> El a fost reţinut de poliţişti
Un tânăr de 20 de ani, din Berchişeşti, a fost reţinut, luni, de poliţişti, după ce a distrus parţial peretele unei case, pentru a pătrunde în locuinţă pentru a fura.
Tânărul a distrus parţial peretele exterior de la locuinţa unei persoane din Berchişeşti, prin scoaterea a mai multor bucăţi de bârnuială, apoi a pătruns în locuinţă, unde a răvăşit mai multe bunuri.
Prin distrugerea parţială a peretelui exterior, prejudiciul pe care l-a produs se ridică la circa 300 lei.
Tânărul, care a mai furat şi în anii trecuţi, a fost reţinut şi introdus în arest.
El este acuzat de tentativă de furt calificat şi distrugere. (N.B.)























Comentarii