APIA Suceava a tăiat din subvenţiile a 37 de agricultori care au incendiat 120 ha de terenuri cu resturi vegetale

> De acum înainte, arderea vegetaţiei se va face în baza permisului de lucru cu focul, între orele 8 şi 16, sub supravegherea pompierilor voluntari şi cu asigurarea mijloacelor de stingere a flăcărilor scăpate de sub control > În 28 de zile fără ploaie, ISU a avut 127 de intervenţii, în 58 de unităţi administrativ-teritoriale, care au fost amendate cu 80.000 de lei, la suprimarea focului fiind mobilizate 131 de autospeciale şi 570 de pompieri

Mirela-Elena Adomnicăi, prefectul de Suceava a emis, ieri, un ordin privind măsurile suplimentare de gestionare a incendiilor de vegetaţie uscată şi de deşeuri menajare. Potrivit şefului Instituţiei Prefectului judeţului Suceava, ordinul survine situaţiei prezentate în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi propunerilor înaintate în acest sens de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava. Astfel, incendierea resturilor amintite se va face doar între orele 8 şi 16, controlată sau parţial supravegheată de cel puţin un membru special instruit al echipelor voluntare pentru situaţii de urgenţă de pe lângă primării, noile măsuri fiind aplicabile din 12 aprilie şi până pe 30 iunie. În cadrul gospodăriilor, persoanele interesate, pe lângă asistenţă din partea voluntarilor pompieri, vor avea şi obligaţia obţinerii permisului de lucru cu focul. Acesta prevede inclusiv condiţiile care vor fi respectate la incendiere, respectiv aprinderea focului la o distanţă mai mare de 10 metri de construcţii şi la una de peste 50 de metri faţă de suprafeţe împădurite. Totodată, în preajmă vor exista dotări minimale pentru intervenţii în caz de extindere nedorită a flăcărilor. „Orice persoană care are această nevoie de distrugere a vegetaţiei uscate, a deşeurilor vegetale şi deşeurilor menajere, va depune o cerere la primărie, unde se efectuează o programare, dacă sunt mai multe solicitări. Avem resursa umană şi temeiul legal, trebuie doar să implementăm aceste măsuri. Sperăm ca, în perioada următoare, aceste reguli să reducă numărul incendiilor, rămânând o reglementare valabilă şi pentru anii următori, în ceea ce priveşte acest fenomen” a explicat prefectul de Suceava, menţionând că prin noul ordin se încearcă inclusiv „responsabilizarea primarilor şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă” din localităţile judeţului. Potrivit ISU Suceava, în perioada 1 martie – 5 aprilie a.c., din totalul de 36 de zile analizate, în 28 s-au înregistrat incendii de vegetaţie uscată sau de resturi vegetale, în cele 8 zile de „pauză” plouând. În intervalul menţionat, ISU a avut 127 de intervenţii de acest fel, fiind afectate 360 ha de terenuri din 58 de unităţi administrativ-teritoriale, adică din circa jumătate din cele ale judeţului nostru. La stingerea flăcărilor au fost mobilizate 131 de autospeciale de intervenţie şi 570 de pompieri. Incendiile s-au manifestat cu rapiditate, extinzându-se la construcţiile din preajmă, producându-se şi incidente în care persoanele care interveneau au avut de suferit de pe urma focului şi a fumului. Din totalul de 127 de incendii, ISU a raportat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) 103, în cazul cărora au fost afectate terenurile agricole ce se întindeau pe 120 ha. „Consecinţa a fost că 37 de agricultori deţinători de terenuri agricole au fost sancţionaţi, în sensul diminuării subvenţiei la care aveau dreptul” a evidenţiat ieri, într-o conferinţă de presă, Mirela-Elena Adomnicăi.

Ca urmare a controalelor efectuate în cele 58 de unităţi administrativ-teritoriale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a dat 32 de amenzi în valoare de 80.000 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: