Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, un muzeu unic în România

> Sâmbătă, la Fălticeni, ministrul Culturii a dat asigurări că va acorda tot sprijinul ca muzeul să capete „statutul meritat”, de rang naţional

Valer-Daniel Breaz, ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, a efectuat sâmbătă, 11 mai a.c., o vizită de lucru în judeţul Suceava. Prima oprire a fost la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Fălticeni, unde ministrul a purtat o discuţie cu managerul muzeului, Teodor Brădăţan, senatorul Ioan Stan, deputatul Alexandru Rădulescu şi primarul Cătălin Coman privind ducerea la îndeplinire a ultimei dorinţe a  maestrului Ion Irimescu, respectiv ridicarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”  la rang de importanţă naţională sau declararea acestuia ca muzeu naţional.

Din anul 2018, primarul Cătălin Coman împreună cu managerul muzeului, Teodor Brădăţan, au demarat procedura pentru ca acest muzeu să obţină statutul de muzeu de importanţă naţională, „aşa cum merită, aşa cum ne dorim, pentru ca tot ceea ce înseamnă aceste exponate să fie promovate la un nivel superior. Este o documentaţie la care s-a muncit foarte mult, care cuprinde foarte multe aspecte despre activităţile pe care dorim să le derulăm şi pe cele pe care le derulăm. Însuşi maestrul Ion Irimescu a scris în testamentul lui că îşi doreşte ca aici să funcţioneze o şcoală care să formeze viitorii artişti în artele plastice. Muzeul ne costă pe an 800.000 lei, o sumă care nu ne permite să dezvoltăm prea multe. Pe lângă fonduri, aici este necesară şi resursa umană calificată şi sperăm să obţinem din partea ministerului sprijinul necesar. Nu ştiu dacă vom găsi cinci cercetători care să lucreze permanent la Fălticeni, dar, periodic, după o  anumită schemă, să putem colabora cu alte muzee naţionale din România sub patronajul Ministerului Culturii şi să reuşim o rotaţie de cadre  calificate. Este un segment în care nu sunt foarte mulţi specialişti în restaurare, cercetare, documentare, este un segment destul de limitat” a precizat Cătălin Coman.

La rândul său, managerul muzeului, Teodor Brădăţan, a spus că în expoziţia permanentă sunt 502  lucrări ale maestrului Ion Irimescu, iar lucrări importante ale marilor artişti români se află în depozitele muzeului.

„Una din dorinţele maestrului Irimescu, pe care le-a scris şi în testament, a fost ca acest muzeu să fie declarat de rang naţional. S-au încercat demersuri în acest sens încă din anul 2004, dar lucrurile nu s-au finalizat. Suntem bucuroşi şi onoraţi că dl ministru ne-a călcat pragul şi sperăm că dumnealui ne va ajuta să finalizăm un demers pe care şi alţi miniştri l-au cunoscut: această dorinţă a maestrului de a ridica muzeul la rang de muzeu de importanţă naţională sau muzeu naţional. Sperăm ca acum să avem o şansă în plus, pentru că muzeul nostru adăposteşte una din cele mai importante colecţii de autor din România şi ne încadrăm în legislaţia referitoare la clasificarea muzeelor. Suntem o colecţie unitară, de importanţă naţională, pe care o impune legislaţia. A fi muzeu de rang naţional înseamnă un nou început, implică noi rigori în ceea ce priveşte activităţile unui muzeu naţional, cum ar fi munca de cercetare, editarea de materiale etc.” a declarat managerul Teodor Brădăţan.

După ce a vizitat  Muzeul „Ion Irimescu”, declarându-se impresionat de colecţia maestrului care este expusă la Fălticeni, ministrul culturii Daniel Breaz a dat asigurări că luni, ajuns la minister, va soli-cita personalului din subordine să analizeze dosarul depus pentru acordarea statutului de muzeu naţional, pentru finalizarea procedurii sau completarea documentaţiei, dacă este cazul.

Daniel Breaz a spus: „În documentaţia pentru muzeu de interes naţional sunt criterii cantitative şi calitative. Şi faptul că este cel mai mare muzeu de autor din ţară poate să constituie un atu. Fiind un muzeu unic în România, s-ar putea să îndeplinească aceste condiţii. Dacă mai e nevoie de anumite documente în dosarul respectiv vom avea grijă să fim cei care să sprijinim pentru ca acest muzeu să-şi capete statutul meritat. E vorba de detalii tehnice. Vorbim de anumite criterii ce trebuie îndeplinite de un muzeu pentru a trece dintr-o categorie în alta. Iar noi ne bucurăm când un muzeu cu un statut local, care se află în subordinea unei primării, devine un muzeu de rang naţional. Altfel creşte şi vizibilitatea muzeului. Iar în acest caz nu vorbim de o chestiune de lungă durată. Cei de aici, extrem de implicaţi în artă şi cultură, au dat viaţă acestui muzeu extraordinar al Maestrului Ion Irimescu. Îi felicit pentru acest lucru şi îi asigur de sprijinul meu personal şi al angajaţilor din Ministerul Culturii pentru a obţine statutul de Muzeu Naţional.  Îmi place foarte mult arta, am văzut aici artă de foarte  bună calitate, foarte multe stiluri, avem şi rolul de consultant, astfel încât toate documentele ce trebuie aduse pentru a demonstra că merită statutul de muzeul naţional să fie în regulă, iar atunci vor primi acest statut. Voi urmări personal acest demers, o să verific luni, când o să fiu în minister, în ce stadiu se află acest dosar”, a spus Daniel Breaz.

După ce a semnat în cartea de onoare a Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, Daniel Breaz a vizitat Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” – care, printr-un program finanţat prin PNDL, va fi transformată în Muzeul Fălticenilor „Vasile Ciurea” –, Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”, clădire reabilitată în ultimii 10 ani cu fonduri de la bugetul local. După ce ministrul Culturii a vizitat Primăria Fălticeni, primarul Cătălin Coman a declarat că va depune un proiect pentru reabilitarea clădirii administraţiei locale, fiind identificate două surse posibile de finanţare, respectiv prin BERD şi prin Institutul Cultural de Patrimoniu.

Vizita ministrului Daniel Breaz la Fălticeni s-a încheiat cu o întâlnire cu membri şi simpatizanţii PSD desfăşurată la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”. (I.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: