important.

Ce va fi în România, unde partidele de guvernământ tratează cu dispreţ mai departe bătălia cu corupţia? Căci, în condiţiile în care actualele partide de opoziţie vor marşa cu convingere pe eradicarea corupţiei şi întărirea statului de drept, iar majoritatea de guvernământ nu-şi va asuma noi măsuri şi tehnici de asanare a hoţiei, a şmecheriei, şansele ei la alegeri o vor ocoli. Iar alegerile prezidenţiale bat la uşă.

Cu atât mai mult cu cât Comisia de la Veneţia şi GRECO au dat deja semnalul bătăliei, iar acum nu va mai fi loc de întors: ori ne apucăm serios de anticorupţie şi repunem în funcţie statul de drept, ori mergem mai departe cu corupţii în posturi de răspundere şi cu mecanismele greoaie de recuperare a prejudiciilor. Numai că ultima variantă nu va fi acceptată de contribuabili, iar 10 august 2019 ar putea fi un alt moment de cotitură pe care puterea încearcă să-l evite prin orice mijloace.

Fireşte că în democraţiile funcţionale din Vest puternica Justiţie îşi va face datoria şi va curăţa mediile de afaceri şi politice de elementele corupte, cum a făcut-o şi până acum, dar vor mai rămâne totuşi destule seminţe şi pentru generaţia viitoare. Nu ei sunt de plâns, ci aceia care nu simt noul vânt al anticorupţiei sau se fac a nu-l simţi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: