Un punct de vedere

Patrioţii României

  Când vorbim despre patrie şi ne mândrim că suntem patrioţi, ar trebui să rostim cu multă sfială aceste cuvinte şi, eventual, ar fi de dorit să ne purificăm mai întâi sufletul prin spovedanie şi împărtăşanie, să-l facem imaculat, ca să nu se răsucească în morminte oasele celor ce şi-au dat viaţa la Rovine, la Podul Înalt, la Plevna, la Mărăşeşti, la Carei, în Munţii Tatra, la Canalul Dunăre – Marea Neagră sau în celulele de la Aiud.

Astăzi însă, din păcate, şi mai mult decât pe vremea lui Eminescu, cu aceste cuvinte se împăunează „oameni mici de zile, mari de patimi”, pentru care „totul e spoială” şi „Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază”. Toţi, de la primarii din nişte comune uitate de lume, la preşedinţii de consilii judeţene, la deputaţi, senatori şi guvernanţi se bat cu pumnii în piept şi se laudă că sunt patrioţi. I-a înnebunit pe toţi sloganul „Mândru că sunt român”, ca şi când apartenenţa la o anumită naţiune/ etnie ar conferi automat persoanei un anumit merit. Se crede că „mândria de a fi român” le dă celor care o au şi calitatea de patrioţi.

Conform dicţionarelor, patriot înseamnă „persoana care îşi iubeşte patria şi caută să-i fie folositoare”, iar patriotismul este definit ca „sentiment de dragoste şi de devotament faţă de patrie şi de propriul popor”. Din aceste definiţii oamenii politici trag concluzia că dacă îţi iubeşti patria, n-ai voie să spui niciun cuvânt rău despre ea, trebuie doar s-o lauzi. Cei care critică ceva din ţara lor sunt consideraţi automat duşmani şi sunt trecuţi pe „Lista ruşinii”, cum este cazul celor 9 europarlamentari PNL şi USR care au votat rezoluţia împotriva României pe legile justiţiei. Ducând mai departe acest raţionament, cel mai mare poet italian, Dante Alighieri, n-ar fi fost patriot, ci duşman al ţării sale, despre care a scris: „O, slujnică Italie, trist ospel/ şi navă-n vânturi ce-şi pierdu pilotul,/ nu doamnă de provincii, ci bordel.” Cel mai mare poet rus, Al. Puşkin, n-ar fi fost patriot pentru că a scris: „Adio, Rusie nespălată,/ ţară de robi, ţară de stăpâni,/ şi voi uniforme galbene,/ şi tu, popor supus şi ascultător.” Mihai Eminescu ar fi fost cu atât mai puţin patriot, formulând la adresa ţării sale, pe lângă multe altele, şi asemenea acuzaţii: „Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,/ toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,/ Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/ Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii.”

În aceste reale sau posibile acuzaţii de lipsă de patriotism se ascunde multă perfidie şi o deturnare intenţionată de sensuri. Numai cine nu vrea nu înţelege că toate aceste critici nu sunt făcute din duşmănie sau dispreţ faţă de ţară, ci dintr-o sfâşietoare suferinţă la gândul că ţara îndură umilinţă, nedreptate şi înjosire şi din dorinţa de a curma toate aceste nenorociri, adică tocmai din sentimentul dragostei şi răspunderii faţă de patrie.

Aminteam de o deturnare de sensuri. În toate cazurile de mai sus, şi cele din trecut, şi cele contemporane, de fapt nu ţara este criticată, ci conducătorii din vremea respectivă, fie ei persoane cu înalte funcţii, fie partide şi grupări politice, care se fac vinovate de starea de degradare în care se află ţara. Venind în contemporaneitate, parlamentarii care au votat rezoluţia privitoare la justiţie n-au votat împotriva României, ci împotriva actualei puteri care dă legi în apărarea infractorilor, ca să-i scape de puşcărie, şi nu în folosul poporului. Învinuindu-i însă că sunt împotriva României, vor să-i determine pe naivi să-i urască, să-i dispreţuiască şi, bineînţeles, să nu-i voteze.

Cât de şubredă este acuzaţia că cei ce critică ceva din propria ţară sunt duşmani şi nu patrioţi se vede şi din faptul că ei înşişi, acuzatorii, aduc acelaşi fel de critici. Aşa, de exemplu, ministrul Justiţiei a trimis rapoarte şi a făcut toate demersurile pentru ca Laura Codruţa Kovesi să nu fie acceptată să candideze la funcţia de procuror general european, deşi această funcţie ar fi fost atât de onorantă pentru România. În acelaşi sens au intervenit şi conducătorii celor două partide aflate la guvernare. În situaţia aceasta ei nu se consideră lipsiţi de patriotism, ci apostoli ai dreptăţii.

În toate întrunirile politice şi în toate apariţiile pe canalele TV, la posturile de radio şi în presa scrisă, constatăm o adevărată inflaţie, chiar mai mult, o adevărată invazie de patrioţi. Unii se laudă cu ce-au făcut, dar mai ales cu ce au de gând să facă, din cuvintele lor rezultând că România a reuşit deja să depăşească ţările Uniunii Europene la multe capitole şi mai ales la dezvoltarea economică, nepomenind nimic despre recordurile negative pe care le deţine ţara noastră şi despre ceea ce-i doare cu adevărat pe români. Alţii ameninţă că năvălesc cu parul şi-i scot din istorie pe actualii guvernanţi, fără să propună măsuri concrete şi credibile de dezvoltare. Cei mai tineri, mai recent intraţi în politică, încearcă să contureze nişte măsuri de redresare, dar, cu elanul necontrolat, sar peste cal şi ajung la nişte năzbâtii fanteziste.

Încercând să concretizăm cu exemple noţiunea de patriot, adică de persoană care îşi iubeşte patria şi caută să-i fie de folos, observăm că sunt foarte mulţi cei care îşi declară iubirea faţă de patrie, dar caută să-i fie de folos numai acelei părţi din patrie care le aparţine lor, având în vedere că şi ei sunt o parte componentă a patriei. Îmbogăţindu-se pe ei înşişi, cred că îmbogăţesc şi patria. Şi astfel se dovedesc foarte actuale cuvintele lui Eminescu cum că „toţi aceia care vorbe mari aruncă / Numai banul îl visează şi câştigul fără muncă.”

În această viziune, cei mai mari patrioţi ar fi persoane ca afaceristul posesor al mai multor canale TV de intoxicare a opiniei publice, care a stat câteva sute de zile la răcoare, dar a rămas cu cea mai mare parte din averea acumulată prin hoţie. Ar fi mare patriot histrionul de la malul mării care juca rolul lui Caesar, al unor faraoni sau ofiţeri nazişti şi defila în care alegorice pe bulevardele Constanţei, acompaniat de frumuseţile locale, iar după ce s-a îmbogăţit retrocedând şi vânzând fraudulos terenuri scumpe ce nu-i aparţineau, s-a retras să facă plajă prin unele insule din Madagascar. Mari patrioţi ar fi bărbaţi de seamă, posesori de vile, de piscine, de lacuri, de hoteluri la mal de ocean prin Brazilia sau doamne distinse şi bune gospodine care fierb oul într-un singur minut şi acum îşi leagănă odorul şi iubitul prin Costa Rica. Nu pot lipsi de pe lista marilor patrioţi deputatul „mitralieră”, dispus să-i secere cu rafale pe manifestanţii împotriva guvernului, juristul „altă întrebare?”, părintele tuturor legilor ce-i scapă de închisoare pe infractori, Maria Grapini, gata să se ia de cap cu parlamentara olandeză care n-a lăsat-o să fure din voturile acordate Codruţei Kovesi. Şi lista e mult mai lungă.

Cât despre Nadia Comăneci, cea mai strălucită gimnastă a lumii, Simona Halep, numărul unu mondial la tenis mai mult de un an, Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă din lume, Ştefan Rusu, cel mai titrat dintre români la lupte libere, Ivan Patzaichin, cel mai renumit canoist, Octavian Belu, cel mai medaliat antrenor şi alţii cu merite asemănătoare, contează ceva, fac impresii câteva zile ori săptămâni, cât sunt în formă maximă, apoi se pierd în anonimat. Nici măcar o personalitate ca stareţul Iustin Dragomir, care, după ce a clădit un adevărat orăşel pentru sutele de copii părăsiţi de familiile lor, cărora le poartă şi de grija trupului şi a sufletului, după ce a dezvoltat complexul mănăstiresc Bogdan Vodă şi acum a mai şi accesat fonduri europene de peste 18 milioane de lei pentru aceeaşi instituţie, nu este la fel de mult preţuit ca un politician oarecare, ca Eugen Nicolicea, de exemplu, ales senator în toate legislaturile de până acum, pretins mare jurist, dar având studii făcute la fără frecvenţă, la vârsta de peste 50 de ani, la o … vestită „facultate” din Turnu Severin, de unde a privit la televizor Revoluţia din decembrie 1989, şi cu toate acestea este remunerat cu 500 de euro pe lună, în plus faţă de salariu, ca erou al revoluţiei. Şi ca atâţia alţii…

Ce să mai zic de un vecin pensionar, fost maistru, care a pus, prin munca şi din banii săi, lambriuri şi tablouri şi flori pe tot parterul scării sale, ca să se bucure toţi locatarii când vin obosiţi acasă? Ce să mai zic şi de alt vecin bătrân, ce se deplasează cu baston şi se vaită mereu de o durere sau alta, de o nevoie sau alta, dar care scobeşte cu hârleţul, greblează pământul, sădeşte şi udă câteva floricele pe bucăţica de teren de sub fereastra apartamentului, ca să-şi bucure ochii, el şi vecinii, când se uită afară pe geam?

Adăugaţi dumneavoastră, cititorii, măcar în gând, numele altor oameni cunoscuţi, demni să fie numiţi patrioţi, şi care cred că nu s-ar supăra dacă le-aţi spune în faţă că le recunoaşteţi această calitate. Cum ar fi de exemplu fetiţele Catinca Ioana Cârdei şi Sabina Beatrice Popescu, eleve în clasa a IV-a la Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” din Rădăuţi, distinse cu premiul I pe ţară la Olimpiada de Ştiinţe Socio-Umane desfăşurată recent la Braşov, precum şi profesoara Camelia Şerban, care le-a pregătit. În felul acesta transformaţi patriotismul din vorbă pasivă şi nefolositoare, în faptă reală, utilă fiecăruia şi societăţii. Confirmaţi totodată adevărul că valoarea unui om se măsoară în primul rând în faptele şi nu în vorbele sale.

TRAIAN REI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: