Cultura şi teatrul, pe vremuri, în oraşul Siret

Articolul-anecdotă cu numărul zece, intitulat „Kultur und Theater von anno dazumal”, în traducere liberă „Cultura şi teatrul pe vremuri în oraşul Siret”, cu subtitlul „Alt Bukowiner Anekdoten und Historchen” (Vechi anecdote şi istorioare din Bucovina) a fost publicat în ziarul „Der Südostdeutschen” nr.4/1974, p.6.

Chiar din primele rânduri, autorul, Siegmund Last, ţine să precizeze că teatrul şi cultura în străvechiul oraş românesc Siret aparţineau în exclusivitate etniei sale şi ignoră cu bună-ştiinţă pe neevrei (români, germani, polonezi şi ucraineni), care formau majoritatea populaţiei oraşului: „Cultura în oraşul Siret, unul din cele mai vechi oraşe ale provinciei, unde a existat cea mai veche episcopie din Bucovina (din Moldova n.n.), era ceva grozav, mai ales că noi aveam teatrul nostru”.

În alt context, el completează afirmaţiile de mai sus: „Viaţa spirituală a oraşului, înfloritoare pe atunci, era în principal reprezentată de inteleghenţia evreiască. În acest oraş lucra medicul Jacob Benkendorf. Drama lui, „Samson şi Dalila”, merită menţionată; alte 12 drame istorice pe teme evreieşti, care se presupune că le-a scris, s-au pierdut şi chiar şi titlurile lor sunt necunoscute” (Deoarece Jacob Benkendorf a fost unul dintre întemeietorii mişcării sioniste în Bucovina, scrierile sale au fost nimicite de către conaţionalii săi iudeo-comunişti n.n.).

Despre teatrul evreiesc de amatori din oraş, Siegmund Last îşi aminteşte: „Potrivit tradiţiei, comunitatea evreiască a fost întotdeauna interesată de spectacole culturale. Dar, deoarece la vreme a aceea nicio trupă de teatru nu vizita un oraş mic, erau amatori care interpretau drame, cum ar fi „Uriel Acosta” şi alţii, cu sprijinul talentelor locale. Merită menţionaţi printre aceşti artişti amatori: dr. Karl Kohn, Ellner, Kutzmann, Kohan, din partea sexului puternic, precum şi domnişoarele Unterfort şi Raschela Goldschläger, din partea sexului frumos”. (Din alte surse aflăm că toate piesele lui Jacob Benkendorf au fost puse în scenă de amatorii din oraş şi că s-au bucurat de un mare succes n.n.).

Tot despre teatru el scrie: „Un punct culminant al vieţii spirituale din Siret a fost piesa de teatru «Hoţii» de Friedrich Schiller. Spectacolul a avut un succes impresionant, deşi unele mame, care nu aveau cunoştinţe despre cultură, au fost împotriva titlului piesei. Spectacolul în cea mai mare sală din acele timpuri din oraş, aflată lângă remiza pompierilor voluntari din Siret (este vorba de sala din „Bier Palast” – Palatul de Bere, proprietatea familiei Beill), iar biletele s-au vândut în scurt timp. Succesul a fost, după cum s-a spus deja, cel mai mare posibil, însă reluarea a fost un eşec din cauza lipsei unei săli. Uneori venea în oraş câte o trupă de teatru din Cernăuţi, dar avea ghinion, nu putea plăti facturile la hotel şi nu găsea o sală adecvată”.

Pentru şcolile din oraş autorul are următoarele cuvinte: „Încă mai este lăudată şcoala reală inferioară din era austriacă (desfiinţată în anul 1888 n.n.), iar noul gimnaziu Franz Joseph I (înfiinţat în anul 1899 n.n.) sub conducerea profesorului Anton Paul, era o unitate şcolară de prestigiu în provincie, în care lucrau profesori din alte părţi ale Austriei. Elevii, şi în special absolvenţii gimnaziului, au organizat biblioteci, în care se ţineau prelegeri interesante”.

Viaţa culturală a oraşului a fost impulsionată şi de alte evenimente culturale, ne spune autorul: „Astfel oraşul a câştigat un mare impuls cultural prin înfiinţarea unui cazinou (Cazinoul Sensual, proprietate a familiei Last, a fost deschis în anul 1905 n.n.), în care se găseau ziare provinciale şi străine. La Siret veneau lectori şi formaţii din Cernăuţi şi chiar din străinătate. Chiar şi imensul circ american Buffalo Bill, sosit în Bucovina pentru trei zile, a poposit câteva ore în oraşul Siret”.

După el, cea mai interesantă prelegere a fost a unui explorator german: „O atracţie deosebită a fost prelegerea unui cercetător din Africa, locotenentul german Westermark, care a vorbit extrem de interesant şi atractiv despre experienţele sale din Kongo. Deşi eram băieţel atunci, îmi amintesc de prelegerea lui Westermark, deoarece acesta mi-a arătat o monedă din Kongo, dar, de asemenea, prelegerea a oferit şi o scenă amuzantă, care mi-a rămas întipărită în minte. Un bine cunoscut siretean, proprietar de pământ, a întrebat pe Westermark «dacă ar putea intra în discuţie un export de boi către Kongo». Locotenentul a răspuns textual: „Dacă sunt boi adevăraţi, aş fi eu primul”. A fost o bucurie generală şi râsul a fost grozav”.

După acest episod hazliu al vieţii culturale din oraşul natal, Siegmund Last ne povesteşte despre un episod nu prea ortodox din viaţa lui şi a altor tineri evrei: „Legumicultorii şi grădinarii bulgari stabiliţi în Bucovina vindeau în pieţelor oraşelor din provincie produsele lor: varză, conopidă, roşii, sfeclă etc., concurând serios pe producătorii autohtoni. Dar într-o zi, un grup de băieţi evrei cuprinşi de o stare de spirit malefică şi o sete de acţiune, porniţi pe fapte anti-sociale, au vandalizat tarabele negustorilor bulgari. Ne-am bombardat unul pe altul cu legumele de pe tarabele bulgarilor. Piaţa oraşului arăta de parcă ar fi fost acoperită de zăpadă, din cauza verzei împrăştiate”.

În finalul articolului, Siegmund Last descrie cum a fost inaugurat primul cinematograf în oraş: „În vremea aceea, în Siret a fost deschis primul cinematograf în clădirea berăriei Beill (în realitate în clădirea numită Bier Palast (Palatul de Bere, proprietate a familiei Beill n.n.). La prima proiecţie, a apărut pe ecran Majestatea Sa Împăratul Franz Joseph I, care a fost primit de spectatori cu ovaţii de nedescris. Uralele aproape că nu se opreau când a fost interpretat la pian imnul imperial. Un grup de femei chiar a susţinut că împăratul a privit de pe ecran direct la ele. Cât de frumos părea atunci!”.

În ceea ce priveşte soarta ingrată a lui Jacob Benkendorf şi a operei sale, nu putem decât adăuga cuvintele lui Ovidius din Pontica: „Scripta placent a morte fere; quia laedere vivos / Livor et iniusto carpere dente solet”. (De obicei, scrierile plac după moarte; pentru că invidia obişnuieşte să rănească pe cei vii şi să-i muşte pe nedrept).

Prof. FRANZ PIESZCZOCH

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: