> Echipele de intervenţie şi-au riscat viaţa în acţiunea de extragere, pentru că pământul se surpa permanent
Bărbatul care a fost surprins, vineri după-amiază, sub un mal de pământ în timp ce săpa un şanţ pentru canalizare la Calafindeşti a murit în ciuda eforturilor salvatorilor care şi-au riscat viaţa în timpul acţiunii de extragere, pentru că pământul de surpa permanent.
Potrivit ISU Suceava, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost scos în jurul orei 22.45, după aproape cinci ore de efort al echipei de salvatori.
Sursa citată arată că misiunea a fost extrem de dificilă din cauza malului de pământ instabil, mocirlos, cu o adâncime de aproximativ 5 metri şi care se surpa în permanenţă din cauza infiltraţiilor apei, punând în pericol chiar şi viaţa salvatorilor.
După eforturi susţinute, corpul bărbatului a fost recuperat şi predat echipajului SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare fără succes.
Bărbatul a fost declarat decedat de medicul prezent la faţa locului la ora 23:45.
Reamintim că, iniţial, trei muncitori au fost surprinşi de malul de pământ, dar doi dintre aceştia au fost extraşi repede şi nu au suferit leziuni majore. (N.B.)


























Comentarii