Ansamblul  Folcloric „Plaiurile Dornelor”, în SUA

Ansamblul  Folcloric „Plaiurile Dornelor”, în SUA

Ansamblul  Folcloric „Plaiurile Dornelor” al Clubului Copiilor Vatra Dornei a participat, în perioada 8­29 aprilie, la o serie de evenimente cultural-educative în zona de nord-est a Statelor Unite ale Americii. Invitaţia adresată Clubului Copiilor Vatra Dornei de Folk Arts Center  of New  England, Boston, s-a făcut în urma numeroaselor ecouri pozitive şi a performanţele artistice deosebite pe care elevii dorneni le-au avut în turneul din SUA din anul 2014.

Pentru iubitorii folclorului din America, tinerii artişti dorneni au susţinut nouă spectacole şi ateliere de lucru şi au participat la a 75-a ediţie a New England Folk Festival, organizat de Mansfield High School şi Middle School Mansfield. Pe data de 20 aprilie a avut loc un spectacol special pentru comunitatea de români din zona Boston 2019, cu această ocazie fiind pe scenă şi Iuliana Roată, fostă solistă a Ansamblului „Plaiurile Dornelor”, în prezent stabilită în SUA.

Prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, ne-a informat că în cadrul spectacolelor au fost prezentate şase suite de jocuri populare din Ţara Dornelor, Bucovina, Muntenia, Banat, Dobrogea şi Oltenia, suite instrumentale din principalele zone folclorice  ale României interpretate la caval, fluier şi saxofon de Marius Ciprian Ţăran, la trompetă de Sebastian Doroftiesei, la clarinet, fluier, ocarină de prof. Dorin Pardău, dar şi cântece reprezentative din Moldova, Maramureş, Oltenia, interpretate de Alexandra Ursu şi grupul vocal. Foarte apreciată a fost  suita de vechi cântece româneşti (Hora morii, Banu Mărăcine, Ciocârlia), liniile melodice fiind recunoscute de public ca făcând parte din Rapsodiile Române ale compozitorului George Enescu, cunoscut şi foarte apreciat în această parte a lumii. De un succes deosebit s-au bucurat atelierele de lucru susţinute de prof. Andrei Mezdrea, fost elev al Clubului Copiilor Vatra Dornei, în prezent profesor titular la catedra de dans popular a Palatului Copiilor Cluj-Napoca, în cadrul cărora numeroşii participanţi au deprins jocurile populare româneşti „Hora mare din Bucovina”, „Hora din Oltenia”, „Trilişeştiul”, „Geamparaua”, „Sârba dogarilor” sau „Alunelul”. Foarte apreciate au fost sesiunile de lucru susţinute de prof. Dorin Pardău, prof. Vasile Moroşan şi Ilie Hariuc (fost elev al Clubului Copiilor Vatra Dornei, în prezent instrumentist în orchestra Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava) referitoare la specificul folclorului muzical din Bucovina, varietatea ritmică în folclorul muzical românesc, instrumente de suflat tradiţionale specifice diferitelor zone folclorice ale României şi evoluţia, importanţa şi rolul ţambalului în cadrul diferitelor formule instrumentale din principalele zone folclorice ale României. Pentru a crea o atmosferă specific românească, în cadrul evenimentelor au fost realizate expoziţii cu obiecte de artă populară din Bucovina (ouă încondeiate, sculpturi în lemn, ţesături, cusături, albume foto, pliante etc.), la câteva evenimente participanţii având chiar posibilitatea sa guste din produsele gastronomice tradiţionale (tochitură bucovineană, ciorbă rădăuţeană, cozonac, plăcinte).

Elevii şi profesorii dorneni au fost invitaţi în studioul Radio Wunh al Universităţii New Hampshire, au vizitat Muzeul de Ştinţă şi Biblioteca din Boston (Boston Athenaeum), Northern Essex Community College, Mansfield High School, Middle School Mansfield (şcoli de muzică), Amesbury High School, Cornell University şi celebra universitate MIT (Massachusetts Institute of Technology). Pe parcursul şederii, tinerii dorneni au învăţat cântece şi dansuri tradiţionale americane alături de tinerii dansatori ai grupului Mladost, în cadrul Munroe Center for the Arts sau Folk Arts Center.

„Pe parcursul turneului din Statele Unite, organizatorii americani au facilitat pentru elevii dorneni şi vizite la unele dintre cele mai importante atracţii turistice ale continentului. Astfel, în program au fost incluse Cascada Niagara (partea canadiană), oraşul Syracuse metropola New York, unde a fost vizitat memorialul World Trade Center şi urcare în  noul World Trade Center, un tur cu feribotul până la Governors Island, seara fiind dedicată pentru Time Square.

Pe parcursul celor trei săptămâni petrecute în Statele Unite, adolescenţii dorneni au fost adevăraţi ambasadori ai culturii româneşti, au prezentat cu cinste şi onoare publicului american adevăratele valori ale tradiţiilor populare româneşti. Organizatorii americani au remarcat de nenumărate ori implicarea exemplară la toate activităţile desfăşurate a elevilor dorneni, calitatea spectacolelor, dar şi atitudinea pozitivă pe scenă sau în timpul activităţilor colaterale.

Deplasarea Ansamblului «Plaiurile Dornelor» peste Ocean a fost susţinută de Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei, cu sprijinul sponsorilor Aqua Carpatica, Fundaţia Vatra Hooikt – Belgia, Fly Music Suceava, prin Asociaţia Plaiurile Dornelor” ne-a spus prof. Vasile Moroşan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: