Filtrele contra pestei porcine de la graniţa cu judeţul Botoşani au fost ridicate

> „Judeţul Suceava s-a menţinut ca o insulă, se menţine încă, şi vreau să cred că şi datorită măsurilor luate de instituţiile implicate” este de părere prefectul Mirela-Elena Adomnicăi

Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Suceava a decis ridicarea filtrelor de control de pe căile de circulaţie care asigură legătură cu judeţul Botoşani. Anunţul a fost făcut de prefectul Mirela Adomnicăi, care a declarat că demersul survine trendului descendent pe care se înscrie evoluţia naţională a numărului de focare de pestă porcină africană, cât şi anihilării celor două cazuri înregistrate cu ceva timp în urmă în judeţul vecin.

„Având în vedere că restricţiile impuse de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară Botoşani, în ceea ce priveşte cele două gospodării din Pomârla, au fost ridicate, cât şi contextul naţional de descreştere, s-a hotărât ca respectivele filtre să fie, de asemenea, ridicate” a spus reprezentatul Guvernului în teritoriu.

Astfel, dacă la începutul anului 2019, în ţară existau peste 1.300 de focare de pestă porcină africană, până la această dată au fost stinse de o bună parte, sub monitorizare rămânând 700 de focare.

„Încă de anul trecut, în judeţul Suceava au fost aplicate măsurile aprobate de Centrul Local de Combatere a Bolilor. De-a lungul acestei perioade am avut confirmate focare de pestă porcină în judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Botoşani. De asemenea, avem graniţa cu Ucraina, care înseamnă un alt factor de risc, pentru că principalul purtător de virus a fost porcul mistreţ. În toată această perioadă, judeţul Suceava s-a menţinut ca o insulă, se menţine încă, şi vreau să cred că şi datorită măsurilor luate de instituţiile implicate” a punctat Mirela-Elena Adomnicăi.

Ultima dintre măsurile luate de Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Suceava a fost instituirea a patru filtre de control pe drumuri de legătură cu judeţul Botoşani, în componenţa acestora intrând inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară şi lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean. De altfel, pe 26 februarie, la punctul de control dintre Vârfu Câmpului din Botoşani şi Zvoriştea din Suceava, membrii filtrului în cauză au descoperit, într-o autoutilitară, doi porci şi un viţel fără documente în regulă. Animalele au fost confiscate şi dirijate spre asomare, sacrificare şi incinerare, mijlocul de transport fiind dezinfectat, iar proprietarul sancţionat contravenţional.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: