Discursul urii şi politica degeaba

A trebuit să vină al doilea Papă în România ca să pricep, în sfârşit, ce e cu discursul urii de care se plângeau, dacă aţi observat, doar pierzătorii alegerilor. Discursul politic despre ură a apărut cu 30 de ani în urmă, apariţia acestuia fiind determinată de închegarea opoziţiei politice la FSN şi la urmaşii acestuia. Semn că niciodată formaţiunile croite să fie partide unice, partide-stat, adică partide care transferă decizia executivă de la instituţiile statului la liderii şi activiştii de partid, nu au acceptat prezenţa Opoziţiei, ceea ce se întâmplă numai în ţările unde democraţia e doar de faţadă.

Or, ultimele evenimente ne-au arătat un popor normal şi responsabil, un popor care reacţionează firesc, europeneşte atunci când este tratat cu încredere şi dragoste. Mi-am dat seama de asta prima dată când Sibiul devenise capitala Europei, iar delegaţiile ţărilor surori din UE se plimbau pe străzile oraşului şi socializau cu cetăţenii noştri ca la ele acasă. Acolo am descoperit cu bucurie că putem trăi în pace şi linişte cu toţi aceia care au faţă de noi un gând bun, iar zâmbetele şi aplauzele au demonstrat-o. Cât de puţin are nevoie un popor pentru un dram de fericire!

La fel de firesc, a doua oară s-a întâmplat alături de Papa Francisc însuşi, un om plin de har care te copleşeşte cu dragostea şi bunătatea lui, încât nu poţi rămâne nesimţitor. Dar unde să fi dispărut subit discursul urii care a făcut atâtea valuri în recenta campanie electorală? Unde au dispărut cohortele de duşmani, spioni, contestatari de profesie care-i urau de moarte pe liderul suprem şi partidul său, nelăsându-i să guverneze? Nu cumva liotele de duşmani dinăuntru şi din afară, statul paralel, cămăşile negre… existau numai în imaginaţia acestuia, iar „ura”, adică lipsa empatiei cetăţenilor faţă de partidul conducător, e din pricina politicilor proaste, lipsite de aderenţă populară? De obicei „ura” survine ca urmare a aroganţei dregătorilor, a egoismului şi a concentrării doar asupra propriilor interese, a abandonării actului de guvernare în mâna corupţilor şi a incompetenţilor, iar acestea au constituit motivele tuturor protestelor publice de până acum. E clar că aici n-a fost vorba nicidecum de boala urii, ci de lupta împotriva nedreptăţilor, de teama că ne va răpune corupţia.

De aceea consider că exagerarea cu discursul urii de care au făcut atâta caz a avut alt scop bine determinat şi anume să trezească simpatia faţă de victima aflată în prag de condamnare, să-i readucă pe electori, pe oamenii simpli în curtea social-democraţilor şi apoi toate acestea să se convertească în voturi. Dar stratagema era vizibil cusută cu aţă albă: cum să fii tu, mare conducător, victimă când tocmai tu ai provocat societatea să protesteze împotriva unor măsuri contra justiţiei şi a bunului simţ? Când tocmai tu ai provocat sute de victime în rândul protestatarilor veniţi din diaspora pe 10 august anul trecut să-şi demonstreze loialitatea faţă patrie?

Noroc cu vizita Papei Francisc! Ne-a arătat ce ţară frumoasă avem şi cum se face politică din dragoste faţă de aproapele, nu din ură, cum se strâng toate sevele populare în acelaşi potir, în aceeaşi direcţie, cum se pot reuni provinciile româneşti sub acelaşi ideal, cum pot fi reînfrăţite toate etniile la sânul patriei mume şi al credinţei. Toate au fost uitate de diriguitorii cotropiţi de politicianism, de egoism şi aroganţă.

Am înţeles şi de ce nu ne-am putut bucura de Centenar: deşi evenimentul ar fi trebuit să renască simbolul care ne uneşte, că doar acesta e rolul istoriei, puterea de guvernământ l-a politizat, provocând sciziunea între diferite instituţii ale statului: preşedinţia a fost lăsată singură să se ocupe de Centenar, dar banii pentru organizarea festivităţilor au fost blocaţi de guvernul lui Dragnea. S-au antagonizat astfel nu numai instituţii ale statului, ci şi segmente importante ale naţiunii ca proeuropeni şi suveranişti, străini şi autohtoni, cei ce vor justiţie egală şi independentă pentru toţi şi aceia care vor privilegii. Toate au dus la ratarea evenimentului şi la apariţia unor mari frustrări populare. Iar votul din 26 mai le-a dat vinovaţilor lovitura de graţie.

Poate că ar fi bine să nu mai aşteptăm şi alte lecţii…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: