Împărţeală cu supărări

> Consilierii judeţeni suceveni, nemulţumiţi că sunt părtaşi la o împărţire după formulă a banilor către localităţi şi că primarii vor sări în capul lor, deşi decizia e a Ministerului de Finanţe > Flutur: Formula repartizează automat sumele, iar unii primari au spus că au nevoie de mai mult

Consilierii judeţeni suceveni au adoptat, vineri, repartizarea sumelor de echilibrare a bugetelor locale din cote defalcate din impozitul pe venit şi a sumelor din TVA pentru localităţile sucevene, dar au criticat faptul că Ministerul de Finanţe i-a luat părtaşi la această alocare pentru că a fost aplicată o formulă de calcul fără să existe posibilitatea modificării unor date.

Doi consilieri judeţeni PSD nu au votat acest buget, Brânduşel Nichitean, care a arătat că nu a reuşit să citească proiectul şi Dan Ioan Cuşnir, care a părăsit şedinţa motivând că preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, i-a chemat în ultima clipă la şedinţa extraordinară.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că a avut, joi, o întâlnire cu primarii cărora le-a explicat întreaga procedură, că plenul Consiliului Judeţean nu va putea schimba nimic din ceea ce reiese din formulele de calcul şi că şedinţa de Consiliu Judeţean a fost convocată imediat după această consultare, potrivit prevederilor legale, subliniind că termenul prevăzut pentru adoptarea acestei repartizări este în maxim o săptămână de la publicarea Legii bugetului.

Flutur a explicat că CJ Suceava, cu asistenţa de specialitate a Direcţiei Finanţelor Publice, a lucrat la această repartizare în baza unor formule stabilite prin lege, care coroborează date statistice privind populaţia, veniturile proprii estimate şi impozitul pe venit estimat.

El a arătat că pentru asigurarea cheltuielilor minime de funcţionare ale primăriilor, legea stabileşte plafoane de 12 milioane de lei la municipii, la oraşe de 6 milioane de lei, iar la comune 1000 de lei pentru fiecare locuitor, dar nu mai puţin de 2 milioane de lei.

„Formula repartizează automat sumele”, a spus Flutur, care a menţionat că la localităţile unde veniturile proprii şi cota de 60 la sută alocare directă din impozitul pe venit depăşeşte bugetul minim de funcţionare, nu mai primesc sume din această categorie de venituri, aici fiind încadrate toate municipiile, respectiv Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, trei oraşe, Gura Humorului, Siret şi Vicovu de Sus şi şase comune, Coşna, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Sadova, Şcheia şi Pojorâta.

„Au fost comentarii, dar nu avem ce să facem”, a spus Flutur, care a menţionat că Ministerul de Finanţe a avut simularea şi că „închiderea se face leu pe leu”.

La sume de echilibrare din TVA se alocă bani pentru acoperirea diferenţelor dintre veniturile proprii şi veniturile din 2019 şi cele care au fost în 2018.

În această situaţie se află două municipii, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, şapte oraşe, Cajvana, Dolhasca, Gura Humorului, Liteni, Salcea, Siret şi Vicovu de Sus, şi opt comune, Ciocăneşti, Dumbrăveni, Fundu Moldovei, Poiana Stampei, Pojorâta, Sadova, Satu Mare, Vatra Moldoviţei, care vor primi sume pentru a acoperi diferenţa faţă de 2018.

Totodată, se mai alocă suma de 54,35 de milioane de lei pentru necesarul de cheltuieli pentru asistenţă socială.

„Unii primari au spus că noi avem nevoie de mai mult”, a spus Flutur.

El a mai declarat că fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean, de 28,4 milioane de lei, reprezintă sub cinci la sută din sumele repartizate localităţilor şi va fi repartizat într-o şedinţă ulterioară.

Mai mulţi consilieri judeţeni au luat cuvântul şi au spus că este o situaţie inedită, prin care votul consilierilor judeţeni este folosit pentru a fi părtaşi la o repartizare care a fost făcută de Ministerul de Finanţe.

Astfel, consilierul judeţean PNL Ioan Moraru a spus că se simte părtaş la o acţiune a Ministerului de Finanţe care putea să facă această repartizare după formulă, aşa cum a făcut-o şi în anii trecuţi.

El a arătat că CJ Suceava nu este nici măcar filtru al acestei decizii pentru că trebuie să aplice doar o formulă, fără posibilitatea de a se interveni.

„Ei au spus anul acesta ca toate consiliile judeţene să fie alături de noi. Adică, dacă e un lucru rău făcut toţi primarii vor sări în cap consilierilor judeţeni”, a spus Moraru, care a arătat că de fapt este un proiect de hotărâre emis de guvernarea PSD – ALDE, pe care trebuie să-l voteze consilierii judeţeni.

Liderul consilierilor judeţeni PSD, Mihai Grozavu, a confirmat cele spune de Moraru, arătând că joi, când a participat la consultarea cu primarii, aceştia i-au cerut lămuriri privind modul de repartizare a banilor.

„Într-adevăr, sar în capul consilierilor judeţeni. Ieri eram în sală şi veneau pe la mine şi eu eram total nedocumentat”, a spus Grozavu, care i-a cerut preşedintelui CJ Suceava să se facă mai multe consultări pentru a se putea pune de acord.

El a mai declarat că problema esenţială la discuţiile cu primarii la care a participat şi el a fost cea a proiectului Utilităţi şi Mediu şi crede că această problemă trebuie să fie în atenţia conducerii CJ Suceava, dar şi a parlamentarilor de Suceava, indiferent de culoare.

Grozavu a mai spus că la repartizarea sumelor din fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean ar trebui ca să fie cofinanţate proiectele care sunt în derulare şi nu cele propuse.

El a spus că ar trebui ca CJ Suceava să dea semnalul că unele poziţii bugetare ar trebui altfel gândite, chiar dacă e formulă, subliniind că a citit toată noaptea anexa pentru a fi pregătit.

Proiectul a fost votat cu 22 de voturi pentru, un vot împotrivă şi şase abţineri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: