Euro se menţine peste pragul de 4,76 lei

Creşterea tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi China a ridicat nivelul aversiunii faţă de risc, ceea ce a provocat deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Cursul euro a crescut de la 4,7607 la 4,7616 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au urcat de la 4,759 până la 4,768 lei. Tranzacţiile de ora 14 se efectuau în jurul valorii de 4,762 lei.

Reamintim că euro a crescut în 25 ianuarie la maximul istoric de 4,7648 lei.

Presiunea pe leu se va menţine în condiţiile în care deficitul contului curent al balanţei de plăţi a crescut în primul trimestru la 1,212 miliarde euro, cu 18% mai mare faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de BNR.

Aceasta a făcut ca deficitul comercial să avanseze cu 33,9% în primele 3 luni ale acestui an, la 3,645 miliarde euro, aşa cum arată datele publicate, recent, de INS.

Media dolarului american a crescut de la 4,2357 la 4,2367 lei, cotaţiile fluctuând între 4,234 şi 4,243 lei.

Considerată drept un „refugiu” în perioadele tulburi pe pieţele financiare, moneda elveţiană se aprecia pe pieţele internaţionale la 1,129 – 1,133 franci/euro, media ei înregistrând cel mai mare salt, de la 4,1760 la 4,1987 lei.

Preţul gramului de aur a urcat de la 174,8083 la 176,8208 lei, cel mai ridicat nivel începând cu 11 aprilie. Uncia de aur a crescut pe pieţele asiatice la 1.303,44 dolari, maximul ultimei luni, pentru ca pe cele europene să fie cotată la 1.297 dolari.

Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC) a fost stabilită de BNR la 2,36%, pe baza cotaţiilor din ultimul trimestru din 2018.

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,29%, minimul ultimelor 6 săptămâni. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât, la rândul său, la 3,39%.

Indicele ROBOR la 9 luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătite la creditele atrase de băncile comerciale de la alte bănci, a continuat să stagneze la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.

Monedele din regiune continuau să se deprecieze faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona în culoarul 4,302 – 4,312 zloţi, iar cea maghiară între 323,7 şi 324,5 forinţi.

Perechea euro/dolar scădea uşor, la 1,1220 – 1,1246 dolari. În opinia unor analişti, escaladarea războiului comercial americano-chinez ar putea obliga Rezerva Federală americană să reducă dobânda sa cheie, ceea ce va afecta dolarul.

Bitcoin îşi continua evoluţia pozitivă, media indicatorilor urmăriţi de Bloomberg urcând la 8.070 dolari, pragul de 8.000 dolari fiind depăşit pentru prima dată de la sfârşitul lui iulie 2018. Pe platformele specializate cotaţiile fluctuau între 8.000 şi 8.500 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: