Membri noi în AGA a Transagent, firmă de termoficare cu activitate suspendată

> „Sigur, are activitatea suspendată, dar noi facem raportări cu activitate zero, pentru că este posibil ca într-o zi să ne trebuiască” a declarat primarul Ion Lungu, adăugând că după ce s-au făcut eforturi pentru înfiinţare nu are niciun rost să se renunţe la această societate > Transagent a propus cel mai mic tarif la negocierile pentru preluarea serviciului de la falimentara Termica, însă, la celelalte criterii de departajare, s-a impus Thermonet, operatorul actual din sistemul centralizat

 Consiliul Local al municipiului Suceava a votat joi, în şedinţă ordinară, o nouă componenţă a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) de la societatea comercială Transagent Suceava. Hotărârea a fost luată după ce s-a constatat că mandatul celor şapte membri ai AGA, toţi consilieri locali, va expira săptămâna viitoare şi că, totodată, „persoana juridică nu poate exista fără organele de conducere, reprezentare şi control propriu”. „În condiţiile în care, în legislatura 2016 – 2020, unii dintre aceşti consilieri nu se mai regăsesc în componenţa prezentului consiliu local, se impune desemnarea, de către deliberativul local, a şapte consilieri locali care să reprezinte asociatul unic în AGA” se explică în expunerea de motive la proiectul de hotărâre, potrivit căreia primii membri îşi încetează activitatea pe 24 aprilie, noul organism, mandatat pentru 4 ani, urmând a numi şi pe cei ai consiliului de administraţie. Pe de altă parte, de evidenţiat este şi că, prin hotărârea aleşilor locali, începând cu 1 februarie 2016, societatea comercială Transagent Suceava îşi suspenda activitatea. La acea dată, se arăta că suspendarea va fi temporară, însă măsura este valabilă şi acum.

„Sigur, are activitatea suspendată, dar noi facem raportări cu activitatea zero, dar este posibil ca într-o zi să ne trebuiască” a declarat, joi, primarul Ion Lungu, adăugând că după ce s-au făcut eforturi pentru înfiinţarea societăţii nu are niciun rost să se renunţe la aceasta.

Prin HCL nr. 96 din 2015, municipiul Suceava a înfiinţat Transangent, societate comercială având ca obiect de activitate transportul şi distribuirea agentului termic. Proiectul de hotărâre privind constituirea unei firme a Primăriei fusese respins într-o şedinţă anterioară, însă, pe fondul anunţării iminenţei declanşării falimentului operatorului în insolvenţă Termica, aleşii şi-au dat în unanimitate votul pentru constituirea potenţialului nou prestator de servicii de alimentare cu apă caldă şi căldură. În balanţă a cântărit greu şi faptul că, în anul precedent, licitaţiile pentru delegarea serviciului amintit nu s-au finalizat prin desemnarea unui câştigător, în această situaţie declanşată fiind procedura de negociere. De remarcat este că, în timpul negocierilor, Transagent Suceava a propus cel mai mic tarif pentru transport, distribuţie şi furnizare, însă, deoarece acesta a fost doar unul dintre multele criterii de selecţie, firma autorităţilor locale nu a reuşit să se impună în faţa Thermonet. Astfel, firma la care acţionari erau, la acea dată, Adrem Invest Bucureşti şi Elsaco Botoşani, s-a detaşat la criteriile privind aspectele tehnice, conducând în clasament, cu un total de 312,68 de puncte, în raport cu Transagent, care acumulase doar 283,10 puncte. Iniţial societatea era prevăzută a fi una comercială pe acţiuni (SA), cu acţionar unic municipiul Suceava şi cu un capital social subscris de 90.000 de lei. Pentru că exista riscul ca viitorii lichidatori ai Termica să conteste o doua societate cu acelaşi obiect de activitate, la care municipiul Suceava este unic acţionar, s-a optat pentru o societatea cu răspundere limitată (SRL) cu capital social de 200 de lei.

Noii membri în AGA a Thermonet sunt Daniel Prorociuc, Adrian Arămescu, Marcel Roibu, Marius Cernescu, Liviana Enea, Bogdan Bicsi şi Constantin Munteanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: