„În semn de consideraţie pentru cariera artistică de excepţie”

Actorul Alexandru Arşinel a primit „Distincţia de excelenţă” de la prefectul Mirela Elena Adomnicăi

> „Suceava, acest judeţ, acest pământ mirific, sfânt – pentru mine şi familia mea –, reprezintă o sursă personală de energie pe care o transmit mai departe şi copiilor mei”, a spus Alexandru Arşinel

Ieri, cu prilejul şedinţei Colegiul prefectural Suceava, prefectul Mirela Elena Adomnicăi a înmânat „Distincţia de excelenţă” marelui actor Alexandru Arşinel, „în semn de consideraţie pentru cariera artistică de excepţie dăruită scenei româneşti şi înţelegerii între oameni”. Reprezentatul Guvernului în teritoriu i-a mulţumit pentru că a dat curs invitaţiei, menţionând că actorul, născut în Dolhasca, se află în pragul unui moment important din viaţa sa, pe 4 iunie împlinind vârsta de 80 de ani. „Avem onoarea şi bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe maestrul Alexandru Arşinel, care nu mai are nevoie de prezentare. În sală se află şefii celor mai importante instituţii publice din judeţul Suceava şi sunt în asentimentul colegilor noştri când, în semn de recunoştinţă, vă înmânez distincţia de excelenţă” a spus prefectul Mirela Elena Adomnicăi.

Marele actor a spus celor prezenţi că, în ultimul timp, a tot primit semne de recunoştinţă pentru cei aproape 60 ani activitate şi că acestea îl „tuşează”, mai ales cele care vin partea judeţului în care s-a născut.

„Suceava, acest judeţ, acest pământ mirific, sfânt – pentru mine şi familia mea –, reprezintă o sursă personală de energie pe care o transmit mai departe şi copiilor mei. Sunt legat ombilical de comuna Dolhasca, cum îi spun eu – nu ştiu ce i-a trebuit oraş –, şi orice semnal (…) că mai este nevoie de ceva, cât sănătoşi mai suntem, nu rămâne decât să îl salut. Trăiesc bucuria de a mai veni acasă şi de a mă mai uita pe geamul de la vagon, acolo în deal, unde sunt îngropaţi părinţii mei. Vă mulţumesc din suflet că îmi acordaţi această distincţie, pe care am s-o păstrez cu mare dragoste, cu fericire, în colţul în care am semne de genul acesta, mai ales de la Suceava. Sper să mă mai întorc pe aici, cu gândul să vă reîntâlnesc” s-a adresat Alexandru Arşinel plenului Colegiul prefectural.

În aplauzele celor prezenţi, prefectul Mirela Elena Adomnicăi i-a urat invitatului special al şedinţei Colegiului prefectural „ani mulţi de viaţă şi scenă”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: